Cea mai frumoasă poveste din lume

Cea mai frumoasă poveste din lume nu se scrie aşa, cu una, cu două, dar tot are ceva legat de dublură. Ai nevoie de două mâini să o conceapă, de două inimi să o bată la maşina de scris, două nasuri să o inspire, două perechi de buze să o citească, două perechi de ochi să o admire şi numai de două urechi să o asculte în căşti, pentru că este un singur fir, ce trebuie împărţit. Puşi cap la cap, oamenii confecţionează poveşti. Aşa a fost dintotdeauna.

Cea mai frumoasă poveste din lume poate deveni cel mai frumos spectacol daca are cel mai frumos cer-decor din lume. Cele mai bune reprezentaţii au fost date sub cel mai frumos cer. Potrivit calculelor, cel mai frumos albastru a fost înregistrat în data de mai 24, la ora 5 fără 10, încadrat între cel mai frumos galben, respectiv cel mai frumos albastru-mare, cel mai frumos albastru-noapte şi cel mai frumos negru. Iar undeva, deasupra, ca o cireaşă plină, luna. Iar în cadrul acesta festiv, s-a născut prima frază.

Povestea aceasta nu are nevoie de confirmări, ci creşte de la sine, înălţându-se din propria-i energie. Sunt două inimi, spuneam, care se întreabă din când în când dacă nu cumva sunt, în lumea asta, două bătăi de inimi sincronizate. După un moment de linişte ajung la concluzia că se aude o singură bătaie care pulsează între cele patru tâmple ale lor. Nimic în plus, nimic în minus. Hm... Atunci înseamnă că nu or fi... Aşa-s ele, naive. Luând situaţia ca atare, continuă să scrie.

Scriitorii sunt naivi, în esenţa literelor, crezând că sunt de neatins, până când păţesc să se sincronizeze... Scriitorii sunt naivi, crezând că sunt scriitori.

Povestea aceasta va avea mulţi critici dacă va fi scrisă cu un singur condei la două mâini, pentru că aşa-s criticii, geloşi. Dar nu-i nimic, că lor le scapă un element esenţial: o inimă-n sincron. Rămân în tâmplele goale, săracii. Iar inimile-condei zâmbesc prosteşte, dar nu-i nimic grav, nu se supără nimeni, pentru că toate zâmbetele sunt deştepte, dar foarte puţini ştiu asta. Prin urmare, ceilalţi sfârşesc trişti şi sunt luaţi de proşti. Unii nu ştiu, se întâmplă, dar nu-i nimic, vor afla.

Singurele lacrimi care vor fi stoarse din această poveste vor fi numai dintr-un zâmbet; dublu. Cea mai frumoasă poveste din lume nu va spune niciodată lucrurilor pe nume, ci le va da un sens. Se va hrăni cu fluturi, cu fluturi din coconi digestivi şi din pagini pe care, cel mai probabil, tu, ca îndrăgostit, o să le fluturi, crezând că ai descoperit fericirea. Vei avea dreptate.

Va fi povestea cea mai xeroxată şi va umbla peste mări şi ţări. Va fi contrafăcută şi luată de bună din mâna piraţilor, care se vor pierde în detaliile ei mărunte şi o vor vinde mai ieftin. Afacerea se va împotmoli în momentul în care povestea va ajunge în tabloide, pentru că se va transforma într-un articol spurcat.

Cea mai frumoasă poveste din lume nu are sfârşit, nici măcar atunci când, din plictiseală, inimile vor mai consuma cafea. Aşa, de autosugestie...

Cea mai frumoasă poveste din lume va avea nevoie, la un moment dat, de linişte. Când, în toată harababura, încercând să mai scuture din griji, inimile se vor opri câteva clipe, pentru odihnă, îşi vor regăsi sincronul şi îşi vor zâmbi, privind în adâncul cămăruţelor din dotare şi mulţumindu-şi.

Apoi, vor scrie din nou. Naive frumoase...