Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Generaţia Polirom

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lucian Dan Teodorovici - de-a tragicul, de-a absurdul


Editura Polirom

19.05.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Omul în halat albastru

Vă place literatura inspirată din viaţa de lîngă noi?

Vă plac looserii, destinele fără sens, învîrtirea perpetuă în cercul vicios al absurdului cotidian? Şi, mai ales, vă place, nu-i aşa, mai mult să citiţi despre aceşti rizibili antieroi decît să-i întîlniţi în carne şi oase sau, şi mai rău, să-i întrupaţi? Atunci aţi nimerit cum nu se poate mai bine.

Cu siguranţă nu-l veţi uita uşor pe "omul în halat albastru". Pentru că el e cel care cade de la etaj, împreună cu un sac de moloz, peste capul scos pe geam al unui tînăr care fluiera Für Elise, asta după ce fusese dat afară de la ziarul la care lucra, la cîtva timp după ce corectorul îi tăiase paragraful final dintr-un articol despre un parlamentar, şi după ce fusese obligat să muncească cu ziua pentru a-i putea plăti despăgubirea parlamentarului şi în tot acest timp avusese ca unică haină un halat albastru, iar în prima sa zi de sărbătoare, după plata ultimei rate la bancă, i se întîmplă nenorocirea nenorocirilor despre care a fost vorba la început, cu decapitarea accidentală a tînărului care fluiera Für Elise. Un fel de Stan şi Bran, la fel de comic, de tragic şi de absurd...

Pe de altă parte, cu siguranţă vă veţi gîndi de două ori cînd îi veţi oferi cuiva gumă de mestecat. Pentru că oferta dumneavoastră îi poate fi fatală unui personaj căruia, în mod inexplicabil, i se oferă mereu acest articol care, se ştie, are rolul de a atenua mirosul neplăcut al respiraţiei. Şi, dacă veţi insista, se poate ajunge şi la crimă.

Ştiţi ce poate împiedica nunta unui cojocar de la ţară cu aleasa inimii lui, viitoarea cojocăriţă care stă încă la părinţii ei, şi nu cu viitorul soţ, aşa cum stau fetele de la oraş? Taxa pentru pom, instituită de nu se mai ştie ce guvern, parlament sau preşedinte, o taxă obligatorie înainte de nuntă, ca şi taxa pentru preot, pentru sală, pentru ofiţerul stării civile, pentru analizele medicale... Iar pentru a plăti taxa pentru pom, un cojocar de la ţară trebuie să înfrunte taximetriştii, portarii, funcţionarele, vînzătoarele...

Un interludiu sentimental între aceste schiţe tăiate nemilos în carnea societăţii: amintirile (totuşi atît de fericite) din copilăria braşoveană, într-un oraş marcat de revoltele muncitorilor şi de represiunile regimului.

Prozele lui Lucian Dan Teodorovici sînt poate cele mai serioase în comicul lor dintre toate textele tinerilor autori şi, dincolo de derizoriul lumii pe care o surprind, te lasă pe gînduri, nici amuzat şi nici trist, ci cumva melancolic. Asta e lumea din jurul nostru? În multe sensuri, da.

(Luminiţa Marcu şi Costi Rogozanu)


****


"N-aş sta şi-aş scrie liniştit, visînd la nemurire, dacă familia mea ar suferi de foame"

Lucian Dan Teodorovici chiar scriitor visa, în copilărie, "să se facă" - o spune, admiţînd că există şi un risc să afirme acum asta. "Bine, cochetam şi cu ideea de a ajunge preot, dar mă înspăimîntau două lucruri: 1) că trebuie să vorbeşti în faţa unor mulţimi şi 2) că trebuie să te îngraşi. Din păcate, deşi nu m-am făcut preot, n-am scăpat de nici una dintre cele două spaime ale copilăriei mele: de vorbit în faţa unor adunări mi se întîmplă să fiu nevoit s-o fac, cît despre îngrăşat, mai bine să nu discutăm."

