S-a întâmplat într-o joi (IX): Pensionara

Pensionara:
 
Joia e pentru mine ca o sărbătoare. În calendarul meu din bucătărie sunt încercuite cu pix roşu toate zilele de joi. În total, sunt 53 anul ăsta. Asta înseamnă 53 de episoade de "Crime şi investigaţii". E destul de puţin. Da' aşa e în viaţă. Din lucrurile bune primeşti puţin. De cinci ani, de când a început serialul, n-am pierdut nici un episod. Pe cele mai multe le-am văzut şi de două ori, că duminică dimineaţa dau reluare. Deja de miercuri seara mă bucur. Ştiu că mă culc şi când o să mă trezesc o să fie joi. Joi aştept să se facă ora 3. Îmi iau coşul de cumpărături şi merg la supermarket, unde cumpăr două pungi de covrigei cu susan şi o sticlă de bere fără alcool. Mă duc acasă, pun berea la rece, scot două farfurii şi pun covrigeii pe ele. La şapte jumate mă duc în sufragerie, mut fotoliul în faţa televizorului şi pun lângă el o măsuţă pe care aşez farfuriile cu covrigei. La opt fără un sfert, când încep ştirile sportive, scot berea din frigider şi o aşez pe măsuţă. La fără cinci mă aşez în fotoliu, mă învelesc cu o pătură şi mă uit la reclame. Şi la opt fix începe "Crime şi investigaţii". Un episod durează o oră, cu o singură pauză de cinci minute în care mă duc la toaletă. Dar mie mi se pare că durează numai vreun sfert de oră. Asta pentru că-mi place şi pentru că lucrurile bune în viaţa asta nu durează mult. Dacă nu vă uitaţi la "Crime şi investigaţii", nu ştiţi ce pierdeţi. E vorba de un detectiv, domnul Johnson, care rezolvă cazuri de crime împreună cu un băiat tânăr, poliţistul Antonio. Dar nu îţi arată numai crimele pe care le rezolvă. Îţi arată şi viaţa lor, cum ar fi că Antonio se îndrăgosteşte de o poliţistă sau că pe domnul Johnson îl ceartă nevasta pentru că a uitat ziua ei de naştere. Şi de fiecare dată, te lasă în suspans şi te face să aştepţi joia următoare. V-am zis, de cinci ani n-am pierdut un episod. O singură dată am fost plecată la mare şi am rugat o vecină să-mi înregistreze episodul pe care l-am pierdut. Când a fost primul episod, era vară şi mai trăia săraca Lili, Dumnezeu s-o ierte. Am văzut împreună nouă episoade. La al zecelea era deja internată în spital. Era pe vremea când poliţistul Antonio a descoperit că mai are un frate. Eu mergeam la spital şi îi povesteam ce s-a mai întâmplat.
 
A murit cu două zile înainte de episodul în care Antonio a descoperit că omul ăla de fapt nu era fratele lui, era un impostor. N-a mai apucat săraca să afle asta. Exact în ziua în care a fost episodul când Antonio o sărută în sfârşit pe poliţistă, s-a născut nepoată-mea. Am zis că e semn bun. Episodul în care s-a căsătorit Antonio cu poliţista a picat chiar de ziua mea. A fost ca un cadou. Şi la o zi după ce domnul Johnson a fost împuşcat în mână de unu' care a evadat din închisoare, m-a anunţat fiică-mea că divorţează. La vreo jumătate de an după fiică-mea, a divorţat şi Antonio. Poliţista era de fapt o scorpie. În joia când Antonio a fost omorât, am avut o premoniţie. Am mers la supermarket şi am văzut că nu mai aveau covrigei cu susan. Am luat din ăia cu sare. Era pentru prima dată când mâncam altceva la "Crime şi investigaţii". M-am gândit că e semn rău. Aşa a fost. La sfârşitul episodului, Antonio conduce maşina şi când vrea să frâneze observă că nu mai merg frânele. Aşa că nu mai poate să oprească maşina, care cade într-un lac. Toată săptămâna m-am rugat să fi scăpat cu viaţă. Nici n-am putut dormi noaptea, că îmi făceam griji. Aproape că nici n-am îndrăznit să mă uit la următorul episod, că mi-a fost frică. Din păcate, nenorocirea s-a întâmplat. Antonio s-a prăpădit. Cineva i-a tăiat frânele de la maşină şi domnul Johnson s-a apucat imediat să caute criminalul. L-a găsit abia după cinci episoade. Era amantul poliţistei. Eu am tot crezut că Antonio o să reapară. Că aşa au făcut şi în alte seriale - cineva moare şi după aia afli că de fapt nu a murit. Aici de ce nu pot să facă aşa? L-au înlocuit pe Antonio cu alt băiat, Marco, pe care nu pot să-l sufăr. M-am tot gândit la săracu' Antonio. Aşa băiat tânăr şi frumos, păcat de el să-l scoată din serial.
 
