Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

căpcăuni / goluplin / şapte pe şine


Marius Surleac

10.04.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
căpcăuni
 
mereu mă gândesc la culoarea care se scurge
printre crăpăturile tălpilor
e mama întinsă pe lutul din bucătărie
plus toate aranjamentele posibile din timpul de viaţă
al unei secunde
 
moondog în surdină
prin pod se-aud paşi
odată la juma\' de minut
 
bârnele nu tac ci în şoaptă îngroapă cuvinte
căzute din cer
împreună
luminile-n geam
pentru-un scop cu totul şi cu totul
măreţ
 
s-a trezit
în pumni
o să doarmă
 
camera-mi e albastră am telefon agăţat
de bagdadie dintr-un colţ Dumnezău mă priveşte
haşurez pe pereţi
zeci de ţânţari furios de roşii
 
te refugiezi sub ogheal şi dormi pe aceeaşi pernă cu moartea
ghemuită îţi zâmbeşte te îmbrăţişează îţi sărută gâtul pieptul
şi buzele-ntr-un final te dezbracă de tot ce-n această lume e
un ţol în faţa trecerii
 
mai departe

uite
acolo pe deal
sunt case transformate în monştri
plante transformate în monştri
monştri transformaţi în cenuşă
 
vântul cântă pe marginea paharelor rămase
goale pe pervaz
poveştile monştrilor se clătesc
cu leşie
 
goluplin
 
în fiecare zi mă hrănesc din zâmbetul tău
îi culeg dinţii îmi fac mărgele strălucesc
noaptea pe tavan forma lor mă înghite
din fiecare foton din vârful degetelor ca
şi cum aş sta pe vârfuri până în capetele
firelor de păr din creştetul capului
 
ştiu că ghemuindu-mă îmi voi aduce aminte cum
înotam într-o sferă de mare
mă loveam de zidurile sale elastice
mai
dure decât inoxul
fine decât catifeaua
 
în fiecare zi mă hrănesc din mirosul tău
şi-mi vine să-l strâng în borcane
 
şapte pe şine
 
stăm împreună ţintiţi spre geam
capetele întinse pe masă se comportă
asemenea unei benzi rulante
în ochii mei intră ce a ieşit din ochii săi
suntem conectaţi într-un singur sens
şi parcă inima mea bate mai încet ca a sa
şi parcă penele sale se transformă în arbori
mângâindu-mi cu frunze ca de mătase
creştetul
în depărtare orizontul sângerează şi brusc
inima sa nu mai bate
în ochii mei intră doar negrul
tăiat de linii roşii de geam
îmi ridic capul tăiat pe jumătate
şi cobor din acest tren

(în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 mai 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Anca Mizumschi)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer