Înaltă cum e, de un blond obscur.
Îţi face bine fie chiar şi gândindu-te
Că i-ai vedea trupul semimatur.
Ai zice despre sânii ei sumeţiţi
(Dacă ea culcată ar fi)
Că sunt doi munţişori răsăriţi
Fără să le fi trebuit zori de zi.
Mâna ei cea albă adastă
Cu palma uşor răsfirată
Pe rotunjimea şoldului, castă,
Pe goliciunea înveşmântată.
Un fin profil ca de barcă are
Şi ceva de boboc, cast şi pur.
Doamne, când îmi dai îmbarcare?
Foame, când mă laşi să mă satur?
(Fragment din volumul "Opera poetică de Fernando Pessoa, semnate de heteronimii săi Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Alvaro de Campos şi de Fernando Pessoa însuşi". Traducere din portugheză de Dinu Flămând. Editura Humanitas Fiction, 2011)