De genul acesta pe pământ / Am fost la Eregli / Cântec de jale

De genul acesta pe pământ
 
Cât de înspăimântător este
să ştii că
de genul acesta pe pământ
se află circa şase miliarde de perechi!
 
Şi să ştii că
fiecare pereche
ţine în mână o lopată.
 
Şi să ştii că aruncă
neîncetat neîncetat
pământ asupra sa.
 
Asupra vieţii.
Asupra noastră.
 
Şi să ştii că
nu putem fi decât seminţe.
 
Pentru alte vremuri.
 
Cât de înspăimântător este!
 
Îmi privesc mâinile.

Am fost la Ereğli
 
Am fost la Ereğli, după cincizeci şi patru de ani
 
Oraşul industrial în care am ajuns semăna
Cu orăşelul de pe marginea mării de care mă despărţisem
Atât cât seamănă
Un bărbat trecut de şaizeci de ani
Cu copilul de şapte ani
 
Marea pe care copilul de şapte ani
Număra vapoarele era la locul ei
Dar unde este, balconul care îmbrăţişa marea de la un cap la altul?
Unde este casa aceea frumoasă cu două etaje?
 
Nu mai rămăseseră nici vecina noastră doamna tanti Melek
Nici păşunea Gülüç pe care ne strângeam la sărbătoarea Hıdırellez[i]]
Şi nici bunicul meu care mergea la cafeneaua de la mal cu mine de mână
 
Când am urcat acelaşi drum pe lângă grădina de vară Çınaraltı[ii]
Spunând iată strada mea, casa în care m-am născut
Ne-a întâmpinat un bloc
Cu multe etaje şi faţada murdară
 
Tot ce-a rămas din acel Ereğli este doar imaginea unei sirene
Văzută de o fetiţă într-o dimineaţă în drum spre şcoală
Despre care ascultasem o dată pe înserate
Pe balconul acelui pictor
 
În timp ce fumul de la fabrică înnegrea
Apusul de milioane de ani.
 
Cântec de jale
 
Zăcea
La marginea drumului
Încremenit
Singur
de parcă ochiu-i ieşit din orbită
dorea să vadă
cine-i "omul!" care-l lovise
şi dispăruse.
 
Dragul meu Sarman!
 
Toate acele albe, negre, cărunte, în degradeuri fete
Probabil că sunt în doliu acum
În curţile din spate.

(Traducere din limba turcă de Sunia Iliaz Acmambet)

(în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 mai 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Anca Mizumschi)