Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Despre creaţia ştiinţifică


Liviu Ornea

04.05.2013
Observator Cultural, martie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De multe ori, stînd de vorbă cu oameni din lumea artelor sau citindu-i, pe ei sau pe forumişti, inclusiv pe forumul revistei noastre, m-a frapat profunda neînţelegere a literaţilor, a artiştilor, chiar a unor reprezentanţi ai "ştiinţelor umaniste" faţă de ce înseamnă cercetarea şi creaţia din ştiinţele zise exacte. Neînţelegere care provine din necunoaştere - pentru că, dacă despre rezultatele cercetării ştiinţifice se vorbeşte adesea, despre felul cum s-a ajuns la ele nu se spune decît că a durat mult şi a cerut multă muncă. Ceea ce e adevărat, dar nu lămureşte mare lucru.
 
Există, în primul rînd, o mare neîncredere faţă de articolele cu mai mulţi autori, specificul, mai ales, al ştiinţelor aplicate. Mefienţii uită însă că volumul imens de cunoştinţe şi complexitatea tehnologiilor moderne fac aproape imposibilă cercetarea individuală: nimeni nu mai poate gestiona şi lucra de unul singur într-un laborator. E firesc ca, în cazul unor experimente, să semneze toţi cei care au lucrat în laboratorul respectiv - dar meritul revine celui care semnează primul, aşa-numitul "prim autor"; această poziţie în lista autorilor înseamnă că el a avut ideea, a conceput teoria şi a condus experimentul. Din întreaga listă, care poate avea şi o sută de nume, credit mai primeşte şi "autorul corespondent", cel care poartă discuţiile cu referenţii şi editorii, răspunde obiecţiilor, explică şi susţine punctul de vedere al autorilor - de multe ori însă, corespondent este tot primul autor.
 
În ştiinţele teoretice, în schimb, ca fizica şi informatica teoretice, matematica, ştiinţe care se bazează pe raţionament abstract şi demonstraţie, există şi articole cu autor unic. Cînd sînt mai mulţi (rar se trece de trei), semnează în ordine alfabetică, semn că fiecare autor e creditat cu o contribuţie egală. Cum se desfăşoară o astfel de colaborare? Se poate ca unul să fi pus problema şi ceilalţi să contribuie la rezolvare; se poate ca problema să se nască din discuţii şi apoi fiecare să se ocupe de o anumită parte din demonstraţie; se poate ca unul sau mai mulţi dintre autori să fi fost contactaţi de altul sau alţii atunci cînd primii au ajuns în impas. Se colaborează în fel şi chip, se discută, pe viu sau prin Skype, se schimbă mesaje electronice - cartea lui Cédric Villani (am comentat-o în nr. 650 al revistei Observator cultural) e foarte instructivă pentru înţelegerea acestui demers şi nu numai. De multe ori, nu ştim de la început ce vrem să demonstrăm, avem doar o idee vagă ce se precizează pe măsură ce stăm de vorbă, citim şi aflăm despre rezultate dintr-un domeniu sau altul care ne pot inspira sau ajuta să înţelegem şi să circumscriem mai bine ideea nebuloasă de pornire. Nu arareori, ajungem să demonstrăm altceva decît pornisem - fie pentru că ideea iniţială era greşită, fie pentru că ţelul propus se dovedeşte imposibil de ajuns. Cînd putem demonstra că ipoteza iniţială e greşită, e foarte bine - avem totuşi o teoremă, un rezultat limpede care poate fi extrem de util, măcar pentru că închide unul dintre multele drumuri posibile. Adesea însă nu ştim dacă ipoteza iniţială e corectă sau nu, pentru că nu ştim dacă problema rezistă din cauza nepriceperii noastre, din cauza lipsei tehnicii sau a metodelor bune - şi continuăm să medităm asupra ei, în funcţie de pasiunea şi de perseverenţa fiecăruia, ani la rînd.
 
Nu e nimic canonic în procesul acesta, nu se pleacă din punctul A şi se ajunge în punctul B pe o cale recomandată. Există şi în creaţia ştiinţifică un anume tip de intuiţie, dar diferită de cea artistică. Intuiţia omului de ştiinţă e puternic influenţată de reguli autoimpuse, dar care acţionează inconştient - funcţionează în sistemul axiomatic dat, e ghidată de multele cunoştinţe acumulate. Sigur, nimeni nu are intuiţia, revelaţia unui calcul complicat, dar poate "ghici" un rezultat, îl poate "vedea". Sînt matematicieni care se mulţumesc să-şi verifice în linii mari intuiţiile şi să lase altora sarcina de a pune la punct detaliile. De multe ori, un exemplu simplu, care confirmă sau infirmă o teorie, apare după zeci de ani de încercări ale mai multor cercetători şi nimeni nu poate înţelege cum de nu a fost găsit pînă atunci, atît de la îndemînă pare - dar, de fapt, totul se datorează ingeniozităţii şi, poate, intuiţiei autorului; nu neapărat cunoştinţe a avut acesta în plus.
 
E greu de spus ce anume a avut în plus cel care, singur sau împreună cu alţii, rezolvă o problemă importantă, pune la punct un experiment novator, confirmă sau infirmă o anume ipoteză cu care s-au luptat mulţi alţii. Ce a avut el şi ce le-a lipsit celorlalţi, care pot fi cercetători mult mai titraţi decît el, autorul descoperirii. Intră aici, în doze diferite, cunoştinţe, cultură specifică domeniului, dar şi exterioară lui, perseverenţă, capacitatea de a face legături, de a sesiza analogii subtile, intră şi îndrăzneala, şi norocul, ingeniozitatea - şi încă ceva, foarte greu de definit şi de măsurat, numit de obicei talent. Acest ceva în plus, detectabil în orice realizare ştiinţifică majoră, apropie creaţia ştiinţifică de cea artistică. Oamenii din branşă îl recunosc fără greş la cei care-l au, fie în ştiinţă, fie în artă.
 
Sîntem, oare, chiar atît de diferiţi?
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Dinu, Mihai Ivaşcu (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Hey, Ron! (poveste la Poveste pentru Maria), Marius Constantinescu, pe marginea lansării unei cărţi de Ioana Bâldea Constantinescu (4.8/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Două certitudini, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La bucătărie, Andrada Ionescu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gume de mestecat din cer, Andrada Ionescu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer