căpcăuni / goluplin / şapte pe şine

căpcăuni
 
mereu mă gândesc la culoarea care se scurge plus toate aranjamentele posibile din timpul de viaţă
al unei secunde
 
moondog în surdină
prin pod se-aud paşi  
bârnele nu tac ci în şoaptă îngroapă cuvinte
căzute din cer luminile-n geam  
s-a trezit  
camera-mi e albastră am telefon agăţat
de bagdadie dintr-un colţ Dumnezău mă priveşte
haşurez pe pereţi
zeci de ţânţari furios de roşii
 
te refugiezi sub ogheal şi dormi pe aceeaşi pernă cu moartea
ghemuită îţi zâmbeşte te îmbrăţişează îţi sărută gâtul pieptul
şi buzele-ntr-un final te dezbracă de tot ce-n această lume e
un ţol în faţa trecerii
  acolo pe deal
sunt case transformate în monştri
plante transformate în monştri
monştri transformaţi în cenuşă
 
vântul cântă pe marginea paharelor rămase
goale pe pervaz
poveştile monştrilor se clătesc
cu leşie
 
goluplin
 
în fiecare zi mă hrănesc din zâmbetul tău
îi culeg dinţii îmi fac mărgele strălucesc
noaptea pe tavan forma lor mă înghite
din fiecare foton din vârful degetelor ca
şi cum aş sta pe vârfuri până în capetele
firelor de păr din creştetul capului
 
ştiu că ghemuindu-mă îmi voi aduce aminte cum  
în fiecare zi mă hrănesc din mirosul tău
şi-mi vine să-l strâng în borcane
 
şapte pe şine
 
stăm împreună ţintiţi spre geam
capetele întinse pe masă se comportă
asemenea unei benzi rulante
în ochii mei intră ce a ieşit din ochii săi
suntem conectaţi într-un singur sens
şi parcă inima mea bate mai încet ca a sa
şi parcă penele sale se transformă în arbori
mângâindu-mi cu frunze ca de mătase
creştetul
în depărtare orizontul sângerează şi brusc
inima sa nu mai bate
în ochii mei intră doar negrul
tăiat de linii roşii de geam
îmi ridic capul tăiat pe jumătate
şi cobor din acest tren

(în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 mai 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Anca Mizumschi)