Aşa că am scris o scrisoare către directorul televiziunii, în care l-am rugat să-mi dea şi mie adresa americanilor ălora care fac filmul, că vreau să îi rog să-l bage pe Antonio înapoi în serial. Nu mi-a răspuns. După două episoade am zis că nu mai suport şi am căutat numărul de telefon de la televiziune în Pagini Aurii. Am vorbit cu vreo şapte secretare, şi până la urmă am găsit o femeie drăguţă care mi-a dat adresa televiziunii din America unde se face serialul. Am scris o scrisoare în care i-am rugat pe americani să-l bage înapoi pe Antonio în serial. M-am dus la un birou de traduceri ca să mi-o traducă cineva în americană. Puteam să mă duc şi la fata vecinei de palier, că a fost plecată în America trei ani şi mi-o traducea pe gratis, da' n-am încredere că sigur făcea greşeli de ortografie şi îşi făceau americanii o părere proastă despre mine. Am trimis scrisoarea şi am aşteptat. Între timp, Marco ăla pe care l-au pus în locul lui Antonio s-a făcut din ce în ce mai obraznic şi nesuferit. Făcea pe deşteptul şi mereu descoperea criminalul înaintea domnului Johnson. Mă rugam să-l nimerească vreun criminal cu un glonţ în cap şi să dispară din serial. Eu când am văzut că au trecut 12 episoade şi n-am primit scrisoarea, le-am mai trimis una. Am zis că nu mă las şi le scriu până îmi răspund. Că aşa tre' să faci în viaţă, să te lupţi dacă vrei să obţii ceva. După încă şapte episoade am primit o scrisoare cu timbru străin şi ştampilă de America. Am mers imediat la biroul de traduceri. În scrisoare scria: "Stimată doamnă, din păcate actorul care juca personajul Antonio a reziliat contractul cu noi pentru că a primit o altă ofertă. Astfel, scenariştii noştri au trebuit să scoată personajul din serial într-un mod cât mai elegant posibil. Ne pare nespus de rău că moartea personajului v-a creat disconfort. Din păcate ne este imposibil să semnăm un nou contract cu actorul, având în vedere situaţia dată. Ne bucurăm că ne urmăriţi şi vă dorim o zi bună." Asta însemna că n-o să-l mai văd pe Antonio în serial. Nu ştiu cum să vă explic dacă n-aţi văzut niciodată "Crime şi investigaţii". Fără Antonio parcă n-are sare şi piper. Da' eu tot mă uit, că poate, cine ştie, o să reapară. Aşa e în viaţă. Trebuie să ai speranţă. Şi eu am primit un semn de la Dumnezeu. Într-o zi când mergeam la supermarket am văzut un afiş mare pe un stâlp. Pe afiş era Antonio împreună cu o femeie blondă, mult mai frumoasă decât poliţista din serial. Pe afiş scria: "Capcanele destinului" - din 3 aprilie în cinematografe. M-am bucurat că Dumnezeu mi l-a trimis înapoi pe Antonio. Mi-am cumpărat bilet la cinema şi a doua zi m-am dus. Pe Antonio nu-l mai chema Antonio, ci Jimmi Lombardo, avea muşchii umflaţi şi nu prea purta cămaşă, nici măcar maiou, umbla, aşa, fără pic de ruşine, la bustul gol. În film erau o grămadă de femei, şi ele mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, care se plimbau cu maşina lui şi făceau lucruri ruşinoase în piscină. La un moment dat, n-am mai putut să suport ce vedeam, mi-e şi ruşine să spun ce era acolo. Am ieşit din sală şi am plecat acasă. Cum au putut ăştia să-şi bată joc în asemenea hal de Antonio? Nişte derbedei. Să-l pună pe el acolo, cu femeile ălea peste el... Păi nu-i stătea lui mai bine ca poliţist? Le-am scris iarăşi americanilor. I-am rugat, dacă tot nu se poate să-l bage înapoi în serial pe Antonio, măcar să nu-l mai lase să joace roluri de-ăstea ruşinoase, că nu-i stă bine deloc. Ieri l-am văzut pe Antonio într-o reclamă. Era îmbrăcat într-un costum care îi venea tare bine şi avea o geantă diplomat. Era filmat cum ajunge acasă şi în bucătărie îl aşteaptă soţia şi copiii. El scoate din geanta diplomat nişte iaurturi şi toată lumea se bucură. Chiar mi-a plăcut. Dar cel mai mult mi-a plăcut că Antonio a ascultat de sfatul meu. Sigur i-au zis americanii să se potolească cu rolurile ălea cu muşchi. Acuma aştept să-l bage înapoi în "Crime şi investigaţii." Sigur o să facă asta, eu simt. O să mai dureze, dar nu contează. Aşa e în viaţă, pentru lucrurile bune trebuie să aştepţi.

Monoloagele din această rubrică fac parte din piesa S-a întâmplat într-o joi, de Elise Wilk. Piesa a câştigat concursul dramAcum 5, 2008, şi a fost montată la Teatrul Foarte Mic Bucureşti (regia: Alexandru Berceanu, aprilie 2008 -  spectacol-lectură), Teatrul Ariel Târgu Mureş (regia Rareş Budileanu, premieră iunie 2010), Teatrul "Fix" Iaşi, regia Adi Iclenzan (premieră noiembrie 2012).