Cupa Mondială 2014 (19) - Riscul de a nu risca

Tragedia Braziliei a fost prea grandioasă. Nimeni nu ar vrea să trăiască pe propria piele tronsonul de timp şi soartă dintre minutele 23 şi 29 ale dezastrului cu Germania. Să încasezi 4 goluri în 7 minute depăşeşte puterea de înţelegere a minţii umane. În loc de admiraţie pentru graţia învingătorului, naşte mai degrabă empatie cu nenorocirea învinsului. Şi spaimă, teribil de mare spaimă.
 
Înfricoşaţi de ceea ce se poate întâmpla atunci când te prezinţi nepregătit în faţa destinului, Olanda şi Argentina, de fapt Louis van Gaal şi Alejandro Sabella, au ordonat asasinarea riscurilor. Europenii s-au apărat cu o linie de 6 fundaşi, în timp ce sud-americanii au replicat cu un modul-beton de 3 stoperi la care se lipea, după caz, când fundaşul dreapta, când cel stânga. Peste bulevardele din comica apărare braziliană s-au sădit câmpuri de sârmă ghimpată. Catastrofa nu se mai putea repeta.
 
În căutarea citatului care să ilustreze starea post-apocalipsă braziliană, am parcurs ieri mai multe vorbe din Love Story. Iată una dintre ele. El către ea:
"See, I think you're scared. You put up a big glass wall to keep from getting hurt. But it also keeps you from getting touched. It's a risk, isn't it, Jenny? At least I had the guts to admit what I felt. Someday you're gonna have to come up with the courage to admit you care."
 
Riscul de a nu risca a transformat meciul dintre Robben şi Messi într-o întâmplare stearpă. Când îţi perfecţionezi apărarea, îţi anulezi atacul. Când eşti preocupat să nu încasezi, nu vei lovi niciodată. Aşa s-a scris istoria unei semifinale oribile, un 0-0 impecabil, un meci aproape fără de greşeli, un meci aproape fără de ocazii.
 
Să nu fim însă excesivi în judecată. Câţi dintre noi, dată fiind Brazilia-Germania, miza locului în marea finală şi istoria celor două "naţionale", ar fi procedat altfel?
 
După "sfertul" cu Belgia, presa argentiniană a dezvăluit amănunte despre o izbucnire nervoasă pe care Mascherano ar fi avut-o în vestiar. Ceva de genul "M-am săturat să fim înjuraţi de toată lumea de acasă, să fim mereu comparaţi cu generaţiile trecute şi să fim făcuţi incompetenţi. Vom lupta şi vom dovedi ce putem!". Consecinţa? Mascherano a fost cel mai bun om al Argentinei şi adevăratul lider moral în semifinala cu Olanda. Tackling-urile sale au anihilate cele câteva explozii ale lui Robben, iar vorbele sale au ţinut echipa unită.
 
Odată cu paradele portarului argentinian Romero la loviturile de la 11 m, teama a trecut. Vine finala. Nu e de aşteptat nimic din tot ce a fost. Acest turneu a surprins la fiecare pas. Nu se va opri acum. Va fi o finală cum nu ne aşteptăm. Dar va fi şi una pe care o aşteptăm de aproape un sfert de secol. Vă amintiţi? În Mexic '86, Argentina învingea Germania Federală cu 3-2, imaginea avea purici şi vocea spunea ceva în bulgară. În Italia '90, nemţii îşi luau revanşa (1-0) şi noi închideam fericiţi şi osteniţi televizorul pe care îl sorbisem din priviri la primul Mondial al libertăţii noastre. Totul era la început, totul era posibil.
 
Duminică ne vor reîntoarce la cei care am fost şi, cu un ochi la eterna finală Argentina - Germania, vom privi, poate, drumul acestor 24 de ani. Mondialul e, printre altele, memorie.