Deşi nici tu nu mai eşti bărbat,
Nici eu, femeie -
Un bici interior ne-mpinge
Unul spre celălalt.
Fără să fim minus şi plus
Ne surprindem brusc
Pe drumul întâlnirii.
Pare a fi aceeaşi foame,
Aceeaşi sete fără sat
Şi fără obiect,
De parcă două găuri negre
Încearcă să se-nghită.
Atingerile par imposibile
Dar se întâmplă
Pe suprafaţă chinuitoare
A unui înveliş nesatisfăcător.
Nu fac decât să strălucească
O fracţiune de secundă,
Iluminând doar cât să vezi
Imensitatea hăului din noi
Şi neputinţă contopirii.
Probabil vom fi veşnic
Condamnaţi la despărţire,
Aşa cum fiecare singur cu el însuşi
E separat de sinele
Pe care-l recunoaşte în oglindă.
(în perioada 1 august 2014 - 31 octombrie 2014, curatorul acestei rubrici este poeta Ilinca Bernea)
0 comentarii
Arhiva rubricii
perpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate