Expediţia temerarilor

Expediţia a început aşa. Mai întâi ne-a vorbit tovarăşul diriginte Ditunatu la şcoală despre o expediţie pionerească prin ţară: pe unde o să mergem cu trenul, pe unde ne oprim, cum o să vedem Dunărea, cum o să ne suim pe munţi... Toţi din clasa noastră vroiau să mergă, dar numai la puţini le dădeau bani părinţii. Şi, oricum, în expediţie plecau numai şase elevi.

Pe urmă tovarăşul diriginte Ditunatu o pornit "cu cerutu'" prin sat. Aşa zicea tata, după ce-a venit tovarăşul diriginte şi tata l-a ţinut la poartă. Şi eu aşteptam cu inima cât un purice să văd ce zice tata. Şi mai mult îl aştepta pe tovarăşul diriginte soră-mea cea mare Florentina. Că am văzut-o într-o seară cum se pupa cu tovarăşul diriginte după tufele de liliac de la poarta ceapeului. Mi-era ciudă pe soră-mea şi am spus-o lui mama, dar mama s-o uitat în jur şi mi-a zis: "Măi gură-spartă, vezi să nu care cumva să-i spui lui tac-tu, că îţi rup urechile". Şi eu nu pricepeam de ce-mi zice gură-spartă, că doar ea îmi zicea mereu să spun tot ce se întâmplă. Dar poate că în afara şcolii trebuia să tac, cine mai ştie! Şi soră-mea mi-a zis la fel: "Vezi că ai cacarisit-o cu mine, dacă-i spui lui tata". După care mi-a tras o castană de m-a durut toată ziua capu'.

Când s-a-ntors de la poartă, unde l-a ţinut pe tovarăşul diriginte şi nu l-a invitat în casă, tata a zis că el n-are bani să mă trimită în excursie, că mai bine la vară mă duc la Nelu, moşu-meu, că e bine la el la Bucium, are şi poamă. Da' mie mi se acrise în fiecare an de poama lui moşu-meu Nelu. Mama i-a zis lui tata că bine că are bani să dea la Dragoş la bufet, că merit şi eu să mă duc în excursie, că în fiecare an am luat premiu. Măcar atâta! Şi, oricum, grosul banilor se dă de la pionieri. Şi eu mă smârcâiam - poate aşa dădea tata bani pentru expediţie. "Plus că - mai zice mama - am cam zăpsit eu că profesorul se uită după fata noastră şi poate o să ne fie ginere" (adică după proasta de soră-mea mai mare, care era studentă). Dar tata face: "Ea să-şi caute de învăţătură, nu de dragoste. Ca să nu mai zic că nu-mi dau eu fata după un pârlit de profesor. Uite, la ceape e un inginer nou: tânăr, are bani. Ăla - da! Nu alde Ditunatu".

Şi aşa a boscorodit tata şi cu mama multă vreme. Până la urmă tata a dat bani pentru expediţie, da' o sumă mai mică, fiindcă mama nu i-o spus preţul adevărat, că p-ormă tata nu mai dădea nimica. Restul de bani l-a pus mama, că a mai cusut nişte rochii la maşina "Ileana" pentru nişte doamne. Pe ascuns, ca să nu afle tata. Şi maşina de cusut se tot bloca, se rupea acul, iar mama ofta şi blestema pe "Ileana": "Vezi, pentru tine îmi rup mâinile! Las' că văd eu rezultatele la învăţătură", mă ameninţa mama. Şi eu îi spuneam că o să iau premiu, iar când îi spuneam aşa, mama mă pupa şi îmi spunea: "Aşa, mamă, aşa! Că pentru tine eu mă zbat. Măcar tu să mănânci o pâine mai albă". Şi nu înţelegeam ce voia să spună cu pâinea albă, că doar noi cumpăram pâine albă, pâine neagră nu cumpăram decât pentru porci, că "ce să le dai de mâncare din lotul tip?", zicea tata.

