#asktojoingroup /// Nomophobia

#asktojoingroup /// Nomophobia

după ce ne umplem display-ul telefonului cu aplicaţii smart,
menite să ne facă viaţa mai uşoară
şi să ne aducă mai aproape de "cei care contează",
rămânem fără baterie
şi simţ tactil,
blocaţi în faţa alegerii mijlocului de comunicare optim
pentru canalizarea sentimentelor.

dacă eu te #follow, iar tu mă #share şi mă #like,
atunci #maybe-ul meu are şanse de #going.
încet, ceea ce trebuia să fie o portavoce a ajuns,
pentru unii,
aparat de vorbire
sinistru, gâjâit şi colţos.

suntem incapabili să purtăm o discuţie într-un spaţiu public,
fără a include şi fraza: "nu vă supăraţi... care e parola de wireless?";
ca într-un ritual corporativ, ne conectăm conştiincios la sistemul de apropiere virtuală,
depărtându-ne carnal de fiinţa de lângă noi.

purtăm o vină comună, un păcat ce-n câţiva ani va fi profund strămoşesc,
naşterile pe tabletă nu numai că sunt posibile, ci sunt chiar încurajate,
chat-ul in utero şi bitcoinul ombilical întăresc relaţia dintre mamă şi făt.

alegem să ne expunem, exhibiţionişti cu bandă neagră pe frunte şi privire;
aspecte intime ale cotului şi minţii noastre sunt făcute publice,
urmărind traficul pe site
mai ceva decât buletinul meteo, cu ale sale coduri colorate.

cumva, sentimentul de urmărire a încolţit vârtos,
s-a transformat genetic,
dezlipindu-se de rădăcinile comunistoide şi devenind un deziderat
fragil,
cândva proverbialul
"du-te, du-te",
ce decurgea după facultăţi şi după securitatea din pantof,
s-a transformat într-un
"du-te, vino"
neglijent, cu pete de muştar şi (haş)taguri.
semnăm bucuroşi orice buletin informativ despre unul sau altul ce şi-a pierdut nopţile şi
vieţile farmville prin câte-un tinder străin, în timp ce încerca să îşi ciocănească "prietenii"... 1126.

anonimatul exprimării devine pornografic, indescifrabil, urât mirositor,
ca într-o dimineaţă de marţi, când maşinile de gunoi ale lui prigoană patrulează prin
rahova şi ferentari, cu geamurile lăsate şi radiourile curgând absent printre tomberoane.

ne dezbrăcăm de inhibiţia primului pahar şi terminăm
(unii, în spate, de mai multe ori)
serile plimbându-ne degetele unsuroase pe ecranul tactil al sfântului smarphone.

adormim fiindu-ne dor unora de alţii ca unei ferestre de un zid.

în cv-urile primite la departamentul de resurse umane,
în dreptul aptitudinilor speciale, a început
să apară tot mai des scrisul de mână.

"Propensiunea pentru meşteşugul grafologic este imperios necesară pentru o transformare corectă în maşină de scris".

ipocriţi, hotărâm uneori să dăm send.
eu dau.

(în perioada 1 iunie 2015 - 30 septembrie 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)