UK top 50 - 19 iunie 1965

19 iunie 1965 - Alexandru Gheorghiaş on Mixcloud

Deşi au dus două single-uri în UK Top 5, se poate spune despre Wayne Fontana and The Mindbenders că rămân un one hit wonder. Şi asta graţie lui The Game of Love, ascultat ceva mai devreme, în iarna lui 1965. Conducerea casei de discuri Fontana a gândit că, dacă a venit vara, e cazul să lanseze un nou single, pentru a bate fierul cât e cald. It's Just a Little Bit Too Late nu suna rău. Însă nici nu se remarca în noianul de muzici extraordinare din acea perioadă. Drept pentru care nu a urcat mai departe de locul 20. Wayne avea să mai lanseze un single alături de grupul său de acompaniament. După care şi-a încercat şansa într-o carieră solo. Fără prea mare succes. 1965 rămâne anul acestei cumpene.

Melodia care intra pe locul 44 poate fi gustată doar de către britanici. Şi înţeleasă doar de aceia care au trăit în perioada respectivă. Pentru asta, trebuie să ne întoarcem în timp şi să vedem cine era Peter Cook. Un actor tânăr, mergând pe 30 de ani, deja remarcat prin scheciurile sale anti-establishment, mai întâi în cartierul londonez Soho, apoi la New York, pe Broadway. Aflat la cuţite cu David Frost, pe care l-a acuzat că i-a furat ideile şi i le-a pus în practică la BBC, în seria That Was the Week That Was, devenind astfel celebru şi lansându-se pe orbita TV, Cook rămâne un personaj pitoresc, unul care-şi împrăştie cu generozitate talentul în cele patru zări. Dudley Moore făcuse şi el parte din distribuţia spectacolului de revistă Beyond the Fringe, din 1960, acolo unde era satirizat guvernul premierului Harold Macmillan. Colaborarea a continuat de-a lungul anilor '60, Moore fiind un foarte bun compozitor, îndeosebi de coloană sonoră de film. Revenind la Goodbyee, să notăm că single-ul a ajuns până pe locul 18 în cele zece săptămâni de prezenţă în top şi să trecem liniştiţi mai departe. N-am pierdut nimic.

Debutase în 1964. Strigând din toate puterile: Shout. Lulu revenea în UK Top 10 cu acest al patrulea său 45 de turaţii. Lansat în Marea Britanie de pe acelaşi album de debut, Something to Shout About, apărut la casa de discuri Decca, mult mai paşnicul Leave a Little Love avea să urce până pe locul 8 şi să paveze drumul spre celebritate al scoţiencei pe atunci în vârstă de doar 16 ani. O melodie frumoasă şi atât.

Nu acelaşi lucru pot spune despre Someone's Taken Maria Away. Fiindcă aici e vorba de o bijuterie ascunsă. Una care face deliciul arheologului muzical. Idol al adolescenţilor din Marea Britanie la sfârşitul anilor '50, ajuns (performanţă nemaiîntâlnită până atunci) cu primele sale şapte melodii în Top 5, Adam Faith se afla (nedreaptă soartă) la penultimul single din UK Top 50. Lansat la casa de discuri Parlophone, acesta nu a urcat mai mult de locul 34. Iar Adam avea să se îndrepte către alte orizonturi. A intrat în management muzical, a fost actor, a devenit investitor şi consultant financiar. Alături de partenerul său de afaceri, Paul Killik, a deschis postul TV The Money Channel. Care a dat faliment în iunie 2002. Odată cu Faith, rămas dator 32 de milioane de lire sterline. A murit în primăvara lui 2003, din cauza unui infarct, la 62 de ani.

