30 aprilie 1965 - Alexandru Gheorghiaş on Mixcloud
Ştiu, aceste cronicuţe ar trebui scrise în aşa fel încât să rămână atemporale. Nu mă pot abţine însă să nu plâng dispariţia lui Ben E. King. Fostul solist vocal al grupului The Drifters a murit pe 30 aprilie 2015, la 76 de ani. În momentul la care face referire articolul de faţă, el părăsise deja versiunea a doua a proiectului aflat în proprietatea lui George Treadwell, pentru a urma o carieră solo la fel de frumoasă. Come On Over to My Place, cu Johnny Moore lead vocal, nu s-a bucurat de un succes ieşit din comun. Iar locul 40 pe care intra a rămas şi cea mai înaltă poziţie atinsă în topul britanic. Şi mai slab s-a comportat în topul de acasă, unde nu a urcat decât până pe 60. Single-ul a fost relansat în 1972, an în care grupul s-a despărţit de casa de discuri Atlantic, prilej cu care melodia a săltat până în Top 10.
The Honeycombs se făcuseră remarcaţi în 1964, când Have I the Right?, single-ul lor de debut, ajunsese până pe locul 1 în topul britanic. A fost un one hit wonder, în condiţiile în care următoarele lor piese au dezamăgit. Lucru care se poate spune şi despre melodia de faţă, Something Better Beginning, o compoziţie a lui Ray Davies de la The Kings, piesă inclusă de aceştia pe cel de-al doilea lor LP. Locul 39, pe care intra, a rămas şi cea mai înaltă poziţie atinsă în ierarhia muzicală de acasă. Iar grupul care o avea pe Honey Lantree la tobe (o raritate în acea perioadă şi nu numai) avea să mai înregistreze un Top 20 în vara lui 1965, pentru a se destrăma doi ani mai târziu.
The Walker Brothers nu erau fraţi. Scott Walker, John Walker şi Gary Walker (de fapt, Scott Engel, John Maus şi Gary Leeds) plecaseră din California şi se stabiliseră în Anglia. Abia atunci au început să apară şi succesele. Probabil în contrapartidă cu invazia britanică din Statele Unite. Odată ajunşi cu arme şi bagaje în Arhipelag, cei trei au semnat un contract de impresariat cu Johnny Franz, apoi cu casa de discuri Philips. Primul single a trecut neobservat. Radiourile au preferat Love Her, o piesă care se făcea remarcată prin vocea de bariton a lui Engel. Iar melodia care intra în această săptămână pe locul 36 avea să urce până pe 20. O piesă al cărei original fusese înregistrat de Everly Brothers (cu adevărat fraţi, de această dată) cu doi ani mai devreme, pentru faţa B a single-ului The Girl Who Sang the Bleus. Succesele Walker Brothers abia de acum înainte aveau să apară...
N-o să conteze niciodată locul ocupat în vreun top de Subterranean Homesick Blues. Fiindcă piesa înregistrată de Bob Dylan pe 14 ianuarie 1965 e un clasic al perioadei şi al secolului trecut. Avea să fie lansată în deschiderea albumului Bring It All Back Home şi să devină cel dintâi succes comercial al cantautorului din Duluth, Minnesota. În 2004, Dylan recunoştea, referindu-se la piesa care urca până pe 9 în topul britanic, că aceasta i-a fost inspirată de o melodie de-a lui Chuck Berry - Too Much Monkey Business - şi alte câteva piese din anii '40 uitate de lume. În avalanşa de versuri se face referire la drogurile recreaţionale, la Războiul din Vietnam, la lupta pentru drepturile civile şi la elementele emergente ale culturii tinerilor din anii '60. John Lennon a declarat despre această melodie că nu crede că va fi vreodată în stare să compună ceva care să se ridice la nivelul creaţiei semnate de Dylan.
