acelaşi decor
însă ei de nerecunoscut, iar eu vlăguit
şi mai sărac cu o moarte după ce te-ai dus
sfârşit de septembrie într-o lăsare de ceaţă
sub arcuirea podului ca o îndoială
la mersul pe apă, la mersul prin lan
când într-un azil orice pacient e un inadaptat
cerşind readaptarea la sminteala normală
într-o lume-n care omul e anacronic iar
demonul poartă numele de profit /mă predau
şoaptei sacre, buzelor murmurând peste iesle.
începutul n-a avut martor.
zăresc un vagabond întinzând mâna
şi alegându-se cu un răspuns gâfâit: n-am timp
şi mă cutremur la gândul că într-o bună zi
de se va putea prelungi viaţa, teama
de moarte ar spori tot pe atât
de-ar fi invitaţi în lumină
mulţi ar cere un răgaz
dar suntem noi vreodată gata?
să-ţi porţi crucea: să te confrunţi
cu propria vină şi teamă sădite de noi
în noi, pare cu neputinţă, deşi în zori
ne întâmpină mereu un sol al graţiei, lumea
trecând prin lume, cu toţii creştini
duminecă dimineaţa
Ascult cum ascultă
ascult cum ascultă arborii ploaia, undeva
voci faraonice ţesându-ne pânza
cu semi-preparate, tablete
şi fire din timpul
nostru furat
ţesând-o încet, cu mare răbdare, uitând că dumnezeu
e mult mai răbdător, uitând că un singur strop de apă
inundat de lumină poate schimba marea întreagă
şi-afară plouă uşor peste ultimele frunze
şi-un chip uitat unduie în beznă
nestânjenit de ramuri.
tăcerea dintre două bătăi
de inimă nu se poate mărturisi:
grăiesc prin ricoşeu, altminteri, cu neputinţă
unde ritmul fiecăruia e unic / timpul
şi moartea fiecăruia unică / tăcerea
dintre două bătăi de inimă
prefigurând o mărturisire
răsfrântă-n surâsul tău:
cu ce ne identificăm pare să fie totul.
şi-am închis ochii ascultând cum ascultă arborii
ploaia cu o răbdare pe potriva copilului de altădată
însoţind o revărsare de august peste înfrunziri
(în perioada 1 iunie 2015 - 30 noiembrie 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)