Autorul nu crede în vorba "scriitor nu te faci, eventual devii, dar de fapt eşti" şi argumentează precizînd că "scriitor, într-adevăr, te faci, asta în urma unei puternice vocaţii de cititor. Toţi scriitorii au la bază un cititor pasionat. Din păcate, dacă într-adevăr criticii sînt, aşa cum cu oarecare maliţie se spune, nişte scriitori rataţi, atunci şi scriitorii sînt/devin nişte cititori rataţi. Mă îndoiesc că observaţia asta o fac eu pentru prima oară, dar cred în adevărul ei. Pentru că, o dată devenit scriitor, rişti să pierzi plăcerea, pasiunea lecturii - devii un observator şi, totodată, un învăţăcel al altor scriitori mai mari sau mai mici".

Dacă ar fi existat disciplina "viaţa mea cu bulinutze", Lucian Dan Teodorovici ar răspunde astfel:

- este un fan al echipei Dinamo (ceea ce nu înseamnă că "mă consider şi cîine pînă la moarte, asta e o uşoară inepţie, dar care, pînă la urmă, prinde la o anumită categorie de fani");
- pe vremuri se credea hippiot, dar asta se întîmpla demult; nostalgiile îl mai ademenesc totuşi şi-acum spre muzica anilor '60-'70;
- îi face plăcere să asculte Eminem şi o piesă a celor de la BUG Mafia, "Un doi şi trei de 0"; nu-i plac Paraziţii, deşi prietenii îi zic c-ar trebui;
- a crescut la bunici;
- are doi copii gemeni, devenind tată la 21 de ani ("ceea ce jur că-i excepţional");
- de vreun an nu se mai îmbracă sport, fiindcă s-a îngrăşat "peste anumite măsuri";
- locuieşte, prin "amabilitatea" soţiei, într-o casă primită moştenire de la un unchi din America;
- îi place la nebunie ciorba de burtă ("oamenii se împart în două categorii: cei cărora le place şi cei cărora nu le place ciorba de burtă");
- are o afecţiune "oarecum aiurea, a cărei denumire mi se potriveşte oarecum: spondilită ankilopoietică (noroc c-am prins-o într-o fază primară)".

Cît despre cursul de "lecţia de viaţă a scriitorului", Teodorovici îl poate chiar preda. Precizează că n-ar putea sta şi scrie liniştit, visînd la nemurire, dacă familia sa ar suferi de foame. Sau ar renunţa dacă s-ar observa la limita dintre talent şi ridicol. "Sînt unii scriitori care au pornit vijelios, apoi s-au pierdut undeva pe drum. Dacă ţii cu tot dinadinsul, îi poţi vedea prin diferite cîrciumi, încremeniţi în zona laudelor ce li s-au adus în urmă cu treizeci de ani, vorbind despre grandioasele lor proiecte de viitor. Din cînd în cînd, mai scot cîte o broşură ce este, în cel mai bun caz, o pastişă a unei cărţi cu care, cîndva, au avut succes."

Succesul şi gloria literară sînt văzute de autor cu haz, aşa cum îi este şi scriitura. "Aş vrea ca un critic literar, oricine ar fi el, să scrie despre, să spunem, cea de-a cincisprezecea carte a mea următoarele: Un roman ce nu se ridică, din păcate, la valoarea precedentului, pentru care, de altfel, Teodorovici a şi fost laureat cu premiul Nobel."

Stilul meu e...

"...direct, deschis, sincer, vioi, interesant, atrăgător, dar şi: fără asperităţi, cu asperităţi, original, lipsit de originalitate, plăcut, neplăcut etc., în funcţie de criticii care se pronunţă."

Cartea mea, în 500 de semne

"Are trei părţi. În prima, am cîteva proze verificate, adică unele care au ajuns de mult la public, prin intermediul unor reviste. A doua parte cuprinde un text autobiografic ce a plăcut mai tuturor celor care l-au citit. A treia secţiune conţine povestiri scrise în ultimele două-trei luni, povestiri de care, ca să fiu sincer, sînt destul de mîndru. Pentru că sînt altceva decît ce am scris pînă acum. Cam atît. E o carte interesantă, cred eu. Şi mă opresc aici, pentru că am ajuns la exact cinci sute de semne."

