Apoi, am documentat arhitectura deltaică de la noi, deopotrivă cea vernaculară rurală şi cea urbană (sunt câteva oraşe, dintre care cel mai important este Sulina). Deşi ni se ceruse să punem accentul pe o revitalizare a arhitecturii zise populare, noi am considerat că normativul nu trebuie să dea indicaţii de estetică a proiectării, ci să descrie un cadru minimal de interdicţii, înlăuntrul căruia, însă, să existe libertate deplină pentru experiment şi cu tradiţia folclorică a locului, dar şi cu alte experimente tradiţionale sau contemporane. Atâta timp cât obiectul final va fi respectat regulile date de regulament, el ar fi primit sigur aprobare, pentru că nu exista o cenzură stilistică, estetică, sau vreo formă de retardare folcloroidă.
Acestea fiind spuse, credeam că regulamentul nostru era mai degrabă liberal. Or, am aflat că e cu neputinţă să scoatem betonul din zonă, pentru că, ne-a zis un arhitect acum spre pensie, interzicem locuitorilor Deltei dreptul la modernitate (sic!). Personal, la această avizare, dinaintea unei asemenea replici, am rămas cu gura căscată. Dar omul, în micimea lui, avea dreptate, betonul este asociat strâns cu modernitatea, chiar dacă aceasta a murit de cincizeci-şaizeci de ani, fix vârsta individului, fiind ţinută sub aparate doar în estul comunist şi post-comunist. De ce ar fi venit turiştii într-o Deltă betonată, sau cu arhitectură montană, nu am reuşit să aflu. De ce sunt stufarii Deltei plecaţi să lucreze case eco în Olanda, iar acasă îşi fac case de beton, acoperite cu azbociment, iar n-am aflat.
Câţiva ani după aceea, am licitat şi am câştigat să facem cinci micro-sedii în Deltă pentru ARBDD şi am vrut să arătăm că se poate face o arhitectură decentă, modestă, cu materiale locale, care să fie, în acelaşi timp, contemporană. Până la urmă, s-au edificat doar trei dintre cele cinci: Murighiol, Chilia Veche şi Sfântu Gheorghe. Nu cu puţine probleme şi răzgândiri. Acum par neîngrijite şi, de aceea, o parte din ideile noastre, de pildă boltele de viţă care urmau să acopere parterul şi să dea umbră spaţiilor publice din faţa acestor sedii, fiecare pe o structură similară, dar fiecare diferit de celălalt, au murit nebăgate în seamă. Stuful de pe case ne-a făcut probleme, că nu e-n normativ. Nu mai spun de fundaţiile pe piloţi de lemn, care se ştiau face acum o sută cincizeci de ani la Sulina, dar acum... vorba colegului, trebuie beton...