Herman's Hermits luaseră fiinţă la Manchester în 1962. Descoperiţi de Harvey Lisberg, fuseseră luaţi sub aripa sa ocrotitoare de producătorul Mickie Most. E drept, succesul a venit cu un preţ: compoziţiile membrilor grupului au fost retrogradate pe faţa B a single-urilor lansate de casa de discuri Columbia, pentru ca piesele de bază să fie de fapt coveruri. Aşa cum este şi cazul melodiei de faţă. Wonderful World fusese lansată cu cinci ani înainte de Sam Cooke. Acesta o dusese până pe 27 în UK Top 50 şi până pe 12 în Billboard Hot 100. Versiunea oferită de mancunieni a oferit performanţe mai bune: locul 4 dincolo de Atlantic şi 7 în topul de acasă. Personal, prefer originalul.
Toate acestea se întâmplau într-o săptămână în care nu se producea nicio schimbare în fruntea topului britanic. Dominat de The Beatles. Tot atunci, trupele americane ocupau Republica Dominicană. 530 de puşcaşi marini erau paraşutaţi în plin război civil, urmare a asasinării în 1961 a dictatorului Rafael Trujillo. Avertizaţi de cele petrecute deja în Cuba, americanii nu au dorit să lase nimic la voia întâmplării, aşa că au intervenit în forţă, pentru a împiedica eventuala mutare spre stânga a eşichierului politic din încă o ţară situată în Caraibe. Forţele armate americane au rămas în capitala Santo Domingo şi în împrejurimi până în septembrie 1966, dată la care controlul asupra zonei a fost preluat de militarii brazilieni.
Şi tot atunci, premierul australian Robert Menzies anunţa că ţara sa va mări cu un batalion de infanterie numărul militarilor trimişi în Vietnamul de Sud. Se spunea la momentul cu pricina că măsura e luată la solicitarea guvernului de la Saigon. Ulterior s-a aflat că aceasta fusese iniţiată chiar de către australieni, la cererea expresă a guvernului american.
Să mai menţionăm şi victoria lui Liverpool din finala Cupei Angliei. Cormoranii se impuneau în faţa lui Leeds United cu 2-1 şi îşi treceau în palmares primul astfel de trofeu, după finalele pierdute în 1914 şi 1950. Meciul a intrat în istorie drept prima finală a Cupei Angliei în care a jucat un fotbalist de culoare, Albert Johanneson. Originar din Africa de Sud, acesta a evoluat ca aripă stânga la echipa din Leeds. Cum tabela de scor a rămas nemodificată după 90 de minute, cei 100.000 de spectatori de pe Wembley au avut parte de prelungiri pentru prima dată din 1947. Fundaşul stânga al lui Liverpool, Gerry Byrne, nevoit să joace mare parte din meci cu o fractură de claviculă, a preluat balonul şi i l-a centrat lui Roger Hunt, care a înscris. Trecuseră doar trei minute din timpul de joc suplimentar, iar Liverpool se instala la conducere. Bucuria celor 50.000 de suporteri liverpudlieni nu a durat decât zece minute, fiindcă Leeds a egalat la o fază creată de Jackie Charlton, care i-a pus mingea cu capul lui Billy Bremner şi acesta l-a învins cu un semivoleu pe portarul scoţian al lui Liverpool, Tommy Lawrence. Golul victoriei lui Liverpool a căzut în minutul 113, când un alt scoţian, Ian St. John, a reluat cu capul din plonjon centrarea la semiînălţime venită de la Ian Callaghan, cel care, cu 857 de meciuri jucate în perioada 1960-78 pentru clubul de pe Anfield, deţine recordul absolut al echipei. Ar mai fi un aspect care merită menţionat şi pentru care mijlocaşul din Liverpool a intrat în legendă. În toate aceste meciuri a primit un singur cartonaş galben! Cine mai poate spune că băieţii buni nu câştigă? Iar Beatles nu mai erau singurii reprezentanţi din Liverpool care se impuneau în capitala Imperiului britanic.
UK TOP 50 - 30 aprilie 1965
Loc în clasamentul actual (loc în clasamentul precendent / număr de săptămîni în top) - Nume piesă / interpret. Piesele marcate cu roşu sunt cele ce pot fi ascultate în această săptămînă în mixul de la începutul acestui articol.
