Pentru Olivia A.
Eu sunt tot ce vreau eu să fiu!
Sunt cafeaua ta preferată din localul pictat în albastru, piramida care-ţi face din apă ceai, sunt monologul şi pot fi şi dialogul, sunt cea care scrie poezii în timpul temei la mate, cea care pictează cu degetele pe oglinzi şi cea pentru care soarele se trezeşte în fiecare dimineaţă. Razele lui mă gâdilă numai ca să-mi întindă mie zâmbetul. Dacă vrei să-mi admiri gropiţele din obraji, trebuie să porţi ochelari de soare, pentru că razele lui se adăpostesc nestingherite acolo. Curcubeul tot din cauza mea apare, pentru că îmi place să stau în ploaie. Sunt tirbuşonul improvizat. Sunt bărbatul. Sunt femeia. Vinul sec nu mă deranjează, dar nici nu-mi rezistă. Sunt playlistul tău din maşină, de dimineaţa, de seara şi cel de la duş. Sunt micul dejun cel sănătos şi gustarea din pauza mare. Sunt muzica de la petreceri, prima gură de bere, felia de portocală de după shot-ul de Jager. Sunt ţigara rulată cel mai bine, focul şi primul fum. Sunt inspiraţia şi expiraţia. Pot fi şi un balaur dacă vreau, numai că nu mi se pare elegant.
Sunt cea mai bună idee care ţi-ar putea veni vreodată, cheia succesului tău, partea pe care o ai din carte, năravul pe care lupul nu şi-l schimbă, sângele care nu se face apă, ziua bună care se cunoaşte de dimineaţă.
Sunt frunza care dă startul toamnei şi cea care-ţi va pica ţie în palmă, ca tu să mă iei şi să mă iubeşti pentru totdeauna, crezând că sunt un semn. Să fiu un semn. Să las semne. Să cred în semne.
Sunt drumul cu prioritate, lumina verde intermitentă care te duce spre dreapta. Mereu spre dreapta. Sunt ambidextră, extraterestră şi complexă.
Sunt luna şi sunt stelele. Sunt o planetă. Sunt Steaua Nordului. Sunt steaua căzătoare. Şi asta tot eu sunt, şi asta, şi asta... Sunt fiecare dorinţă pe care ţi-o pui când mă arunc de pe cer, când sufli în lumânări, prinzi un noroc, găseşti un trifoi sau visezi un inorog. Sunt lumânarea, norocul, trifoiul şi inorogul, pe rând sau toate la un loc. Sunt tot ce poate crea imaginaţia ta. Sau a mea.
Sunt ceea ce iubesc, sunt eu, sunt tu, sunt toamna. Sunt lacul şi băncile din parc. Sunt covorul de frunze, copacul portocaliu şi molidul verde rătăcit în pădurea de foioase. Sunt sentimentul pe care îl au oamenii la prima ninsoare. Sunt beculeţele de Crăciun care stau aprinse pe timpul verii în dormitoarele adolescenţilor, sunt jurnalul lor, sunt gândul şi vântul.
Sunt zâmbetul sincer de copil, sunt vata de pe băţ, sunt cartea bună citită pe balcon, pozele din copilărie, caietele de notiţe, penarele vechi, bileţelele strecurate în buzunar. Sunt "sănatatea" care vine după "hapciu!", scutirea parafată incognito, absenţa motivată, zecele.
Sunt autoarea versurilor tale preferate. Melodia aia de la mine o ştii, iar dacă noi nu ne vom mai plimba niciodată toamna printre frunze, vorbind despre toate lucrurile astea până spre-nserat (adică momentul în care eu mă opresc din zâmbit şi mă duc acasă), eu tot voi rămâne un gând.
Sunt tot ce îmi doresc să fiu, sunt toate lucrurile mici prin tine. Tu eşti mare şi ai capul în nori. Eu zâmbesc şi mă pun sub ei, iar tu cazi şi ajungi o ploaie peste mine: peste cafea, oglinzi, semne, sânge, stele, curcubeu, copaci, frunze, toamnă. Eşti o ploaie peste tot ce iubesc. Ţi-am mai spus că-mi place ploaia?...
Asta sunt eu. Săgetată, săgetătoare, pierdută în perne sau în ibricul de cafea... Mă iei, mă bei, mă pierd în tine şi de aici nu mai urmează nici "punct", nici "de la capăt", ci o continuă bucurie. Pentru că iubirea e ingredientul meu principal, iar pentru licoarea asta m-am concentrat la maxim. Serveşte-mă fără zahăr...
(Ilustraţie: Ioana Pătraşcu)