În ordine temporală, după vizita la Florența, am ajuns câteva zile la Bari, unde am făcut un soi de reenactment: mai fusesem o dată, cu un grup de prieteni, sub patronajul profesorului Agostino Bossi, pentru un eveniment - expoziție și conferință - la universitatea din Bari, care poartă numele lui Aldo Moro. Asta se petrecea, dacă nu mă înșel, în chiar anul când Matera a fost capitală europeană a culturii. De data aceasta, am fost doar cu soția mea, refăcând pas cu pas călătoria precedentă, inclusiv locuind la același hotel, mergând la catedrala unde e cripta bunului Sfânt Nicolae, care am avut senzația că a fost relativ acaparată de ruși. Au restaurat locul, au pus mesaje din Putin, țin slujbe în subsol, unde e cripta. Muzica liturgică e diferită de a noastră, iar corurile lor sunt remarcabile, nimic de zis.
De asemenea, am trecut pe la Teatro Petruzzelli și am vizitat și modestul muzeu de arheologie al orașului, cu extinderi contemporane de bună calitate arhitecturală în raport cu ruinele în care este plasat.
Dar nu (doar) pentru Bari am fost acolo cu soția, ci pentru a revedea Matera, care m-a impresionat când am fost prima dată. Am revăzut gara cea nouă (trenul e tot un personal necăjit, ca și atunci, fiind cap de linie. Așa că, deși cu mașina ai face, probabil, maxim o oră, cu trenul faci două. Apoi cobori spre dealurile în care este excavat orașul, iar priveliștea amintește de Göreme, orașul din Cappadocia anatoliană, despre care de asemenea am scris oarecând aici, în rubrică (de vizitat am vizitat locul în 2001, când am fost cu un grup de studenți, ne-am întâlnit cu Patriarhul Ecumenic, care vizita și Eminența Sa multele biserici excavate în roca vulcanică de acolo, apoi am ajuns la Ankara, participând la o conferință unde am schimbat replici acide cu un Christopher Alexander obosit și penibil, certându-ne că s-a prăbușit comunismul și că nu ști(a)m ce am pierdut; dar asta e altă poveste, poate, pentru această rubrică, mai ales că omul s-a prăpădit de curând... Iar Matera seamănă în asemenea grad cu Orientul, încât s-a putut filma acolo un fim de Zeffirelli, ca fiind Ierusalimul.
Ierusalim Matera nu e, nici ceresc și nici măcar lumesc, deși sunt câteva biserici rupestre care merită escalada (pentru că a parcurge orașul e a urca și a coborî abrupt). În afară de gara cea nouă și foarte decentă arhitectural, mari modificări nu am văzut față de 2018, ceea ce e ok, pentru că, între timp, au intervenit distrugeri masive, provocate de inundații; or, dacă nu am văzut aceste distrugeri, înseamnă că, între timp, s-a restaurat și reparat ceea ce era de restaurat și reparat. Bravo lor! În plus față de data trecută, am văzut muzeul catedralei, care e o justificare a taxei cerute pentru a intra în zisa catedrală. Era foarte, foarte cald, deși era septembrie și exercițiul fizic nu a fost simplu, dar a meritat efortul și la reluare.
Evident, am fost din nou și la Alberobello, cu căsuțele lui țuguiate, ca de Oblio. Consistența modului de construcție separă orașul vechi de orașul nou, care are arhitectură normală. Dar a meritat drumul până acolo și înapoi, pe aceeași căldură toridă, pentru a ne reaminti existența modurilor complet diferite de a gândi spațiul locuirii tradiționale, care coexistă pe același teritoriu.
Nu am fost deloc la plajă, multe stațiuni anturând Bari, dar am băut vin roșu din soiul Primitivo di Puglia, care, mai nou, poate fi cumpărat și în România. Oricum, de la Bari la Matera și de la Bari la Alberobello, de o parte sunt vii (protejate de păsări și, probabil, de soarele cotropitor, cu plase, din toate părțile) și de partea cealaltă sunt livezile de măslini.
Așa că, la final de 2024, mă găsesc în continuare în fața ecranului și a tastaturii, ca în ultimii douăzeci de ani, de când Răzvan Penescu m-a vizitat la facultate, spre a mă invita să scriu săptămânal în acest spațiu al LiterNet-ului. Sper să mă păstreze colaborator, deși uneori mai uit să predau textul săptămânal (dar rar). El așa a promis, că mă va ține în continuare, două cărți mai târziu publicate la Editura LiterNet (Pentru re-încreștinarea zidirii și Praf & pulbere - nota LiterNet) și habar n-am câte texte... (965, cu acesta și cu Retrospectiva 2024 - nota LiterNet)
Îi sunt recunoscător lui Răzvan, îi mulțumesc pentru prietenia sa... digitală, dar și reală. La mulți ani tuturor celor care aveți bunătatea să citiți, uneori, câmpii pe care îi bat aici cu mai multă sau mai puțină grație!..