1 (1 / 3) - TICKET TO RIDE (Beatles)
2 (3 / 8) - THE MINUTE YOU'RE GONE (Cliff Richard)
3 (2 / 6) - HERE COMES THE NIGHT (Them)
4 (8 / 7) - KING OF THE ROAD (Roger Miller)
5 (10 / 6) - POP GO THE WORKERS (Barron Knights)
6 (5 / 6) - LITTLE THINGS (Dave Berry)
7 (11 / 4) - BRING IT ON HOME TO ME (Animals)
8 (4 / 10) - CONCRETE & CLAY (Unit Four Plus Two)
9 (6 / 6) - CATCH THE WIND (Donovan)
10 (12 / 6) - STOP! IN THE NAME OF LOVE (Supremes)
11 (7 / 7) - FOR YOUR LOVE (Yardbirds)
12 (9 / 9) - THE LAST TIME (Rolling Stones)
13 (13 / 6) - THE TIMES THEY ARE A-CHANGIN' (Bob Dylan)
14 (20 / 4) - TRUE LOVE WAYS (Peter & Gordon)
15 (19 / 3) - A WORLD OF OUT OWN (Seekers)
16 (14 / 7) - YOU'RE BREAKIN' MY HEART (Keeley Smith)
17 (26 / 3) - OH NO NOT MY BABY (Manfred Mann)
18 (15 / 11) - I CAN'T EXPLAIN (The Who)
19 (24 / 17) - I'LL NEVER FIND ANOTHER YOU (Seekers)
20 (27 / 6) - ALL OVER THE WORLD (Francoise Hardy)
21 (16 / 6) - I'LL BE THERE (Gerry & The Pacemakers)
22 (18 / 12) - IT'S NOT UNUSUAL (Tom Jones)
23 (17 / 6) - EVERYBODY'S GONNA BE HAPPY (Kinks)
24 (35 / 2) - WHERE ARE YOU NOW (MY LOVE) (Jackie Trent)
25 (21 / 11) - COME & STAY WITH ME (Marianne Faithfull)
26 (new! / 1) - WONDERFUL WORLD (Herman's Hermits)
27 (37 / 2) - A LITTLE YOU (Freddie & The Dreamers)
28 (25 / 4) - I'M GONNA GET THERE SOMEHOW (Val Doonican)
29 (22 / 11) - SILHOUETTES (Herman's Hermits)
30 (38 / 3) - NOT UNTIL THE NEXT TIME (Jim Reeves)
31 (43 / 2) - I'VE BEEN WRONG BEFORE (Cilla Black)
32 (23 / 9) - GOODBYE MY LOVE (Searchers)
33 (31 / 5) - NOWHERE TO RUN (Martha & The Vandellas)
34 (29 / 6) - THE BIRDS & THE BEES (Jewel Akens)
35 (new! / 1) - SUBTERRANEAN HOMESICK BLUES (Bob Dylan)
36 (new! / 1) - LOVE HER (Walker Brothers)
37 (36 / 12) - A WINDMILL IN OLD AMSTERDAM (Ronnie Hilton)
38 (30 / 8) - I KNOW A PLACE (Petula Clark)
39 (new! / 1) - SOMETHING BETTER BEGINNING (Honeycombs)
40 (new! / 1) - COME ON OVER TO MY PLACE (Drifters)
41 (50 / 4) - AT THE CLUB (Drifters)
42 (34 / 5) - TRUE LOVE FOREVER MORE (Bachelors)
43 (44 / 2) - I KEEP RINGING BABY (Soul Brothers)
44 (32 / 11) - I'LL STOP AT NOTHING (Sandie Shaw)
45 (28 / 10) - HONEY I NEED (Pretty Things)
46 (45 / 5) - YOU CAN HAVE HIM (Dionne Warwick)
47 (39 / 8) - REELIN' & ROCKIN' (Dave Clark Five)
48 (41 / 9) - I DON'T WANT TO GO ON WITHOUT YOU (Moody Blues)
49 (40 / 6) - HAWAIIN WEDDING SONG (Julie Rogers)
50 (33 / 8) - DO THE CLAM (Elvis Presley)