Sentimentalism de Sărbători

Faptul că Sărbătorile sunt, în primul rând, despre familie este deja un truism. Dacă ar fi să privim puţin dincolo de banalitatea acestei declaraţii şi să ne gândim ce înseamnă cu adevărat acest lucru cred că am putea fi surprinşi. Surprinşi de puţina atenţie pe care o acordam, de fapt, celor de lângă noi, familiei. De câte ori n-am oftat (fiecare dintre noi) când ştiam ca undeva, la o distanţă mai mare sau mai mică, un părinte ne aşteaptă în ziua de Paşte pentru o masă pe care o consideram inconştient un fel de corvoadă inutilă? Nu spun ca nu eram prezenţi, ci că nu-i înţelegeam pe deplin rostul, farmecul sau necesitatea. O vedeam ca pe o altă obligaţie în programul nostru şi aşa destul de încărcat. Inconştient îi învinovăţeam pe cei care ne aşteptau cu drag că nu înţeleg importanţa timpului nostru, că nu trăiesc în lumea reală, cea în care noi ne credeam stăpâni. Ne bucuram apoi de momentele frumoase, de gustul de neînlocuit al mâncării mamei, râdeam la glumele tatei şi aşa mai bifam o sărbătoare în familie. Ne urcam apoi în maşină şi plecam spre casa cu mintea plină de ce urma să facem în zilele următoare, cu gândul la alte griji, aruncând un ochi în oglinda retrovizoare şi văzând acolo ceea ce era, de fapt, esenţialul: un om în vârstă, în pragul porţii făcându-ne din mână şi ştergându-şi discret o lacrimă. Era fie mama, fie tata, fie amândoi. Sunt momente care par a fi prinse ca insectele în ambră, momente care iţi rămân în minte şi în suflet pentru toată viaţa. Cred că fiecare dintre noi are un astfel de moment, în care inima i-a şoptit să întoarcă maşina şi să mai stea câteva minute pentru că timpul nu iartă, dar mintea aceea a noastră mereu ocupată, mereu prea puţin sentimentală nu ne-a permis să o facem.

Aş vrea să cred că vorbesc doar de excepţii, de lucruri care nu se întâmplă aproape în nici o familie. Întrebaţi-vă însă, cât de bine vă cunoaşteţi părinţii, cât de multe ştiţi despre aspiraţiile, visele sau iubirile lor dinainte de voi. Despre momentul în care aţi avut ultima oară o discuţie sinceră cu unul dintre părinţi despre un subiect care vă îngrijorează sau contează cu adevărat pentru voi sau ei. Când le-aţi spus ultima oară cât de importanţi sunt pentru voi, fie pentru că v-au fost aproape în clipe dificile, fie pentru că v-au pus prima carte în mână, fie pentru că v-au învăţat să fiţi oameni, fie pentru că pur şi simplu existaţi datorită lor. Suntem construiţi într-un mod ciudat şi ne vine greu să spunem astfel de lucruri crezând că ele se subînţeleg. Dar dacă respectul pentru ei se vede, dragostea, cred eu, trebuie declarată şi prin cuvinte. Găsiţi-vă timp câteva minute, de Sărbători, pentru a asculta cu adevărat ceea ce au ei de spus, încercaţi să-i cunoaşteţi aşa cum aţi încerca să cunoaşteţi un om despre care nu ştiţi nimic şi veţi descoperi lucruri minunate care vă vor ajuta să-i păstraţi în inimă şi să treceţi mai uşor peste Sărbătorile în care ei nu vor mai fi.