Pio

Ziua 1

Huyl stinge ochiul la aragaz şi stoarce o lămâie peste apa caldă. În timp ce o bea, se apropie uşor de fereastră. Pe pervaz este un porumbel ghemuit. Acesta nu-l vede pe Huyl furişat după perdea, de partea cealaltă a ferestrei şi îşi continuă tabietul scotocindu-se prin pene. Deodată, porumbelul ridică puţin capul, se apleacă peste pervaz, parcă alunecând, şi dispare. Huyl observă urmele lăsate de picioruşele porumbelului, acele patru liniuţe ce se unesc într-un punct. În întortocheala lor pare că scrie ceva. Huyl zâmbeşte, se îmbracă şi iese afară.

Piola desenează în zăpada căzută pe o măsuţă în parc. Are nasul înroşit de la frig şi un zâmbet larg pe faţă. Priveşte când la desenul făcut pe masă, când la lacul îngheţat. La câţiva metri, pe marginea lacului, Huyl stă îngândurat. Se întoarce şi o vede pe Piola. Simte un scurt fior, în timp ce un fulg i se aşează pe obraz. În acelaşi timp, Piola îşi mângâie uşor obrazul. Câteva vrăbii taie liniştea ce mai devreme îngropa parcul. Soarele apare sfios cu câte o rază printre copaci. Piola îşi închide ochii, bucurându-se de mângâierea razelor. Când îi deschide, privirea i se intersectează cu a lui Huyl. Se privesc câteva secunde de parcă s-ar cunoaşte. O pasăre îşi ia zborul dintr-un copac apropiat de Piola lăsând să cadă zăpada de pe ramuri pe creştetul fetei. Huyl simte o uşoară umezeală pe cap şi se acoperă cu gluga. O priveşte încă o dată pe Piola şi îşi continuă drumul.

Ziua 2

Alarma de la telefon sună, Huyl o opreşte dar fără să conştientizeze asta. Corpul parcă nu-i mai aparţine. Întins în pat, priveşte pe tavan prin ochii altcuiva. Respiră printr-un piept străin. Simte că se află în corpul altei persoane. În corpul Piolei. Nedumerit de ciudata senzaţie, se ridică, se spală pe faţă, îşi încălzeşte obişnuita apă caldă cu lămâie şi priveşte pe fereastră. Urmele porumbelului nu sunt acoperite de ninsoarea căzută în ultima zi. Fulgii proaspeţi ocolesc semnele, bastonaşele, liniile care se îmbină într-un scris indescifrabil. Huyl se încruntă, îşi pleacă ochii în podea, îi vine în minte lacul îngheţat, se îmbracă şi iese în grabă afară.

Ajuns în parc, Huyl trece pe lângă masa pe care stă, intact, desenul în zăpadă, făcut de Piola cu o zi înainte. Îl priveşte, ritmul bătăilor inimii creşte şi se îndreaptă spre lac. De după marginea betonată a lacului se văd ieşind două mâini care se chinuiesc să apuce marginea. Huyl le vede, aleargă spre ele, apucă o mână şi o recunoaşte pe Piola, acum albă, cu buzele vinete, cu ochii sticloşi, tremurând în apa ce-i ajunge aproape de gât. O scoate din apă, o acoperă cu paltonul său, o ia în braţe şi aleargă spre ieşirea parcului.

Scaunul de sub el este rece. Se ridică îngrijorat din zece în zece secunde. O asistentă vine spre el: "E conştientă. Numele ei este Piola". Huyl se îndreaptă spre salon şi se uită pe geamul uşii. Piola stă întinsă în pat, cu ochii închişi. Respiraţia lui lasă aburi pe geam. Deodată Piola deschide ochii şi priveşte spre uşă. Huyl îşi scrie numele pe aburul lăsat pe sticlă. Piola îşi mişcă buzele, silabisind ceva şi zâmbeşte.

Ziua 3

Căldura emanată de cană îi oferă lui Huyl o plăcută emoţie. Îşi lasă capul pe o parte, privind fix spre urmele de pe pervaz, strânge puţin ochii a concentrare şi distinge cuvântul nedesluşit zilele trecute: "Pio". Inima îi bate cu putere. La uşă se aude un ciocănit. Deschide, iar chipul lui se luminează în faţa unei descoperiri venite din timpuri netrăite. "Bine ai venit! Apă caldă cu lămâie?". Râd împreună.

Afară parcul este liniştit. Vrăbiile se joacă în zăpada de pe măsuţă, lângă desenul Piolei, ce înfăţişează un porumbel.