Melodia următoare e un clasic. Bob Dylan înregistrase Maggie's Farm pe 15 ianuarie şi o lansase odată cu LP-ul Bringing It All Back Home, pe 22 martie. Majoritatea văd mesajul lui Dylan ca pe o declaraţie de independenţă, de rupere a cantonării în mişcarea folk de protest, cu care începuse să fie asimilat. Şi poate că mesajul este valabil şi în prezent, printre atâţia şi atâţia activişti, veniţi din toate părţile pentru a-ţi strivi propriile alegeri. Maggie's Farm urma să fie printre piesele pentru care (adulat la ediţiile anterioare) Dylan a fost huiduit pe 25 iulie la Festivalul folk de la Newport. Părerile sunt contradictorii. Unii afirmă că spectatorii şi-ar fi manifestat nemulţumirea fiindcă artistul cap de afiş ar fi venit să cânte nu doar cu chitara şi muzicuţa, ci însoţit de Paul Butterfield Blues Band şi chitara electrică a acestuia. Alţii spun că sunetul a fost execrabil. Şi mai sunt unii care au dorit ca muzica să dureze mai mult de cele 15 minute cântate pe scenă. În oricare dintre cazuri, momentul era unul de cotitură în cariera muzicală a lui Dylan, marcând trecerea de la folk la rock, cu implicaţii dintre cele mai adânci şi mai nebănuite asupra ambelor genuri. Ca fapt divers, ediţia din 2015 a festivalului din Rhode Island va avea loc în ultimul weekend din iulie. Iar capete de afiş sunt Roger Waters, The Decemberists şi Hozier. Şi toate biletele au fost vândute. Revenind la single-ul care intra pe locul 40 în topul britanic în urmă cu 50 de ani, să notăm că a urcat până pe 22. Desigur, un fapt divers, lipsit de relevanţă.

Următoarea nou-intrată e tot o compoziţie Bob Dylan. Şi nu una oarecare. În niciun caz într-o versiune obişnuită. Era single-ul de debut în Marea Britanie pentru The Byrds, grupul californian de rock avându-l în prim-plan pe Roger McGuinn. Deşi nu au avut decât doi ani succesul comercial de care s-au bucurat marile trupe ale perioadei de la jumătatea anilor '60 (The Beatles, The Rolling Stones sau The Beach Boys), The Byrds au avut o influenţă uriaşă asupra contemporanilor. Îndeosebi pentru acest melanj de folk rock, pe care l-au promovat în premieră cu succes. Ulterior, în cea de-a doua jumătate a deceniului, influenţa grupului s-a răspândit şi asupra altor genuri muzicale, aşa cum ar fi rock-ul progresiv, raga rock-ul sau rock-ul country. Mr. Tambourine Man fusese lansată de Dylan pe albumul Bringing It All Back Home. Piesa fusese înregistrată de The Byrds pe 20 ianuarie 1965, în studiourile Columbia din Hollywood, California, şi lansată pe 12 aprilie. Iar single-ul avea să figureze o săptămână în fruntea topului Billboard Hot 100, la sfârşitul lui iunie. În topul britanic, melodia intra acum pe locul 38 şi e de ajuns să spun că o vom reîntâlni, pentru a vă da seama de performanţa din Arhipelag.

Tot un cvintet realiza single-ul următor. În ciuda numelui cu rezonanţe britanice, Sir Douglas Quintet erau originari din San Antonio, Texas. Odată deveniţi cunoscuţi între graniţele statului, s-au mutat pe Coasta de Vest, mişcare care a coincis cu izbucnirea mişcării rock psihedelice din San Francisco. She's About a Mover era piesa de debut şi parcă împrumută ceva din What'd I Say al lui Ray Charles. Cu siguranţă, măcar o parte din versuri. Declarat cel mai valoros single din Texas şi ajuns până pe 13 în Statele Unite, melodia s-a bucurat de succes şi dincoace de Atlantic, unde a urcat până pe 15. Riff-ul de orgă Vox Continental îi aparţine lui Augie Myers, în timp ce partitura vocală este realizată de chitaristul solo Doug Sahm. Totul în cel mai pur stil Tex-Mex cu putinţă. Iar rezultatul sună tare bine.

