Şi tăcerea ta e orbirea mea... Te fixez în visare...
Mi-e ca o şerpuire de serpentine roşii felul în care la tine eu meditez,
Iar gândind la tine degust amintiri de o savoare-nfiorătoare...
De ce să nu te dispreţuiesc?... Iar de te pierd, ce folos?...
Lasă-mă să nu ştiu de tine... Tăcerea ta e un evantai pliat
Evantai închis, căci de-ar fi deschis ar fi prea frumos, prea frumos,
Dar e şi mai frumos aşa, iar Ora să rămână fără păcat...
Pe toate piepturile toate mâinile încremeniră încrucişate...
Se ofiliră mult mai multe flori decât cele avute-n grădină...
Iubirea mea pentru tine a rămas o catedrală cu tăceri delicate,
Iar visele mele o scară fără început, dar care se termină...
Va intra pe uşă cineva... Se simte aerul surâzând...
Ţesătoare văduve se veselesc cu giulgiul de fecioare ţesut...
Ah, plictiseala ta e statuia unei femei care va sosi în curând,
Şi parfumul pe care crizantemele-l vor avea, dacă l-au avut...
Se cuvine să distrugem intenţiile tuturor podurilor,
Să îmbrăcăm toate peisajele pământului cu un duh rău,
Să îndreptăm cu forţa curba tuturor orizonturilor,
Să gemem fiindcă avem de trăit, ca un scrâşnet de ferăstrău...
Să îndrăgească peisaje inexistente puţini se încumetă!...
Şi ne întristează a şti că şi mâine avem parte de lumea întreagă!...
Auzind eu tăcerea ta sper să nu devină un nor ce întunecă
Surâsul tău, înger exilat, şi plictiseala ta, de aureolă neagră...
Blândă, cum e când îţi trăiesc şi mama şi surorile, ziua apune...
S-a oprit şi ploaia, cerul vast e un mare surâs imperfect...
Conştienţa mea de a fi conştient de tine-i o rugăciune,
Iar ştiindu-te surâzând e ca şi cum aş ţine o floare ofilită la piept...
Ah, de-am putea fi în zare pe un vitraliu două figuri pereche!...
Ah, de-am putea fi cele două culori pe un stindard de glorie!...
Acefală statuie uitată undeva într-un colţ, sau cristelniţă veche,
Steag al învinşilor cu o deviză în centru scrisă - Victorie!
De ce mă tot chinuiesc?... Chiar şi faţa ta cea senină
Îmi inspiră doar lene, şi opium, şi o teribilă nepăsare!...
Nu ştiu nici eu... Sunt un nebun exilat în propria-i inimă...
Eu am fost iubit în efigie într-o ţară de dincolo de visare...
(Fragment din volumul "Opera poetică de Fernando Pessoa, semnate de heteronimii săi Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Alvaro de Campos şi de Fernando Pessoa însuşi". Traducere din portugheză de Dinu Flămând. Editura Humanitas Fiction, 2011)