Bancul cu timpul

Şi totuşi... Ce e timpul? Asta se întreabă Momo, dar nu cred că e singura prinsă între "C" şi semnul întrebării. Şi care-i faza aia cu bancul?... E amuzant prin simplul fapt că e ironic. Bine, e amuzant. Şi ironic. E o ironie cât e de amuzant bancul acela. Şi mă întreb dacă timpul - mai ironic decât bancul? - se întreabă cam câţi oameni îşi pun întrebări despre el. Dar oare el îşi pune întrebări despre oameni? Ştim unii de alţii? Să zicem că noi ştim de existenţa timpului, dar el ştie de a noastră? Are una? Dar noi?

Niciun cântec despre timp nu o să reuşească să ne lămurească care-i faza. Şi totuşi, ne simţim aşa de bine când vorbim despre el, când îl auzim, când îl simţim, când citim poezii despre el, romane, vedem spectacole, îl măsurăm, ne plângem sau ne bucurăm de el. Simţim că odată cu el contăm şi noi. Dar cum contăm? În minute? În secunde? În ore?

Cum măsori timpul când dormi? Dar când te îndrăgosteşti? În ce? Îl mai măsori în minute? În bătăi de inimă? Sau în momentele în care inima ta mai scapă câte o bătaie pentru că în sângele tău se zbat prea multe celule de iubit? În sughiţuri? În stângăcii? În buze muşcate? În ce îl măsori?

Când ai emoţii măsori timpul în crampe la stomac? În palme transpirate? În respiraţie greoaie? În genunchi moi? Au trecut trei crampe şi un sfert sau cum?!

Când contemplezi în duş? Măsori timpul în melodiile pe care le cânţi, în bulele de săpun de pe piele sau în momentele în care îţi imaginezi că filmezi o scenă într-un film şmecher, în ploaie?

Când eşti cel mai fericit om de pe pământ? Dar când eşti cel mai trist? Dar când eşti nervos? Dar când mângâi o pisică? Dar când un bebeluş îţi strânge degetul? Când visezi? Când calci pe o piesă de lego? Când îţi vine mâncarea la restaurant? Când te îmbeţi? Când trimiţi sms-uri cu dulcegării? Când te gândeşti la omul de care eşti îndrăgostit? Când te gândeşti dacă să intri în vorbă cu el sau nu? Când visezi cu ochii deschişi? Când asculţi non-stop o piesă de care pur şi simplu nu te mai saturi? Când citeşti cartea ta preferată? Când vezi trei sezoane dintr-un serial, fără să te opreşti?... Şi atunci, la ce bune ceasurile? Că ne bucurăm şi atunci când primim un ceas fain, dar nu pentru că ne-ar arăta timpul ("Uite, ăsta-i timpul!"), ci pentru că arată bine pe mâna noastră. Şi de ce nu ne gândim la el, decât în acele momente în care nu acoperă chestiile astea de care tocmai am pomenit?

Dar timpul, el însuşi, în ce se măsoară?

Eu cred că în momentele însufleţite între oameni. Restul nu-i nici timp, nici banc, nici ironie.

Iar noi măsurăm timpul în acelaşi fel. Poate pentru că noi suntem timpul. Dar partea cea mai mişto e că avem simţul umorului.
- Ştii bancul cu timpul?

Serios acum, ce e timpul? Şi care-i faza cu bancul? E ironic...