Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Baronul


Laurenţiu Olteanu

11.04.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dacă orice afirmaţie despre Baron e interzisă prin chiar cuvântul Baronului, atunci avem dreptul de-a ridica măcar câteva întrebări? Şi are vreun sens să ne sustragem, să aşezăm totul sub semnul întrebării - nimic precis, nimic sigur - în măsura în care, ştim deja, nimeni nu va avea curajul să dea un răspuns de teama răzbunării reglementate prin ordin divin? Vom fi în stare să ducem acest demers până la capăt fără să trezim suspiciunea Baronului? Oare nu ar putea să bănuiască la un moment dat, când ne vom apropia de final sau poate chiar acum, de la citirea acestor prime rânduri, deci nu ar putea să creadă Baronul că toate aceste întrebări nu sunt întrebări şi că în semnul acesta cârlionţat se ascunde trădarea?

Să începem? Să facem o încercare? De pildă, care este numele real al Baronului şi, mai mult, cum îl răsfăţau părinţii când era mic; cum îi spunea învăţătoarea la şcoală; cum îl alintă soţia când vine seara şi ei doi, Baron şi Baroneasă, se retrag în dormitor; cum îl strigă copiii atunci când, speriaţi de propria lor neştiinţă, vor să afle adevărul întreg şi legal chiar din gura tatălui lor? Mi se pare mie sau în umbra oricărei întrebări se intuieşte o afirmaţie? Însă odată porniţi, ce-ar fi să mergem mai departe şi, cel puţin pe moment, să ignorăm confuzia ce însoţeşte stilul interogativ?

Cum arată Baronul? Are două mâini şi două picioare, aşa cum se crede şi cum e de altfel reprezentat (sugestiv sau simplificat, cine ştie?) în manualele şcolare? Cum a ajuns Baronul baron cu majusculă? Ce-l face să iasă din rândurile nesfârşite de baroni locali sau globali, care-i este istoria? Ce cred specialiştii - preoţii, inginerii, filozofii, bucătarii, medicii psihologi şi aşa mai departe? Ce spun ei? Sau nu spun nimic? În măsura în care are o formă umană, se poate vorbi de un suflet al Baronului? Ce emoţii îl încearcă atunci când îşi aminteşte de copilărie? Este bătrân, Baronul? Sau măcar îmbătrâneşte vreodată? Viaţa lui se mişcă pe aceeaşi axă a traiului nostru comun sau se plasează undeva deasupra, într-un univers paralel? Dacă această ultimă ipoteză ar fi cea adevărată nu ar însemna că Baronul, dintr-un anumit punct de vedere - cel cotidian, al zilei care trece fără să se întâmple nimic - nici măcar nu există?

Oare stă Baronul să-şi orânduiască averea şi, dacă da, de ce se mai oboseşte, având în vedere că doar el se află în poziţia (fericită? bizară?) de a nu mai fi nevoit să o facă? Are nevoie de un calculator? Are o maşină de numărat banii? Apreciază utilitatea acestora sau preferă să eticheteze obiectele pentru a fi sigur că sunt ale sale? E adevărat că Baronul lasă întotdeauna un bacşiş gras? Cât de gras, scumpi ospătari de noapte şi lingăi de zi? Care e cel mai impunător cadou pe care l-a făcut Baronul vreodată? Ar fi greşit să spunem că orice cadou presupune şi o renunţare din partea celui ce-l primeşte? Nu îndrăzneşte nimeni să ne lumineze?

Ce-şi şopteşte în barbă Baronul când vede mulţimea pestriţă, femei devotate şi bărbaţi calculaţi ce se adună pe marginea drumului când trece suita? Aşezat la o înălţime considerabilă, înconjurat de gărzi mascate şi oameni de vază, se află chiar el, stăpânul nostru, sau e doar o sosie a lui? Despre sosie putem să spunem ce ne vine la gură? Sosia soseşte sau vine Baronul? Câteva bătrâne extrovertite se aruncă în faţa alaiului şi încep să se gudure şi să gângurească, ce crede el când le vede de sus, de pe piedestal, fără să le simtă duhoarea? Oare ştie că are de-a face cu nişte amărâte care n-au mâncat de trei luni sau e măgulit de spectacolul adunării generale? Dacă pentru noi apariţia sa e fără doar şi poate un eveniment special, o indentare unică în panglica murdară a vieţii de la parterul ierarhiei sociale, cum i se înfăţişează Baronului propria sa apariţie? Cum e să trăieşti la nesfârşit o ocazie specială, un moment extraordinar după altul? Nu se plictiseşte?

Există vreo carte - nu, nu carte, să nu ne rezumăm doar la cărţi - există vreo pagină scrisă, un ziar îngălbenit, o ciornă plină de greşeli mărunte, o telegramă antică sau măcar un mesaj text, există o alăturare întâmplătoare de litere care să-l contrazică pe Baron, în mod intenţionat sau altminteri? Şi care au fost reacţiile, sau mai bine zis consecinţele acestor cuvinte? L-au supărat şi ca atare le-a izgonit dincolo de sfera sa de influenţă? Sau pur şi simplu nimănui nu i-a trecut prin cap să spună NU? O întrebare pentru medici: Care e psihologia unui personaj care aude tot timpul DA şi niciodată NU? Putem să ne creştem astfel copiii?

