Nu mă vorbiţi de rău
n-am vrut să vă spun toate acestea
am vrut să tac dar
tăcerea s-a evaporat în ultima clipă
am vrut să mai fac o ultimă reverenţă
şi să mă retrag
dar în ultima clipă
în timp ce făceam reverenţa
pasul mi-a alunecat
corpul meu imens s-a prăbuşit peste oraş
a strivit bisericile, circul, clădirea administraţiei
a lăsat o gaură imensă în piaţa centrală
când am vrut să mă ridic
era prea târziu
cuvintele au ţâşnit singuresperiate poate de atâta cădere
Decât vederea spre mare
nimic din ce-mi spusese ea
nu se dovedi adevărat
nu tu dulapuri cu o mie de rochii
nu tu sală de bal
nici grădină cu păuni şi cerbi
şi nici măcar castel
trei zile l-am căutat de-a lungul falezei
şi nu l-am găsit, palatul ei cu vedere spre mare
n-am găsit din el decât vederea spre mare
ceea ce totuşi m-a umplut de tandreţe:
iată că totuşi n-a minţit
e o femeie bună, mă iubeşte
(din volumul La masă cu Marx, Cartea Românească, 2011)
(în perioada 1 august 2014 - 31 octombrie 2014, curatorul acestei rubrici este poeta Ilinca Bernea)