42. O capră care cîntă la vioară

7 februarie 2001
Mi-a plăcut strada aia în "Notting Hill", pe care mergea Hugh Grant – şi în timpul ăsta anotimpurile se tot schimbau, ba ningea, ba era primăvară şi vară şi ploaie. Şi cum zicea el, la tot pasul, "Right!". Şi o referire la Chagall: "Nici o fericire nu e deplină fără o capră care cîntă la vioară".

Acum, tîrziu, în noapte, mă simt bine şi chiar cred că aş putea scrie la un nivel bun. Pe Nadia am pierdut-o deja, aş fi pierdut-o şi dacă aveam o slujbă şi tot aşa s-ar putea întîmpla – cu ea sau cu altcineva – şi de azi înainte. Scriind, nu pot pierde.

Ce ciudat! Sebastian scria despre "Inimi cicatrizate": "E foarte greu să iubeşti o astfel de carte" – şi Sebastian a fost printre puţinii care au scris despre Blecher. Sebastian avea succes, Blecher era un tînăr condamnat să trăiască în ghips. În ancheta aia din Observator cultural, Sebastian abia dacă e amintit, cu totul sporadic. Blecher ocupă parcă locul 7. Încercarea lui de a rupe "bariera consecinţelor", reuşită sau nu, a fost răsplătită pentru originalitate (şi, cred, pentru sinceritate): "lumea avea un aspect comun al ei în mijlocul căruia căzusem ca o eroare, niciodată nu voi putea deveni un copac, nici ucide pe cineva, nici sîngele nu va ţîşni în valuri. Toate lucrurile, toţi oamenii erau închişi în trista şi mica lor obligaţie de a fi exacţi, nimic alta decît exacţi. În zadar aş fi putut să cred că într-un vas erau dalii cînd acolo se afla o eşarfă".

8 februarie
Ia şi tu puţin din tăcerea mea.

O tăcere tristă, pornită poate de la Dan. Zicea el că prefer virtualităţile, împlinirilor. Nici măcar n-am putut să-i răspund, nici nu ştiu dacă avea intenţia să mă asculte; cred mai degrabă că nu, că ar fi ales o eschivă.

Am fost la "Ramuri", dar fonturile mele şi ale lor n-au fost compatibile. L-am întîlnit pe Gabriel Chifu – singurul scriitor craiovean mai cunoscut, dar nu atît cît să-i fi citit tu vreo carte. Şi Dan zicea că, spre deosebire de Cluj, Timişoara, Iaşi, stăm prost. Critici mai sînt, prozatori însă... N-am concurenţă, pe plan local! :)

9 februarie
O zi cu Nadia. Fericirea de altădată încă aici, sub un chip schimbat: mai matur.

10 februarie
Gătesc. Aş vrea să gătească altcineva, iar eu să am un calculator adevărat şi să scriu.

Mă interesează vieţile scriitorilor. De exemplu că Mircea Cărtărescu la fotbal era "cel mai prost" şi îl puneau în poartă. Că Sami Damian e un bun şahist (Şi Dan e. Iar eu eram bun la fotbal). Că Mircea n-a avut şorţ albastru de grădiniţă (Eu am avut. Şi fundă albă). Că lui Camil îi plăcea "lumea bună", "boema îl scîrbea", că Ion Barbu, la vestea căderii Parisului umblase exaltat întreaga noapte pe străzi cîntînd "Die Wacht am Rhein", că Ion Vinea era un crai, iar Hortensia Papadat Bengescu o damă înaltă, solidă, îmbrăcată ţipător, cu pălării imense, demodate.

Că Felix Aderca fusese exmatriculat din toate şcolile, pentru culpă de opinie, că Miron Radu Parschivescu considera că Eminescu trebuie să-i lase locul lui Alecsandri, dar îi plăcea grozav să scoată la lumină talente necunoscute şi să provoace vîlvă în jurul lor, că Aurora Cornu – nevasta lui Preda – "păscuse gîştele", că un poet a fost gelos pe Manea Mănescu, atunci cînd, într-o vizită la Scorniceşti acesta a căzut în genunchi în faţa bătrînului Ceauşescu, să-i mulţumească pentru darul nepreţuit pe care l-a făcut poporului român (poetul era supărat că nu i-a venit lui ideea). Toate acestea (mai puţin despre Mircea) dintr-o carte a lui Ovid. S. Crohmălniceanu.

Iar eu ascult Janis Joplin.