Când face semn şoferului să oprească limuzina la colţ de stradă şi coboară geamul să le vorbească celor ce l-au ales, mai e Baronul atent, nu s-a plictisit de eterna slavă, oare nu se uită în ochii lor pentru a descoperi doar nişte felinare chioare? Nu recită proverbe şi zicători pe de rost învăţate, în tot acest timp fiind consumat de propriul lui necaz, mult mai palpabil şi mai personal, respectiv de moliciunea pe care o simte între picioare? Se strică la stomac, îl dor varicele, face febră sau îl trage curentul? Suntem siguri că pentru fiecare dintre aceste afecţiuni teribile există un doctor şi că acest doctor a fost cooptat din timp în suita Baronului, aşa încât să fie prezent ori de câte ori el ar avea nevoie?

Unde se termină pământul Baronului şi unde începe ţărâna noastră? Ce preferă Baronul - pâinea sau cozonacul? Câte legi semnează pe zi şi câte exonerări? Oare Baronul a trebuit să-şi scrie propria lucrare de diplomă? Şi dacă da, care a fost subiectul? Dar bibliografia? Dar baremul?

Cel mai adesea mă întreb - ce face Baronul când este singur? - dar cine ar putea să-mi răspundă având în vedere că în acele momente nu-l vede nimeni? E greşit să presupun că, mai mult decât Baronul, există povestea lui, şi că această poveste se desprinde de materialitatea lui imediată, dăinuind chiar şi în eventualitatea în care Baronul îşi va găsi sfârşitul? Ce spune povestea Baronului despre Baron? E adevărat că povestea lui e şi povestea noastră? Reformulez: ce spune povestea Baronului despre noi? Am putea să desprindem propria noastră caracterizare? Cum apar eu de-a lungul firului narativ? Sunt un narator demn de încredere sau un simplu pion de legătură? Nu în ultimul rând: câte întrebări irosesc în încercarea de-a contura ceea ce, până la urmă, pare a fi un autoportret indirect? Şi: nu ar fi mai simplu să mă uit în oglindă? De ce avem nevoie de cuvinte dacă avem văz şi auz, miros şi pipăit? Nu sunt cuvintele o imitaţie prea săracă, oare nu ar fi fost mai simplu să arăt un tablou cu Baronul, dintr-acelea pe care le vedem la orice colţ de stradă, pentru ca cititorii mei, transformaţi în public ingenuu, să înţeleagă aproape totul despre Baron, despre ei, despre mine? Asta să fie, faptul că vedem aceste portrete în orice magazin alimentar şi piaţă publică, la orice scară de bloc sau gură de metrou, pe panourile publicitare din staţiile de tramvai, deasupra budei şi a televizorului, strălucitor pe ecranul mobilului, ştanţat pe cozi şi mânere, un stencil pe zidul cimitirului, o emblemă atârnată pe flamură, un logo uşor de recunoscut pe marginea ambalajului, oare nu asta mă face să încerc să-l descriu pe Baron în alt mod, fără să apelez la clişee vizuale reconfortante, ci la o aglomerare de caractere în Times New Roman?

Chiar şi aşa, de ce nu aş recunoaşte că, hotărât să renunţ la uşurinţa reprezentării grafice, în faţă am tot o imagine a Baronului? Nu e firesc să fiu onest până la capăt şi să afirm, la adăpostul firav al întrebării, că felul în care îl văd pe Baron nu are nicio legătură cu felul în care ni se înfăţişează, fiind însă inspirat destul de puternic de realitate? Îl văd pe marginea patului, fără papuci în picioare, fără să se gândească la nimic, fără chip şi fără emoţii, însă nu e aceasta doar o himeră accidentală ca urmare a unui şir prea lung de întrebări?

Cu cine l-am putea compara pe Baron? Văd câteva sprâncene ridicate, să înţeleg deci că mă îndrept spre un teritoriu virgin şi totodată primejdios? Unde-mi stau picioarele acolo îmi va sta şi capul, fără ca asta să însemne că voi deveni nemaipomenit de flexibil? De ce să nu încercăm, totuşi, prin tatonări succesive, ca şi cum ne-am fi apucat de yoga? Nu e evidentă nevinovăţia unei întrebări puerile? Cu cine seamănă Baronul nostru? Chipul blajin al Maicii Tereza sau mustaţa lui Charlie Chaplin? Părul vâlvoi à la Einstein sau gropiţa lui Pinochet? Câţi oameni a ucis şi câţi a adus pe lume cu atingerile lui sfinte? Care e ordinul de mărime? Zeci? Mii? Milioane?

Cine este Baronul? Câte întrebări să mai scriu? Câte întrebări să mai auziţi de la mine şi niciun răspuns? Risc şi vă spun un singur lucru: îl cunoaştem.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer