UK top 50 - 29 mai 1965

29 mai 1965 - Alexandru Gheorghiaş on Mixcloud

 
Tony Bennett nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pentru cei care au urmărit fenomenul muzical de după cel de-al Doilea Război Mondial, solistul vocal american cu origini italiene e o legendă. A început să se facă remarcat în prima parte a anilor \'50, aceea fiind şi cea mai fastă perioadă a carierei sale. În 1962, Bennett înregistra I Left My Heart in San Francisco, o piesă având deja zece ani la acea dată şi iniţial compusă pentru un solist de operă. Melodia a fost lansată pe faţa B a unui single şi nu a ajuns decât până pe locul 19 în Billboard Hot 100. Asta după ce DJ-ii de la posturile de radio locale au ignorat propunerea de pe faţa A, Once Upon a Time. În Marea Britanie, piesa era lansată pe 45 de turaţii abia în primăvara lui 1965. Nici aici nu se poate spune că a rupt gura târgului. Aveau să fie nu mai puţin de trei perioade petrecute în ierarhia muzicală din Arhipelag. În prima dintre ele, single-ul a figurat două săptămâni, ambele petrecute pe locul 46. Vom mai discuta despre acest clasic în toamnă, când va ajunge din nou în Top 50. Fiindcă avea să-i schimbe complet statutul lui Bennett.
 
The Birds a rămas o trupă obscură din Marea Britanie, remarcată printr-un singur single. Acesta. Leaving Here nu a petrecut decât o săptămână în UK Top 50. Aceasta. Cu toate că erau apreciaţi pentru concertele lor, datorită interpretării în forţă a unor hituri R&B, londonezii nu au înregistrat decât vreo zece piese şi nu au lansat decât patru single-uri. Iar cel mai cunoscut component al grupului este Ronnie Wood, chitaristul care avea să ajungă la The Jeff Beck Group, The Faces şi The Rolling Stones. La început, în 1964, pe când erau încă adolescenţi, îşi spuseseră The Thunderbirds. Ajunşi pe acelaşi afiş cu Chris Farlowe, au observat că trupa de acompaniament a acestuia avea acelaşi nume. Aşa că au decis să-şi scurteze denumirea şi au devenit The Birds. Au fost remarcaţi de unul dintre căutătorii de talente de la casa de discuri Decca după ce s-au produs la emisiunea TV Ready Steady Go! Totul părea a le merge din plin, fiind consideraţi în acel moment egalii lui The Who. Problemele au apărut în primăvara lui 1965, când Marea Britanie a aflat de The Byrds, datorită versiunii la Mr. Tambourine Man a lui Bob Dylan. Mai mult, americanii din Los Angeles au venit în acea vară în turneu în Anglia, iar managerul lui The Birds a depus o acţiune în justiţie pentru a-i obliga să-şi schimbe numele. A fost începutul sfârşitului pentru englezi. Grupul s-a destrămat în 1967. Iar în urma lor a rămas acest Leaving Here, o piesă compusă în 1963 de Holland-Dozier-Holland şi lansată la casa de discuri Motown de Eddie Holland. Fapt interesant, Leaving Here avea să fie single-ul de debut al grupului britanic de heavy metal Motorhead. Se întâmpla în 1977, iar lucrul acesta se datora faptului că Lemmy era un fan al grupului The Birds şi nu al celebrei case de discuri din Detroit. Uneori, căile succesului sunt tare întortocheate.
 
Intrau pe locul 44 şi aveau să figureze trei săptămâni pe cea mai înaltă poziţie a topului britanic. The Hollies aveau deja cinci piese ajunse în Top 10. Asta până la I\'m Alive. Ocazie cu care grupul din Manchester beneficia de talentul componistic al americanului Clint Ballard Jr. Întâmplarea a făcut ca iniţial melodia să le fi fost oferită spre interpretare lui The Toggery Five, o altă trupă din localitate. The Hollies s-au răzgândit, au intrat în studiourile Parlophone din Abbey Road şi au înregistrat viitorul hit. Se întâmpla pe 5 mai 1965. Restul e deja istorie.
 
Asemenea majorităţii pieselor The Kinks, Ray Davies semna şi compoziţia de faţă. Set Me Free fusese înregistrată pe 13 şi 14 aprilie 1965, în studioul 1 al casei de discuri Pye din Londra, şi se dorea a fi o continuare a liniei melodice mai blânde, comparativ cu începuturile zbuciumate din anul anterior. Intrat pe locul 37, single-ul avea să urce până pe 9, poziţie pe care avea să staţioneze două săptămâni. În Statele Unite nu s-a dus mai sus de 23.
 
În ciuda notorietăţii, The Who nu au ajuns niciodată cu un single pe locul întâi în topul britanic. Acolo unde au plasat însă nu mai puţin de 14 piese în Top 10. Printre care şi Anyway Anyhow Anywhere, ajunsă exact până pe locul 10. Melodia este rezultatul unei colaborări unice între chitaristul Pete Townshend şi vocalistul Roger Daltrey. Înregistrată pe 13 şi 14 aprilie 1965, în studiourile IBC din Londra, melodia e văzută ca o premieră în istoria muzicii rock. E printre primele cu solo feedback de chitară şi e cea dintâi cu pianul lui Nicky Hopkins. Townshend îşi aminteşte că inspiraţia pentru această compoziţie odă spiritului liber i-a fost oferită de Charlie Parker, celebrul saxofonist de jazz american, mort cu zece ani înainte. Medicul care a efectuat autopsia acestuia a menţionat că Parker, deşi dispărut la 34 de ani, prezenta organele interne ale unui om care trăise între 50 şi 60 de ani. Poate fi şi acesta un rezultat al libertăţii absolute.
 
Dave Clark Five erau în revenire. După patru single-uri consecutive care nu ajunseseră în Top 20, Come Home avea să se ducă până pe 16, în cele opt săptămâni de prezenţă în topul britanic. Asta deşi e una din preferatele mele, în ceea ce priveşte nou-intratele săptămânii. Probabil că, plecaţi să cucerească America, cei cinci londonezi fuseseră prinşi de dorul de casă şi de aici linia melodică şi subiectul, mult mai paşnice decât hiturile anterioare. De altfel, DC5 fuseseră al doilea grup britanic, după The Beatles, invitat în emisiunea televizată a lui Ed Sullivan, iar mult timp au fost mai populari dincolo de Atlantic decât acasă. Cu 18 apariţii, aveau să doboare recordul de participări al unui grup britanic la show-ul din Statele Unite. Grupul s-a destrămat la sfârşitul anilor \'70 şi a fost primit în Hall of Fame în 2008, la două săptămâni după moartea solistului vocal şi claviaturistului Mike Smith.
 
Şi aşa am ajuns la cel mai înalt nou-intrat single al săptămânii. Artie Glenn compusese Crying in the Chapel pentru a fi interpretat de fiul său, Darrell. Acesta l-a înregistrat în 1953, pe când era încă licean, alături de grupul său de acompaniament, The Rhythm Riders. Versiunea originală a ajuns până pe locul întâi în topul Cashbox şi până pe 6 în topul revistei Billboard. Pe 30 octombrie 1960, Elvis Presley înregistra melodia în timpul sesiunilor de la RCA Records pentru albumul gospel His Hand in Mine. Piesa nu a apărut pe acel LP, fiind păstrată de mai-marii casei de discuri şi lansată cu prilejul Paştilor din aprilie 1965. Locul 3 în Billboard Hot 100 şi şapte săptămâni number one în topul easy listening făcea din single-ul de faţă cel mai important succes muzical al lui Elvis din ultimii şase ani. În topul britanic, intra pe 24. După trei săptămâni, urca pe cea mai înaltă poziţie din UK Top 50. Era penultimul number one antum pe care Elvis îl înregistra dincoace de Atlantic.
 
Scriam săptămâna trecută că Jackie Trent nu avea să aibă decât şapte zile de glorie. Acestea trecuseră, iar locul întâi era preluat de o compatrioată a britanicei. Sandie Shaw se afla pentru a doua oară în această postură. Avea să recidiveze peste doi ani, după ce aducea Marii Britanii victoria în concursul Eurovision. Dar aceea e altă poveste.
 
Altfel, săptămâna se remarca prin două evenimente din lumea sportului. Muhammad Ali îl învingea prin KO pe Sonny Liston. Se întâmpla chiar la jumătatea primei reprize a meciului revanşă, disputat în Maine Civic Center din Lewiston. Un asemenea final, la început de meci, nu avea cum să rămână în afara bănuielilor că înfruntarea fusese aranjată. Liston aruncase prosopul în ring, în repriza a şaptea a primei confruntări, din Miami Beach, Florida, organizată în februarie 1964. Pe atunci, Ali se numea Cassius Clay şi devenea în premieră campion mondial al greilor. Acum îşi apăra cu succes centura cu diamante.
 
În aceeaşi săptămână de la sfârşitul lui mai 1965, Internazionale Milano devenea campioana Europei, după victoria la limită realizată în faţa Benficăi Lisabona. Finala s-a jucat chiar pe stadionul italienilor, pe San Siro, în faţa a 77.000 de spectatori. Era pentru al doilea an la rând când nerrazzurii triumfau în întrecerea continentală a cluburilor. Unicul gol a fost înscris cu două minute înainte de pauză de aripa dreaptă Jair, campion mondial cu Brazilia în Chile 1962. Titlul suprem l-a ajutat să se transfere chiar în acel an la Inter, echipă la care a evoluat nouă sezoane şi cu care a câştigat de patru ori campionatul Italiei.