Literatură neînfiorată în lumea postdecembristă

"Găsim în istoria literaturii tot felul de oameni, începem să acceptăm asta (istoria mare ne permite, în sfîrşit !), iar cei tineri care intră sînt şi ei de un fel sau de altul. Trebuie să spun însă că un om care s-ar lăsa de scris dacă familia lui ar muri de foame îmi trezeşte o mare simpatie. Şi asta nu pentru că m-ar interesa cît de familist e scriitorul respectiv, ci deoarece cred că literaturii române contemporane îi face bine acest suflu de normalitate. Că o dată cu cei care au dezinvoltura să spună asemenea lucruri terestre şi neînfiorate poate se va schimba ceva şi se vor mai ruşina scriitorii obişnuiţi cu vorbele mari şi cu şedinţele de partid, cu lozincile şi cu metaforele de Cîntarea României, cu toate miturile găunoase şi ridicole ale creatorului desprins de lume, care trebuie iertat pentru ticăloşii, ţinut pe banii poporului în case de creaţie, adulat de critici şi invidiat de plebea care ţinteşte cu ochii în lacrimi elita cea aleasă. Trecut însă de faza promisiunilor, Teodorovici a publicat deja cinci volume de proză (dintre care două electronice). (...) Foarte prezent în publicaţiile culturale, virtuale sau de hîrtie, Lucian Dan Teodorovici revine acum cu o carte de proză scurtă. Amintirile din copilărie, care compun cea de-a doua parte, sînt voit anti-nostalgice, scrise la comandă. De altfel, acesta e şi statutul lor, au fost la origine parte a unui proiect eşuat de alcătuire a unei Cărţi roz a comunismului. (...) Teodorovici scrie despre cum ascultau cei mari Europa liberă şi chiar despre momentul exact de maturizare, de dezvrăjire, în timpul unei emisiuni a acestui post de radio. Despre cum împreună cu un coleg s-a gîndit să facă manifeste anticomuniste şi, mai ales, despre momentul revoltei muncitorilor de la Braşov pe care copilul de 11 ani îl urmăreşte de la fereastra blocului, ca pe un film viu, în direct. Toate aceste evenimente mari, grave sînt însă cumva suprapuse peste "copilăria copilului universal", peste sfîrcurile de lut puse statuii Venerei la ora de specialitate într-o şcoală de artă, peste războiul cu nebuna blocului, peste aventurile Pistruiatului." (Luminiţa Marcu)


Lucian Dan Teodorovici

- A fost secretar de redacţie şi redactor-şef adjunct al revistei Timpul, Iaşi, comentator politic al cotidianului Monitorul de Iaşi, editorialist al cotidianului Obiectiv, iar în prezent este redactor-şef la Editura Polirom.
- S-a născut la Rădăuţi, Suceava, în 1975.
- A publicat proză scurtă, teatru şi eseuri în reviste culturale româneşti ca ArtPanorama, Discobolul, Familia, Hyperion, Antiteze, Orizont, Contemporanul, Observator cultural, Cultura, Steaua etc., dar şi în străinătate, Wienzeile (Viena), precum şi în publicaţii virtuale ca Agora, Atelier LiterNet sau Respiro. Dintre cărţile sale, cel mai bine primită a fost Circul nostru vă prezintă: (roman, Editura Polirom, Iaşi, 2002), care s-a bucurat de cronici în mai toate revistele culturale româneşti.
- A mai publicat Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereştrilor printre noi, roman, Editura OuTopos, Iaşi, 1999, Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări marijuana, povestiri, Editura Fundaţiei "Constantin Brâncuşi", Tîrgu-Jiu, 2000, şi a colaborat la o serie de antologii. De asemenea, a publicat două volume electronice: 96-00. Povestiri, Editura Liternet, 2002, şi Audienţă 0, Editura Liternet, 2003.
- Premii obţinute: Premiul al II-lea pentru Dramaturgie pe anul 2000 acordat de Ministerul Culturii şi UNITER, Bucureşti, pentru piesa Inorogul, vasiliscul, elefanţii roz şi elefanţii galbeni; Marele Premiu al Juriului "Tudor Arghezi" pentru volumul Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări marijuana; nominalizare la premiile AER "Cartea anului", secţiunea proză, pentru romanul Circul nostru vă prezintă:, 2002; alte premii pentru proză scurtă la diverse festivaluri de literatură, precum şi premii ale revistelor culturale (ArtPanorama, Familia, Discobolul).


PS:
  Citiţi un fragment din Atunci i-am ars două palme.
  Citiţi o cronică a volumului lui Lucian Dan Teodorovici.
  Votaţi literatura tînără şi pe Lucian Dan Teodorovici pe situl Polirom şi cîştigaţi un pachet de cărţi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer