Am continuat aventura olfactivă şi simţeam aroma gerului cum îmi pătrundea în oase. M-ai învelit, pentru că ţi-era frică să nu răcesc. Ţi-am spus să stai fără grijă, că pot să rezist. "M-am călit", aşa ţi-am zis. Ai început să te hlizeşti, iar eu m-am bosumflat. Apoi m-ai dus la piept şi ţi-am simţit răceala. Era atât de bine. Ştii că după ce-ţi ţii mâinile în zăpadă, după un timp îţi creşte temperatura. E ciudat, dar se întâmplă. Mie mi-a crescut imediat. M-ai întrebat dacă mă simt bine, iau eu ţi-am răspuns că niciodată nu m-am simţit mai fericită. Am început apoi să tremur. Te-ai speriat şi te-ai uitat în ochii mei. Atunci m-am blocat.
- Ce s-a întâmplat?
- Mi-au îngheţat fluturii.
Şi ca să ies din încurcătură, am continuat să-ţi miros inima. Începea să miroasă a vin cu scorţişoară, dar eu nu mă simţeam deloc ameţită. M-am gândit atunci să iau o muşcătură, sau măcar să-i dau un sărut şi să-mi rămână aroma pe buze. Am început să plâng. Mi s-a făcut milă. M-am gândit că odată şi-odată tot va veni cineva şi va muşca. Nu am vrut să fiu eu aceea. Dacă ar fi fost după mine, m-aş fi aventurat până la capăt şi nu m-aş fi mişcat din poziţia de apărătoare a inimii tale! Am fost o proastă... Trebuia să muşc. Pentru că acum stau şi mă uit la tine cum îţi lingi rănile şi îmi spui că inima ta nu mai are miros. N-ai de unde să ştii. Nimeni nu va şti. Numai eu.
Cam aşa se simţea în perna mea, dis-de-dimineaţă. Miros de ger şi sânge. Şi în afară de asta, eu rămăsesem fără simţuri.
(Crawling - Ilustraţie: Ioana Pătraşcu)