Loc în clasamentul actual (loc în clasamentul precendent / număr de săptămîni în top) - Nume piesă / interpret. Piesele marcate cu roşu sunt cele ce pot fi ascultate în această săptămînă în mixul de la începutul acestui articol.

1 (8 / 3) - LONG LIVE LOVE (Sandie Shaw)
2 (1 / 6) - WHERE ARE YOU NOW (MY LOVE) (Jackie Trent)
3 (2 / 8) - TRUE LOVE WAYS (Peter & Gordon)
4 (5 / 7) - A WORLD OF OUR OWN (Seekers)
5 (4 / 11) - KING OF THE ROAD (Roger Miller)
6 (6 / 4) - THIS LITTLE BIRD (Marianne Faithfull)
7 (3 / 7) - TICKET TO RIDE (Beatles)
8 (13 / 3) - POOR MAN'S SON (Rockin' Berries)
9 (9 / 5) - SUBTERRANEAN HOMESICK BLUES (Bob Dylan)
10 (14 / 4) - THE CLAPPING SONG (Shirley Ellis)
11 (7 / 5) - WONDERFUL WORLD (Herman's Hermits)
12 (27 / 2) - TRAINS & BOATS & PLANES (Burt Bacharach)
13 (11 / 7) - OH NO NOT MY BABY (Manfred Mann)
14 (15 / 7) - NOT UNTIL THE NEXT TIME (Jim Reeves)
15 (10 / 10) - POP GO THE WORKERS (Barron Knights)
16 (12 / 8) - BRING IT ON HOME TO ME (Animals)
17 (18 / 10) - ALL OVER THE WORLD (Francoise Hardy)
18 (39 / 2) - MARIE (Bachelors)
19 (29 / 2) - THE PRICE OF LOVE (Everly Brothers)
20 (35 / 2) - TRAINS & BOATS & PLANES (Billy J Kramer & The Dakotas)
21 (17 / 12) - THE MINUTE YOU'RE GONE (Cliff Richard)
22 (32 / 3) - YOU'VE NEVER BEEN IN LOVE LIKE THIS BEFORE (Unit Four Plus Two)
23 (24 / 10) - LITTLE THINGS (Dave Berry)
24 (new! / 1) - CRYING IN THE CHAPEL (Elvis Presley)
25 (19 / 10) - HERE COMES THE NIGHT (Them)
26 (36 / 3) - IKO IKO (Dixie Cups)
27 (20 / 6) - I'VE BEEN WRONG BEFORE (Cilla Black)
28 (33 / 21) - I'LL NEVER FIND ANOTHER YOU (Seekers)
29 (26 / 4) - WE SHALL OVERCOME (Joan Baez)
30 (16 / 10) - CATCH THE WIND (Donovan)
31 (23 / 4) - THAT'S WHY I'M CRYING (Ivy League)
32 (30 / 5) - LOVE HER (Walker Brothers)
33 (new! / 1) - COME HOME (Dave Clark Five)
34 (21 / 10) - STOP! IN THE NAME OF LOVE (Supremes)
35 (new! / 1) - ANYWAY ANYHOW ANYWHERE (The Who)
36 (22 / 10) - THE TIMES THEY ARE A-CHANGIN' (Bob Dylan)
37 (new! / 1) - SET ME FREE (Kinks)
38 (25 / 14) - CONCRETE & CLAY (Unit Four Plus Two)
39 (49 / 2) - THIS LITTLE BIRD (Nashville Teens)
40 (43 / 4) - IF I RULED THE WORLD (Tony Bennett)
41 (42 / 5) - COME ON OVER TO MY PLACE (Drifters)
42 (31 / 11) - FOR YOUR LOVE (Yardbirds)
43 (47 / 2) - NO REGRETS (Shirley Bassey)
44 (new! / 1) - I'M ALIVE (The Hollies)
45 (new! / 1) - LEAVING HERE (Birds)
46 (new! / 1) - I LEFT MY HEART IN SAN FRANCISCO (Tony Bennett)
47 (41 / 4) - THAT'LL BE THE DAY (Everly Brothers)
48 (28 / 13) - THE LAST TIME (Rolling Stones)
49 (34 / 4) - ONCE UPON A TIME (Tom Jones)
50 (45 / 4) - HOW LONG HAS IT BEEN (Jim Reeves)