Unul dintre puţinii solişti vocali de culoare din muzica pop britanică la momentul respectiv, Kenny Lynch a crescut în Stepney, cartierul situat în estul Londrei, într-o familie cu 13 copii. S-a lăsat de şcoală la 15 ani şi a încercat o carieră militară. A fost chiar campion al regimentului la categoria muscă. Box, desigur. Debutase în topul britanic cu cinci ani înainte şi înregistrase deja două piese ajunse în Top 10, în 1963. An în care a participat la turneul pe care The Beatles l-au efectuat împreună cu Helen Shapiro, adolescenta cap de afiş. I'll Stay By You intra pe locul 36 şi nu avea să urce mai departe de 29, în cele şapte săptămâni de prezenţă. Devenea astfel penultimul său single din ierarhia de acasă. Odată încheiată cariera de solist vocal, Lynch a rămas în domeniu ca actor şi compozitor.

Onorurile săptămânii aparţin grupului The Yardbirds. Heart Full of Soul fusese compusă de Graham Gouldman, acelaşi care ulterior avea să se bucure de succes ca membru 10 cc. Este una din primele piese în care chitara este folosită cu efect fuzz. De către Jeff Beck. Acesta avea de gând să utilizeze sitarul, pentru a colora şi mai mult atmosfera exotică a melodiei, însă sunetul era prea slab şi în cele din urmă s-a ajuns ca instrumentul indian să fie înlocuit cu acest efect găsit pe chitara electrică. Deşi Beck îl înlocuise în grup pe Eric Clapton, pe coperta single-ului lansat în Statele Unite apare în continuare cel din urmă. Pentru ca în martie 1968, Jimmy Page să fie nevoit să facă playback în cadrul emisiunii TV Upbeat. Single-ul a urcat în Top 10 de ambele părţi ale Atlanticului: locul 2 în Marea Britanie şi 9 în Statele Unite.

În ceea ce priveşte locul întâi, urmau patru săptămâni interesante. În ideea în care aceleaşi două melodii urmau să petreacă pe prima poziţie câte o săptămână şi să se succeadă reciproc. Pentru început, Elvis Presley ajungea number one cu Crying in the Chapel. Se pregăteau să-i ia locul The Hollies. Pentru ca apoi să se producă rocada de încă două ori. De-ale topului.

Era o săptămână în care Consiliul Revoluţionar condus de Houari Boumedienne îl înlătura de la putere pe preşedintele Ahmed Ben Bella, în urma unei lovituri de stat produse fără vărsare de sânge. Al doilea preşedinte din istoria Algeriei a rămas în funcţie până la moartea survenită la sfârşitul lui 1978. Eveniment produs pe când avea doar 46 de ani, în urma unei boli rare de sânge.

În aceeaşi săptămână, Jim Clark câştiga Grand Prix-ul de Formula 1 al Belgiei, cursă desfăşurată cum altfel decât pe o ploaie torenţială, la Spa Francorchamps, la volanul unui Lotus 33. Era o dublă istorică pentru piloţii scoţieni, în condiţiile în care al doilea a fost Jackie Stewart, pe un BRM. La finalul sezonului, Clark îşi trecea în palmares al doilea şi totodată ultimul său titlu de campion mondial. Urma să moară pe Hockenheimring, în primăvara lui 1968, într-o cursă de Formula 2, la doar 32 de ani.


Loc în clasamentul actual (loc în clasamentul precendent / număr de săptămîni în top) - Nume piesă / interpret. Piesele marcate cu roşu sunt cele ce pot fi ascultate în această săptămînă în mixul de la începutul acestui articol.

