How happy is the blameless vestal's lot!
The world forgetting, by the world forgot.
Eternal sunshine of the spotless mind!
Each pray'r accepted, and each wish resign'd.
- Alexander Pope,
Eloisa to Abelard (din
Works, Londra, 1717)
Una e să-ţi ştergi o persoană din minte. Cu totul altceva e s-o scoţi de la inimă...
Eternal Sunshine of the Spotless Mind este ultima explozie de pe creierul lui Charlie Kaufman, care - după
Being John Malkovich şi
Human Nature - pare să-şi fi făcut un scop în viaţă din a pătrunde în mintea omenească, de a o scotoci după reguli numai de el ştiute şi de a veni cu nişte chestii extrem de interesante de-acolo...
Pentru a fi oneşti,
Eternal Sunshine... este produsul întîlnirii dintre:
- sus-numitul Kaufman
- Michel Gondry, regizor de videoclipuri pentru alde Bjork şi Radiohead, dar şi de reclame pentru Smirnoff (cunoscătorii ştiu de ce...)
- Jim Carrey şi Kate Winslet ambii în vîrf de forma, făcîndu-ne (în sfîrşit!) să uitam de şi să-i iertam pentru
Dumb and Dumber şi respectiv
Titanic.
Creaţiile anterioare care l-au făcut celebru pe Kaufman -
Being John Malkovich şi
Adaptation - sînt floare la ureche în ce priveşte imaginaţia şi curgerea naraţiunii pe lîngă
Eternal Sunshine..., un
montagne russe de emoţii şi simţăminte, un labirint de întîmplări adevărate şi închipuite care se întoarce de unde-a plecat, lăsîndu-ne pe noi, privitorii, care zăpăciţi, care lăcrămoşi...
Premiza pare simplă:
boy meets girl. Ce urmează e mai greu de descris. Joel (Jim Carrey) află că a sa iubită Clementine (Kate Winslet) - glumiţa cu "
Oh my darling, oh my darling..." e unul din primele
clou-uri despre ce va urma - l-a şters din memorie folosind serviciile unei firme, Lacuna Inc. (ha, ha!), specializată în astfel de proceduri. Joel se hotărăşte să-i răspundă cu aceeaşi monedă, doar că la un moment dat în timpul "operaţiei", Joel se cam razgîndeşte...
Science fiction? Dimpotrivă, aş zice. Mai ţineţi minte cîntecul celor de la
3 Sud-Est cu "amintirile mă urmăreeesc..."? Ei bine, aici e invers. Joel îşi fugăreşte amintirile mai tot filmul, încercînd să le prindă din urmă, concluzia acestui film fiind c-am face bine să ne ţinem de amintiri dat fiind că, la o adică, numai pe ele le (mai) avem...
Totul e neconvenţional în acest film: titlul (el însuşi greu de reţinut...), scenariul, unghiurile de filmare, montajul, faţa (relativ) imobilă a lui Jim Carrey, părul
Technicolor al lui Kate Winslet. Chiar şi unul din
trailer-uri - sub forma de
ad pentru Lacuna Inc. - e o adevărată bijuterie...
Eternal Sunshine... nu e un film pentru
spotless minds... Îţi ia ceva timp (mie mi-a mai luat vreo patru ore, trei beri şi două tovarăşe de conversaţie) ca să pătrunzi natura relaţiilor inter- şi intra-personaje, tumultoase şi complicate ca dragostea însăşi, dar şi încurcate de
flashback-uri şi de un nor ce pare să se aştearnă peste memoria lui Joel. Atenţia pentru detaliu merge de la rolurile minuţios construite ale personajelor secundare - echipa de la Lacuna Inc., formată din Tom Wilkinson, Kirsten Dunst, Mark Ruffallo şi Elijah Wood, e genială - pînă la chiţibuşuri precum logo-ul de pe uşa microbuzului celor de la Lacuna Inc. de unde lipseşte o literă...
Amestec de ingeniozitate, măiestrie, aiureală şi tristeţe -
Eternal Sunshine... e un film de artă fără fiţele unui "film de artă".
Sau cum (bine) îşi încheia Alexander Pope a sa epistolă:
The well-sung woes shall soothe my pensive ghost;
He best can paint 'em who shall feel 'em most.