Ţi-am promis ca îţi voi povesti cum am trăit şi simţit eu experienţa vizitării expoziţiei The Human Body de la Muzeul Antipa. Recunosc că, înainte de a ajunge acolo mi-au trecut prin cap toate articolele citite, toate părerile pro si contra, toate controversele religioase, morale sau psihologice ridicate de aceasta expoziţie atât de neobişnuită. M-am temut de impactul pe care l-ar putea avea asupra mea, fiind după cum bine ştii, prea puţin sau mai bine spus aproape deloc, familiarizată cu dedesubturile noastre anatomice.
Cu toate acestea, am decis că o minte deschisă poate accepta aceasta provocare şi îşi poate asuma eventualele consecinţe neplăcute. Aşa încât m-am îndreptat cu inima, dar mai ales cu mintea pregătită pentru orice fel de experienţă. Mi-a făcut plăcere să văd ca nu doar mie mi-a fost stârnită curiozitatea, ci şi multor altora, de la copii, părinţi şi bunici la tineri studenţi la medicină care aşteptau momentul în care vor putea intra în expoziţie, bucurându-se de ziua frumoasă de primăvară.
Nu a trebuit să aştept prea mult pentru a-mi începe călătoria prin corpul uman. Expoziţia este împărţită în nouă părţi, fiecare dintre acestea dezvăluind câte una dintre minunile care ne compun şi de care nu suntem aproape deloc conştienţi. Prima dintre aceste camere prezintă sistemul scheletic pe care următoarele camere încep să-l "îmbrace" pe măsură ce descoperim sistemele muscular, nervos, cardiovascular, respirator, digestiv şi reproducător. În fiecare cameră găseşti câte un student la medicină dispus să-ţi ofere cu entuziasm şi competenţă informaţii care îţi stârnesc curiozitatea şi dorinţa de a şti mai mult. Ţi se explică de ce strănuţi, unde sunt cele mai mici oase din corpul nostru, ce este muşchiul croitor şi multe altele. Mi s-a părut extraordinar că nici măcar o clipă nu m-am simţit agresată de modul de prezentare, că fiecare corp sau organ devenea fascinant pe măsură ce descopereai informaţiile scrise în dreptul lui, că fiecare exponat îţi răspundea la întrebări pe care oricare dintre noi şi le-a pus măcar o dată în viaţă. Astfel, am putut vedea diferenţa dintre un plămân sănătos şi un plămân de fumător, cum arată un sân atacat de cancer, cum arată o aortă cu arteroscleroză.
Poate cea mai impresionantă cameră, cel puţin pentru mine, a fost cea în care se prezintă dezvoltarea fetusului. Este emoţionant şi poate că miracolul pe care îl simţi că se petrece acolo dacă ar fi văzut şi conştientizat de cât mai mulţi dintre noi ne-ar face să fim un pic mai responsabili când vine vorba de copii şi de aducerea lor pe lume.
M-ai întrebat dacă este o expoziţie potrivită pentru copii. După ce am văzut-o şi am urmărit reacţiile copiilor prezenţi şi discuţiile lor cu părinţii sau bunicii pot spune că decizia trebuie să fie a fiecărui părinte în parte. Am observat că, în general, copiii erau mult mai deschişi decât noi, adulţii, la a analiza mai în detaliu exponatele, că nu lipseau întrebări de genul "atât de mare este şi inima mea?" sau remarci de genul "uite, pe femeia asta au aşezat-o aşa ca să reproducă o scenă de când era în viaţă". Cred că mi-aş fi dorit să fi văzut o asemenea expoziţie când eram copil. Orele de anatomie ar fi avut mai mult sens şi aş fi conştientizat mult mai bine aplicabilitatea practică a fiecărei informaţii seci despre sistemul osos, respirator sau nervos.
Mi s-au părut amuzante alte câteva aspecte cum ar fi discuţiile dintre studenţii la medicină, care îşi exprimau uimirea faţă de cum arată o părticică sau alta, părticică pe care şi-o imaginaseră - după spusele lor - altfel sau confruntarea ad-hoc dintre un medic şi studentul responsabil cu prezentarea sălii respective, o confruntare în toată regula la care mi-a făcut plăcere să asist ca şi multor altora dintre cei prezenţi. Toate aceste momente au transformat vizitarea expoziţiei într-un moment memorabil de care îmi voi aminti cu plăcere.
Nu ţi-am spus despre îndemnul pe care l-am găsit în ultima cameră a expoziţiei şi anume "să gândim sănătos". Cred că acest mesaj se aplică întregii expoziţii şi că fiecare dintre noi dacă va lăsa la intrare prejudecăţile, falsa morală şi propriile spaime va găsi răspuns la măcar o singură întrebare pe care şi-a pus-o vreodată legat de modul în care funcţionează această fascinantă maşinărie care este corpul uman.