41. Chef de ziua lui Dickens

6 februarie 2001
Cum naiba încape atîta primăvară într-o singură zi?

Cămaşa mea în carouri agăţată pe umeraş. Umeraşul agăţat pe perete. Te invidiez pentru că ai examene. Pentru că ai vacanţă şi apoi cursuri. Că mergi la munte. Îi invidiez pe toţi studenţii – în clipa în care încep sesiunea, cînd o termină, cînd merg la mare, cînd se întorc, cînd reîncep cursurile. Mă simt singur. Îmi place feminitatea. Nu-l invidiez pe bărbatul obosit, care se întoarce de la serviciu, aţipind în tramvai.

M-am blocat în camera mea. Mă gîndesc la Bran, cînd îl tot lua de-o parte pe Stan (erau cu două dame şi nu aveau bani decît pentru trei siropuri) şi încerca să-l convingă să nu comande nimic, că-i va da el jumătate din siropul lui. Şi sigur că mai întîi comandau "fetele", apoi Bran cerea şi el un sirop, dar Stan cerea şi el unul. În cele din urmă reuşesc să ajungă la rezultatul dorit: comandă trei siropuri, Bran îi dă paharul lui Stan, să bea el primul, jumătate. Stan bea paharul întreg, Bran îl ceartă, iar Stan plîngînd îi spune că jumătatea lui era la fund.

Iar eu n-am citit nici acel ciclu al supravieţuitorilor, despre Stan şi Bran, al lui Radu Cosaşu.

Tatăl meu, ca să mă tachineze, poate şi din pricină că mă lăsaseră la a mea bunică şi nu copilăream împreună cu fraţii mei, avea obiceiul, cînd veneam la Craiova (numai cînd eram foarte mic), să mă privească mai atent, ca şi cum ar fi văzut ceva suspect la mine. Apoi începea să spună că am ochii nu ştiu cum, că nu semăn cu el, nu, nu găsea nici o asemănare, nu cumva eram făcut cu sectoristul? Cînd auzeam eu asemenea faptă de care nu ştiam ce să cred, simţeam o aşa insecuritate, că m-apuca plînsul – şi-abia atunci tata îmi spunea că a glumit şi mă lua în braţe, dacă nu intervenea mai întîi mama.

Uneori mi se pare că scriindu-ţi poveştile astea vechi, de la tanti Dida (sau punîndu-le într-o povestire) e ca şi cum ţi-aş cere (sau cititorului) să dansezi (danseze) o polcă. Ori se ştie că în artă (nu că aş avea pretenţia că fac aşa ceva) trebuie să fii înaintea timpului tău.

7 februarie
Am putea să facem chef; ar fi ziua lui Dickens.

Am fost la Dan. Şi el îmi zice să vin în Bucureşti, să mă angajez. "Nimeni nu trăieşte din scris". Ştiu. Nu ştiu altceva: de ce nu fac saltul de la teorie la practică.

"Să îmi trimiţi bani din Canada. Auzişi, Dane? Să nu uiţi! Dane, uitaşi?" mai ieşea un pic, iar deschidea uşa: "Uitaşi, Dane?". Nepoţica lui, Oana.