Întreb o doamnă mai învârstă care-mi spune că foile de plăcintă sunt de fapt nişte prăjituri tradiţionale ce se fac în casă, cam în orice familie din Norvegia, că sunt cu scorţişoară sau cu brânză şi că are 74 de ani dar n-a mâncat ceva mai bun toată viaţa ei. Întreb pe care mi le recomandă şi-mi arată unele pe care le cumpără şi ea, cele cu scorţişoară. Zâmbeşte aprobator, foarte sigură pe recomandarea sa. Între timp vânzătorul se întorsese cu încă câteva pachete. Îmi cumpăr şi eu unul. Bătrânica şi-l desface pe al ei şi-mi oferă o bucată. Îi spun că mi-am luat şi eu. Râde şi mă îndeamnă să rup: "Abia aştept să mănânc din ea. Hai să împărţim momentul ăsta."
'Momentul ăsta' mi-a rămas în cap. Oamenii împart momente aici. Trăiesc într-un mediu destul de ostil la care s-au adaptat, ba, mai mult, l-au încorporat şi au învăţat între timp că trebuie să se bucure de tot ce-i înconjoară, de oameni, de natură, de cele câteva ore de lumină pe zi (în timpul sezonului rece), de momente.
Oamenii de aici se ţin de cuvânt. Ei nu au nevoie de confirmări, de cineva care să le amintească lucruri. Dacă spun că fac un lucru, îl fac, aşa cum au spus c-o să-l facă. De dimineaţă am fost invitaţi la micul dejun de către nişte localnici. Au fost unele dintre cele mai fireşti ore pe care le-am petrecut în ultima vreme, vorbind despre orice, de la vreme până la diferenţe culturale şi istorie.
Oamenii aici sunt extrem de normali, de fireşti, au umor şi râd cu toţi dinţii. Nu epatează prin nimic sau cel puţin nu urmăresc să facă asta. Sunt foarte conectaţi la tot ce-i înconjoară şi le pasă de ce se întâmplă în jurul lor.
După micul dejun era aproape seară. Nu ne-a trebuit decât o scurtă plimbare prin oraş şi s-a făcut noapte. Şi când e noapte ţi-e din nou somn. Am mers prin câteva magazine şi ne-am oprit într-un pub local cu câteva mese, un loc simplu cu o atmosferă foarte bună. E genul de loc unde ai senzaţia că te-ai întors deşi n-ai fost niciodată.
Altfel e înnorat. La ieşirea din bar ne uităm cum un reflector de pe un hotel luminează un nor. Aurora nu se vede deloc. Mai avem o zi şi gata.
Pentru mâine am închiriat o maşină. Intenţionăm să conducem cât mai în interiorul continentului, până în Finlanda, în căutarea Aurorei B.
Later edit:
Eram gata să trimit textul de mai sus către LiterNet. Îl citeam o ultimă dată urmărind diacriticele. Deodată aud o bătaie în geam. Doamna la care stăm ne făcea semne de afară. Ieşim. Pe cer nimic mai mult sau mai puţin decât ce vedeţi în fotografia de mai jos. Planul nu se schimbă. Mâine plecăm din nou în căutarea Aurorei B.
(Tromso, 23 noiembrie 2014)
