La împărţeală

La
împărţeală
am primit o picătură de iubire
A ajuns să fie lacrimă
amară pe obrazul tău
Te-ai transformat în poker ruletă
În orice formă de joc de noroc
În alcool pachete de ţigări şi halucinogene
E dureros dar te-ai transformat în curve
În scandaluri şi bătăi
În pumni butucănoşi şi ochi goi
În nopţi albe parcă la infinit
În orgoliu egoism şi împietrire
În gratii şi garduri cu sârmă înghimpată
În călătorii haotice spre nicăieri
Toate uşor de confundat cu iadul
Am încercat să te recompun
Mă amăgeam cu unghiile unei şatene
Cu râsul unei femei cu ochi căprui
Cu zâmbetul unei femei cu buze
cărnoase
Cu mirosul ameţitor al uneia cu jumătate de nume de floare
Cu fesele bombate ale unei femei orgolioase
Cu gândurile unei femei tăcute
Cu suferinţa uneia cu-n tată beţiv
Cu vioiciunea uneia cu sâni potriviţi palmelor mele
Cu misterul uneia cu dantura perfectă
Toate la un loc nu făceau cât tine
Săracele n-au nici o vină
Să mă ierte şi să-nţeleagă
Cum să te uit
Când totul parcă a fost ieri
Când eu îmi amintesc cum zâmbeam
Când mi-am legat singur şireturile pentru prima oară?
M-am sfâşiat în bucăţi
Mă sprijineam de stâlpi pe care când ii atingeam
Se sfărâmau în mii de aşchii
Genunchii-mi sunt şi acu scrijeliţi
Câtă risipă ce minciuni şi mreje iluzorii
Doar Dumnezeu m-a ţinut în viaţă
Ai luat forma întrebărilor
În mintea unui tânăr slab
Doar cu braţe puternice
"Ce-o face ea acum?"
"Ce muzică mai ascultă?"
"Mai ştie melodiile noastre?"
"Crede oare în Dumnezeu?"
"Ce-o mai face să râdă?"
"Care-i sunt valorile?"
Ceva răsună ca un clopot secular
"M-a uitat?"
Întrebări întărite doar de una
"Ea ştie să răspundă acestor întrebări?"
Am încercat să te recompun
Cu mistria unui artist nepriceput
Ai luat formă de vers
Toate versurile mele ai fost tu
Ai avut in poezii ochi albaştri
Te-am vopsit blondă în poezii
Ţi-am ondulat părul
În poezii înşelai erai loială
În poezii te uram te iubeam
Dar tot tu erai
Ce gust amar
N-am apucat să te cunosc cu adevărat
Ai fost în spatele tuturor rolurilor mele
Ai fost motivul aplauzelor
Ce fiară domestică sunt fără tine
De te-aş mai privi o dată în ochi
Ar fi ca împărtăşania pentru cel mai mare păcătos
Ţi-aş arăta cotloanele din inimă
Cotloane noi descoperite de suferinţă
Doar o dată atât cer
Şi ori ne vom bucura de eliberare
Şi-mi dai picătura de iubire
S-o pot da alteia
Ori iţi ştergi lacrima
Şi o luam de la capăt
Doar începând ce am terminat
Pot termina ce am început
Dar am vagul sentiment
Că sunt unul care iubeşte doar o dată
Ce lucru năucitor e o iubire neterminată dar pierdută
Trag obloanele peste orice năzuinţă pământească
Şi te aştept împărţind biscuiţi cu câinele meu
Dacă ai să baţi iţi jur că deschid zâmbind
Şi că te întâmpin cu "Focul vânăt" de Esenin
De nu voi muri cu tristeţea pe zâmbet
Căci pentru mine doar calea grea e uşoară.

(în perioada 1 mai 2014 - 1 august 2014, curatorul acestei rubrici este actorul şi poetul Andrei Huţuleac)