20.04.2015
 

17 aprilie 1965 - Alexandru Gheorghiaş on Mixcloud

 

O dată în plus, muzicile noi în topul britanic din urmă cu jumătate de veac erau puţine la număr, însă respectau principiul esenţelor tari. The Seekers reveneau după debutul fulminant cu I'll Never Find Another You. A World of Our Own urma să ajungă în Top 3 şi să se încadreze cât se poate de frumos, de-o parte şi de alta, între singurele number one singles pe care cvartetul din Melbourne le-a avut în Regatul Unit. Melodia s-a comportat decent şi în Billboard Hot 100, acolo unde a acces până pe locul 19. Iar peste trei ani, veşmintele aveau să-i fie schimbate în straie country şi să-l ducă pe Sonny James până pe cea mai înaltă poziţie a topului de specialitate de dincolo de Atlantic.

Oh No Not My Baby este un clasic compus de Gerry Goffin şi Carole King, iar originalul fusese înregistrat de Maxine Brown. Asta după ce The Shirelles, colegele ei de la casa de discuri Scepter, încercaseră o abordare mai ciudată a piesei, cu fiecare dintre ele încercând să fie lead vocal. Abordare neagreată de conducerea companiei. Acea piesă fusese lansată în septembrie 1964. În primăvara următoare, Manfred Mann o făceau cunoscută şi în Arhipelag, unde o duceau până pe locul 11. Aveau să vină vremuri şi mai bune pentru cvintetul londonez. În compensaţie parcă, single-ul de faţă nici măcar nu a fost lansat în Statele Unite.

Este binecunoscut efectul pe care îl are dispariţia artistului asupra vânzărilor. Jim Reeves nu făcea excepţie. Texanul murise într-un accident de avion, în vara lui 1964, iar single-urile sale erau lansate pe bandă rulantă. Not Until the Next Time avea să urce până pe locul 13 în Marea Britanie. Extrasă de pe albumul Distant Drums, melodia nu a fost pusă pe 45 de turaţii şi în Statele Unite. Iar unicul său number one din Marea Britanie încă nu fusese ştanţat pe vinil dincoace de Atlantic.

Era cât se poate de logic ca The Beatles să aibă parte de onorurile celui mai înalt nou-intrat single al săptămânii. Ticket to Ride fusese înregistrat la jumătatea lui februarie 1965. Melodia este a lui John Lennon. Care a fost cât se poate de caustic atunci când a venit vorba de aportul lui Paul McCartney: "Paul s-a limitat la a-i arăta lui Ringo partitura pentru tobe". Cei doi compozitori creditaţi nu se înţeleg nici în privinţa semnificaţiei titlului. În accepţiunea lui Paul, e vorba de "un bilet de tren până în oraşul Ryde din insula Wight". John vine cu o explicaţie mult mai interesantă, aceea a unui card de sănătate pe care prostituatele din Hamburg erau obligate să-l poarte în anii '60. Multe dintre trupele din Liverpool, printre care şi The Beatles, au cântat în oraşul-port din Germania, înainte de a deveni celebre acasă. Şi parcă înclin să-l cred pe John, în condiţiile în care "ride" este sinonim în argou cu "a face sex". Mai trebuie să spun că melodia se îndrepta către cea mai înaltă poziţie a topului britanic? Nu. Însă o să vă las să număraţi săptămânile în care a figurat în fruntea ierarhiei muzicale din Arhipelag. În orice caz, Ticket to Ride prefigura schimbarea muzicală pe care urmau s-o realizeze cei patru din Liverpool. Melodia depăşea trei minute ca durată, iar transformarea era evidentă faţă de piesele de pe primele patru albume.

În privinţa celorlalte aspecte ale săptămânii, în Statele Unite era consemnată o "epidemie" de tornade: nu mai puţin de 51 de astfel de fenomene (din care 47 confirmate oficial) loveau statele din Midwest şi ucideau peste 250 de oameni. Alte circa 1.500 de persoane au fost rănite. Şi tot în zonă, la penitenciarul Lansing din Kansas, erau executaţi prin spânzurătoare Richard Hickock şi Perry Smith, cei doi ucigaşi ai familiei lui Herbert Cutter, rămaşi în istorie datorită celebrului roman "Cu sânge rece" al lui Truman Capote. Trecuseră cinci ani şi jumătate de la asasinatele care zguduiseră America profundă. Un motiv în plus pentru a reciti romanul sau de a revedea memorabilul rol realizat de regretatul Philip Seymour Hoffman în "Capote" (2005).