1 (2 / 4) - CRYING IN THE CHAPEL (Elvis Presley)
2 (4 / 5) - THE PRICE OF LOVE (Everly Brothers)
3 (1 / 6) - LONG LIVE LOVE (Sandie Shaw)
4 (10 / 4) - I'M ALIVE (The Hollies)
5 (6 / 5) - TRAINS & BOATS & PLANES (Burt Bacharach)
6 (5 / 6) - POOR MAN'S SON (Rockin' Berries)
7 (7 / 7) - THE CLAPPING SONG (Shirley Ellis)
8 (3 / 10) - WORLD OF OUR OWN (The Seekers)
9 (11 / 5) - MARIE (The Bachelors)
10 (21 / 3) - COLOURS (Donovan)
11 (24 / 4) - ANYWAY ANYHOW ANYWHERE (The Who)
12 (8 / 7) - THIS LITTLE BIRD (Marianne Faithfull)
13 (17 / 4) - SET ME FREE (The Kinks)
14 (12 / 5) - TRAINS & BOATS & PLANES (Billy J. Kramer & The Dakotas)
15 (13 / 11) - TRUE LOVE WAYS (Peter & Gordon)
16 (15 / 6) - YOU'VE NEVER BEEN IN LOVE LIKE THIS BEFORE (Unit Four Plus Two)
17 (28 / 2) - LOOKING THROUGH THE EYES OF LOVE (Gene Pitney)
18 (9 / 9) - WHERE ARE YOU NOW (MY LOVE) (Jackie Trent)
19 (22 / 4) - COME HOME (Dave Clark Five)
20 (26 / 8) - LOVE HER (Walker Brothers)
21 (32 / 2) - ON MY WORD (Cliff Richard)
22 (18 / 10) - NOT UNTIL THE NEXT TIME (Jim Reeves)
23 (27 / 2) - STINGRAY (the Shadows)
24 (14 / 10) - TICKET TO RIDE (Beatles)
25 (16 / 14) - KING OF THE ROAD (Roger Miller)
26 (20 / 8) - SUBTERRANEAN HOMESICK BLUES (Bob Dylan)
27 (25 / 13) - ALL OVER THE WORLD (Francoise Hardy)
28 (34 / 3) - IT AIN'T ME BABE (Johnny Cash)
29 (33 / 2) - FROM THE BOTTOM OF MY HEART (Moody Blues)
30 (31 / 3) - HELP ME RHONDA (Beach Boys)
31 (36 / 2) - MY CHILD (Connie Francis)
32 (new! / 1) - HEART FULL OF SOUL (The Yardbirds)
33 (35 / 3) - ENGINE ENGINE #9 (Roger Miller)
34 (23 / 6) - IKO IKO (Dixie Cups)
35 (19 / 8) - WONDERFUL WORLD (Herman's Hermits)
36 (new! / 1) - I'LL STAY BY YOU (Kenny Lynch)
37 (new! / 1) - SHE'S ABOUT A MOVER (Sir Douglas Quintet)
38 (new! / 1) - MR. TAMBOURINE MAN (The Byrds)
39 (37 / 7) - WE SHALL OVERCOME (Joan Baez)
40 (new! / 1) - MAGGIE'S FARM (Bob Dylan)
41 (39 / 10) - OH NO MOT MY BABY (Manfred Mann)
42 (new! / 1) - SOMEONE'S TAKEN MARIA AWAY (Adam Faith)
43 (new! / 1) - LEAVE A LITTLE LOVE (Lulu)
44 (new! / 1) - GOODBYEE (Peter Cook & Dudley Moore)
45 (30 / 11) - BRING IT ON HOME TO ME (The Animals)
46 (40 / 2) - BACK IN MY ARMS AGAIN (The Supremes)
47 (new! / 1) - IT'S JUST A LITTLE BIT TOO LATE (Wayne Fontana & The Mindbenders)
48 (41 / 13) - CATCH THE WIND (Donovan)
49 (38 / 7) - THAT'S WHY I'M CRYING (Ivy League)
50 (29 / 13) - POP GO THE WORKERS (Barron Knights)