Din întâmplările ochelaristului care îşi dorea să scape de ochelari

Te-ai dat jos din pat şi te ia o scurtă ameţeală. Opreşte-ţi răsuflarea pentru a-ţi recăpăta echilibrul. Porneşti, cu paşi mici dar siguri, către baie. Spală-te pe faţă. Chipul tău e acelaşi, aşa speri. Scapă de ochii de chinez, e doar o iluzie că vei vedea mai bine dacă faci aşa. Priveşte-te. Toată ceaţa de pe ochii tăi nu face nimic altceva decât să te răcească. Dar tu eşti prea fierbinte, prea pornit, prea nerăbdător pentru a te lăsa cuprins de fiorul acesta.

Îmbracă-te şi trage bine hainele acelea peste trupul tău. Atinge-te pentru a-ţi da seama că eşti tot tu şi că toate cusăturile sunt înăuntru. Asigură-te că nu te-ai luat pe dos. Când ieşi afară vei avea impresia că dacă tu vezi lumea tulbure, aşa te vede şi ea pe tine. Greşit. Cu cât eşti mai înceţoşat, cu atât lumea te vede mai bine. Aşa că ai grijă. Cu atât mai mult ea va fi mai atentă la tot ceea ce faci.

Ia-ţi şosete asortate, trage blugii ca lumea, încheie-te la prohab, leagă-ţi şireturile bine. Urmează să părăseşti lăcaşul acesta bun şi călduros, unde dacă te izbeşti de ceva, nu-i nicio problemă. Acolo, afară, lucrurile se schimbă. Dar îţi vei da seama pe parcurs. De două lucruri trebuie să ţii cont, ne-a-părat! Inima ta nu simte în ceaţă. Aşa că femeile care-ţi păreau cândva frumoase, acum îţi pot părea teribil de hâde, iar hâdele, teribil de frumoase. De asemenea, vei avea tendinţa să exagerezi. Cum am făcut acum; a fost un test. Nu există dragoste adevărată până când nu o vezi; al doilea test.

Eşti pregătit. Poţi pleca acum.

Ei, aş. Acela a fost al treilea test. Nu e nimeni pregătit niciodată pentru nimic. Nici măcar pentru lucrurile pentru care te pregăteşti temeinic. Toate se petrec la marea inspiraţie. Uită-te la tine. În tot timpul acesta te-ai antrenat ca să poţi vedea. Acum, când trebuie să faci asta, te bazezi pe celelalte simţuri ca să poţi supravieţui. Poate că, până la urmă, despre asta este vorba.
- Bună ziua. Pentru controlul oftalmologic...
- Bună ziua! Desigur. Luaţi loc pe canapea, vă rog. Domnişoara doctor va ajunge în jumătate de oră. Puteţi răsfoi câteva din revistele de acolo, între timp. Din stânga puteţi servi o cafea / ceai / ciocolată caldă, pe holul din dreapta vă puteţi uita la cele mai noi modele de rame, produse în Belgia; aici pe raft avem şi mostre de ciocolată; cea cu ambalaj verde este cu alune, cea cu roşu, cu cireşe, cea mov, cu zmeură, iar cea galbenă cu ciocolată albă. Belgiană, evident. Dacă nu, vă puteţi uita la televizor. Dacă doriţi să schimbaţi canalele, puteţi cere telecomanda de la domnul acela din spate, cu halat alb...

Domnişoara de la recepţie are un zâmbet prea strălucitor şi acesta e singurul detaliu de pe chipul ei pe care îl poţi remarca. Şi, ca toţi ceilalţi oameni de acolo, poartă halat alb.
- Vă mulţumesc. Voi aştepta aici.
- Dacă mai aveţi nevoie de ceva, nu ezitaţi să mă chemaţi.
- Desigur. Mulţumesc.

Probabil ţi-a zâmbit. Poate că dacă ai fi făcut ochii de chinez te-ai fi îndrăgostit de ea. Dar ai fi riscat ca ea să nu se îndrăgostească de tine. Aşa că aşteaptă ca ceaţa să se risipească şi vei vedea pe bune dacă-ţi poate rezista.