noaptea oamenii din capul meu / o câmpie vastă în care-mi pierd minţile / nicicum / lanul cu sârme întinse

noaptea oamenii din capul meu
 
se zbat înghesuiţi într-o cutie de
carton când mă trezesc 
îi aşez ordonat pe raft
rămân cu degetele lor agăţate în păr
c-o linguriţă în mână mă uit în gol
 
masa e plină de firimituri
am multe soiuri de piele
 
ies cu tălpile tăiate
în ziua fără umbră
 
o câmpie vastă în care-mi pierd minţile

nişte vulpi prea mici corpul aşteaptă liniştit pe bancă

lumea trece
uitându-se ciudat
la cei fără căpătâi

nicicum

cum o prinde-n ţarc
cum jeleşte ea în corul femeilor din
ţarc cum o aruncă din ţarc
 
cum jeleşte în corul femeilor din afara ţarcului
 
lanul cu sârme întinse
 
când îşi găsesc sufletul
îl prind în cârlige lanul
cu sârme întinse
 
aduce miros de rufe curate în oraş

(în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 mai 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Anca Mizumschi)