Nu am nicio statistică a celor întâmplate după ce, în 2008, obţinerea avizului ARBDD a devenit obligatorie. În vizitele făcute după această dată pe şantierele celor trei sedii care s-au ridicat deja după proiectul nostru, în chip empiric, sunt tentat să spun că am văzut clădiri noi mai aşezate pe principiile pe care le propuneam în normativ şi mai din materialele locului. Oricum, învelite cu stuf. Dacă ele sunt efectul normativului, care lasă arhitecţilor o libertate practic absolută după ce sunt respectate cele câteva principii de înălţime, proporţie a clădirii, materiale locale, nu pot să ştiu. În orice caz, normativul surprindea o opinie de bun simţ mai degrabă decât să fi instituit imperative estetice vernaculare. Dar, dacă e să vină turiştii în Deltă, cu siguranţă o vor face cu gândul la tradiţia locului şi nu cu tradiţia munţilor Întorsurii înmuiată-n Dunăre...
Mai propusesem în normativ ca ARBDD să îşi continue campania de promovare a unei arhitecturi instituind o formă de recomandare a pensiunilor care respectă regulile de încadrare în peisajul natural, tradiţii locale culinare şi orice altceva mai găseşte ARBDD că e demn de păstrat şi de promovat, cu un logo şi un text care să confirme această conformitate. În timp, speranţa era de a crea o tendinţă, o modă de a fi corect, tradiţional dacă vreţi.
Nu trebuia să fie vorba despre clădiri noi. Chiar şi persoanele fizice, sau mai cu seamă ele, ar fi putut primi o astfel de certificare, folosind locuinţele tradiţionale care s-au mai păstrat drept cazare şi masă (bed and breakfast). Abia că atunci s-ar fi instituit o concurenţă reală între veniturile care au îngropat bani europeni, când nu au spălat alţi bani, făcând tot soiul de aplecători cu aspect dubios şi servicii pe măsură şi sătenii, câţi au mai rămas sau câţi s-ar mai fi întors, pentru această formă de turism.
Nu ştiu să se fi petrecut acest lucru.
Prin urmare, mesajul după zece ani este acela că am deranjat puţin lucrurile cu normativul nostru, dar nu suficient cât să fi stârnit o schimbare în bine a mentalităţilor, cel puţin pe cele legate de arhitectura de turism din Deltă. În asemenea zone cu interese mari, chiar venite de la Bucureşti, directivele aşa zicând tămăduitoare au tendinţa de a fi lăsate pe câte un plaur, care se dizolvă în ceţurile Dunării... Mă întreb dacă, de atunci, domnii Tăriceanu şi Băsescu vor mai fi fost în Delta Dunării şi, dacă da, ce părere vor mai fi avut de modul în care lucrurile au tendinţa, în profunzimea patriei pe care au păstorit-o, de a se schimba, rămânând pe loc...
(Propuneri pentru o licitaţie la Uzlina, în Delta Dunării)