Provincialii Europei

Dinamo - Steaua a fost crâncen, dar nimic mai mult de atât. Comparaţia cu vreun derby occidental nu are loc, şi chiar dacă avea, nu salva fotbalul nostru
Fotbalului nostru i se aplică perfect principiul platonician al Ideii. Pentru filosof, tot ceea ce nu e Idee e doar imagine a ei. Adica e un simulacru al realului, cum constata Alexandru Dragomir în Crase banalităţi metafizice. Fotbalul nostru nu e real prin el însuşi, ci doar raportat la un alt fotbal, la cel occidental. Despre Steaua - Rapid s-a spus că a fost un meci demn de orice mare campionat al lumii. Fără această precizare, partida din Ghencea rămânea intranzitivă, nedepăşindu-şi limitele unui meci jucat în Divizia A. O sumă de erori individuale şi o frenezie întreţinută de pe margine cu ambiţii dâmboviţene.
Dinamo - Steaua a rămas un provincial frustrat, cu aere de capitală, disputându-se sec şi anevoios în încrâncenarea unei mize atât de mici şi tocmai de aia atât de exagerate. Dinamo s-a dus la cinci puncte de adversari şi crede că titlul în campionatul lui Mitică e vreo ispravă. Agonizând în întrecerea aceasta, învingătorii de sâmbătă seara nu realizează că ambiţiile mărunte aduc satisfacţii asemenea şi continuă să creadă că cel mai important lucru pe lume e să baţi pe Steaua.

Economic vorbind, meciul s-a câştigat din inspiraţia lui Andone şi din neinspiraţia lui Piţurcă, prin absenţa lui Dorinel şi prin prezenţa lui Bărcăuan. Totul într-un spectacol mediocru, plin de stereotipuri tactice şi fotbalistice interpretate modest. Să nu lăsăm emoţiile să ne mintă crezând că ele sunt suficiente pentru un fotbal adevărat. Determinarea a fost peste ce e în general la noi, dar numai atât. Chiar şi explozia de nervi a Stelei din final dovedeşte că jucăm fotbalul acesta mai mult în afara terenului, căutând motivaţii afară, când înăuntru e tot ce ar trebui, chiar dacă la noi e aşa de puţin.
Sâmbătă seara, am avut trista dovadă a lipsei de autenticitate, probată de un meci care trebuia să ne lumineze, şi de fapt ne-a întunecat. Şi nu cred deloc că sunt prea exigent. Şi dacă sunt, o fac pentru că mi-aş dori o dată, măcar o dată, un fotbal real jucat la noi, reper pentru alţii.