Cînd s-a întors de pe front
Fratele meu mi-a povestit un episod
Care-mi tot revine în gînd
În aceste zile, nu ştiu de ce.
În timpul vreunei ofensive,
Răniţii din primele rînduri
Răsăreau dintre copaci
În balta lor de sînge şi jale,
Ca un fel de pete de licheni,
Arătînd direcţia frontului.
Unii erau zdrobiţi rău,
Nu se mai puteau mişca
Ţipau şi cereau apă,
Îşi spuneau adresa
Şi rugau să li se comunice
Împrejurarea tristă.
Alţii, cu arma lîngă ei,
Voiau să-şi pună capăt zilelor,
Dar nu mai puteau
Să ajungă la armă.
Auzeai de peste tot
Cum se roagă de soldaţii cenuşii
Încruntaţi pe baionetă
Mergînd cu pas hotărît
Şi cu credinţă în Dumnezeu:
"Împuşcă-mă, camarade!"
Se ruga stins muribundul
Şi fratele meu adăugă:
Odată chiar m-am oprit lîngă unul
Care zăcea sub un copac
Cu burta zdrobită de un obuz
"Împuşcă-mă, camarade!
Să se termine mai repede."
Văzînd care-i situaţia
Chiar mi-am pregătit arma,
Dar m-am uitat o dată la faţa lui
Ca de copil, ochii noştri s-au întîlnit o clipă
Şi-am luat-o la fugă.
- Te rog,
- Nu pot, camarade, să fiu călăul tău
Lasă, acum vor veni brancardierii
Te vor duce la spital, poate scapi,
Mare e Dumnezeu.
Mă gîndesc ce inimă tare
Trebuie să aibă şi Dumnezeu,
Dacă poate vedea atîta durere
La răniţii uitaţi sub copaci.
[25.XI.1996]
(din volumul Puntea (Ultimele), în Opere, II. Poezii, ediţie îngrijită de Mihaela Constantinescu Podocea, prefaţă de Eugen Simion, Editura Univers Enciclopedic, 2002)
(în perioada 1 martie 2014 - 1 mai 2014, curatorul acestei rubrici este criticul Daniel Cristea-Enache)