UK TOP 50 - 17 aprilie 1965

Loc în clasamentul actual (loc în clasamentul precendent / număr de săptămîni în top) - Nume piesă / interpret. Piesele marcate cu roşu sunt cele ce pot fi ascultate în această săptămînă în mixul de la începutul acestui articol.

1 (4 / 6) - THE MINUTE YOU'RE GONE (Cliff Richard)
2 (1 / 8) - CONCRETE & CLAY (Unit Four Plus Two)
3 (3 / 5) - FOR YOUR LOVE (Yardbirds)
4 (5 / 4) - CATCH THE WIND (Donovan)
5 (6 / 4) - HERE COMES THE NIGHT (Them)

6 (2 / 7) - THE LAST TIME (Rolling Stones)
7 (12 / 4) - STOP! IN THE NAME OF LOVE (Supremes)
8 (10 / 9) - I CAN'T EXPLAIN (The Who)
9 (13 / 4) - THE TIMES THEY ARE A-CHANGIN' (Bob Dylan)
10 (19 / 4) - POP GO THE WORKERS (Barron Knights)
11 (new! / 1) - TICKET TO RIDE The (Beatles)
12 (17 / 4) - LITTLE THINGS (Dave Berry)
13 (7 / 10) - IT'S NOT UNUSUAL (Tom Jones)
14 (26 / 5) - KING OF THE ROAD (Roger Miller)
15 (16 / 4) - I'LL BE THERE (Gerry & The Pacemakers)
16 (14 / 5) - YOU'RE BREAKIN' MY HEART (Keeley Smith)
17 (34 / 2) - BRING IT ON HOME TO ME (Animals)
18 (11 / 7) - GOODBYE MY LOVE (Searchers)
19 (15 / 15) - I'LL NEVER FIND ANOTHER YOU (Seekers)
20 (8 / 9) - COME & STAY WITH ME (Marianne Faithfull)
21 (9 / 9) - SILHOUETTES (Herman's Hermits)
22 (18 / 4) - EVERYBODY'S GONNA BE HAPPY (Kinks)
23 (28 / 4) - ALL OVER THE WORLD (Francoise Hardy)
24 (39 / 2) - TRUE LOVE WAYS (Peter & Gordon)
25 (20 / 9) - I'LL STOP AT NOTHING (Sandie Shaw)
26 (32 / 3) - NOWHERE TO RUN (Martha & The Vandellas)
27 (21 / 9) - I MUST BE SEEING THINGS (Gene Pitney)
28 (22 / 6) - I KNOW A PLACE (Petula Clark)
29 (24 / 6) - REELIN' & ROCKIN' (Dave Clark Five)
30 (25 / 6) - DO THE CLAM (Elvis Presley)
31 (27 / 12) - YES I WILL (Hollies)
32 (49 / 2) - I'M GONNA GET THERE SOMEHOW (Val Doonican)
33 (31 / 4) - HAWAIIAN WEDDING SONG (Julie Rogers)
34 (40 / 10) - A WINDMILL IN OLD AMSTERDAM (Ronnie Hilton)
35 (50 / 2) - AT THE CLUB (Drifters)
36 (33 / 4) - THE BIRDS & THE BEES (Jewel Akens)
37 (23 / 4) - HONEY I NEED (Pretty Things)
38 (35 / 3) - TRUE LOVE FOREVER MORE (Bachelors)
39 (new! / 1) - NOT UNTIL THE NEXT TIME (Jim Reeves)
40 (new! / 1) - OH NO NOT MY BABY (Manfred Mann)

41 (36 / 7) - I DON'T WANT TO GO ON WITHOUT YOU (Moody Blues)
42 (29 / 8) - I APOLOGIZE (P.J. Proby)
43 (new! / 1) - A WORLD OF OUR OWN (Seekers)
44 (42 / 4) - WITHOUT YOU (Matt Monro)
45 (re-entry! / 2) - IT'S GROWING (The Temptations)
46 (re-entry! / 4) - THE TIMES THEY ARE A-CHANGIN' (Ian Campbell Folk Group)
47 (37 / 3) - YOU CAN HAVE HIM (Dionne Warwick)
48 (30 / 7) - IN THE MEANTIME (Georgie Fame)
49 (46 / 10) - MARY ANN (Shadows)
50 (44 / 11) - THE GAME OF LOVE (Wayne Fontana & The Mindbenders)

0 comentarii

Publicitate

Sus