Bun venit în lumea reală! Acum ia creionul între dinţi, îngenunchează şi
trasează-ţi propriul drum. La început va fi greu, în primul rând pentru că nici nu vei avea dinţi şi vor începe să te mănânce gingiile. Mai apoi, pentru că trebuie să începi de jos. Deşi ai impresia că, fiind la început, lumea te va ajuta, te înşeli amarnic. Te vor călca în picioare, pentru că vei fi atât de mic, încât nici nu te vor observa. Vor spune că eşti extrem de drăguţ, că
te-ar mânca,
te-ar lua acasă şi aşa mai departe. Mizerii... Vor mai spune că li se pare incredibil că mai există copii care fac aşa ceva şi că eşti demn de apreciat, că eşti o chestie parcă
dintr-un alt univers, că de asemenea oameni este nevoie pentru a salva lumea. Asta numai pentru că reuşeşti să supravieţuieşti. Apoi vor uita de tine. Unii chiar te vor aprecia, dar nu te vor putea ajuta, pentru că vei fi prea jos. Vei ajunge în locul lor şi îţi vei da seama că nici tu nu
te-ai apleca atât de mult. Nici măcar pentru proprii tăi copii nu vei face asta. Vei fi un soi de exponat pentru lumea din jur. Unii, culmea, se vor identifica în tine, fiind le acelaşi nivel ca şi tine, îşi vor găsi un idol în tine, poate chiar un erou, alţii te vor dispreţui. Tu va trebui să înaintezi.
Terenul, o fi la început neted, dar pe măsură ce te ridici, va avea forme diferite, din ce în ce mai complexe. Vei desena pe suprafeţe rotunde, pătrate, hexagonale, ascuţite, moi, invizibile, depărtate, fierbinţi şi cine mai ştie cum... Bineînţeles, toate acestea şi opusul lor, de nenumărate ori. Vei avea momente în care te vei învârti în cerc şi ţi se va face rău. Orice ar fi, vei fi nevoit să continui, pentru că dacă te opreşti, mori.
Sau ai putea face asta chiar acum.
Nu-i aşa? E cel mai simplu.
...
(va urma)