Acuma aşteptam ca pe nu ştiu ce să se termine şcoala, să vină vacanţa şi să plecăm în expediţie. Seara nu puteam adormi. Mă tot gândeam ce bine va fi. Îmi treceam tot felul de dorinţi prin cap şi simţeam aşa, nu ştiu cum să spun, un fel de zbucium în aşteptarea bucuriei astea mari. Ştiam şi cu cine urma să merg: Era Titi, colegul meu de bancă şi băiatul vicepreşedintelui de la CAP, şi era Culai, tot de la noi din clasă. Pe urmă erau din "B" Costel Ichimoae şi Janu, cel mai bun atacant din şcoala noastră. Aicea nu sunt sigur, unii zic că "Perla Neagră", adică Marin dintr-a şaptea, era mai bun. Uneori şi mie mi se părea că el era mai bun ca Janu. Păcat că era ţigan şi n-avea bani taică-său, nea Costică Cerbu, care avea o ogradă de puradei, să dea bani de expediţie! Ce fotbal am mai fi împuşcat cu "Perla Neagră"! Da' şef peste noi era Claudel, care era mai mare ca noi, deja fuma şi spunea că a pupat patru fete, numai că eu cred că umbla cu cioace. Poa' să fi pupat el vreo una aşa, şi pe aia doar pe vârful nasului! La sfârşit tovarăşul diriginte Ditunatu ne-a spus că printre temerari, că aşa ne zicea "Temerarii", o să intre şi Bebelu, un mucios dintr-a patra, băiatul lui tovarăşul director. "Trebuie să-l luăm şi pe el, măi băieţi. N-avem ce face", ne-a explicat tovarăşul diriginte.

Pe urmă a fost serbarea şcolară, eu am luat premiul II, cum am zis, şi am primit cartea O lume întreagă de Radu Tudoran. M-am prezentat bine şi la serbare. Am recitat poezia Partidului şi am recitat-o bine, fiindcă m-am uitat tot timpul în tavan, că, dacă mă uitam în ochii oamenilor, aşa m-a învăţat mama, mă încurcam. Ş-a venit vacanţa cu trenul din Franţa, cum se zice! Am citit, m-am jucat pe pârâu cu băieţii, dar gândul meu tot la expediţie era. În ziua plecării, am mers cu mama, cu soră-mea cea mică Mariana şi cu tata la autobuz. Aveam haine care miroseau a proaspăt călcat, iar mama îmi cumpărase un rucsac nou, albastru, pe care înfipsesem nişte insigne din colecţia lui Titi, colegul meu de bancă. Mi le dăduse, că avea dubluri. Tata vroise să mă trimită cu rucsacul lui moşu-meu Nelu, unul kaki jerpelit, cu care cred că făcuse "războiul din '916" (aşa zicea mama), dar mama a zis nu şi mi-a cumpărat rucsacul albastru. Tare mă mai mândream cu el! În sfârşit, ne-am luat rămas bun de la rude şi am plecat. La următoarea staţie, care-i tot în sat la noi, dar "din vale", cum zicem noi, a apărut, cine credeţi? zăluda de soră-mea, Florentina. Tovarăşul diriginte Ditunatu aştepta la uşă. A coborât din autobuz, a luat-o în braţe şi-a pupat-o. Băieţii toţi se hlizeau de la geamul autobuzului. Da' mie parcă mi-a părut rău puţin, fiindcă Florentina avea ochii plânşi, când îmi făcea semn cu batista de bun rămas. Şi îi făcea şi lui tovarăşul diriginte. Prostul de Claudel face: "Mişto soră-ta!", iar mie-mi venea să-i trag câteva, dar m-am abţinut, că eram în expediţie.

Am coborât la Iaşi şi, după ce ne-am lăsat bagajele la gară, am fost în Copou, dar mai întâi am băut nişte sucuri, că era cald. Bebelu a băut vreo trei şi pe urmă tot trebuia să-l aşteptăm, că se ducea mereu să facă pipi prin tufişuri. Când să ne urcăm în Copou, am văzut statuia lui Eminescu, care avea în stânga statuia unei femei cu mâinile ridicate, iar în dreapta a unui moş cu mâna la falcă. Şi în grădina Copou erau multe statui, dar nu mai ţin minte ale cui. Am văzut şi teiul lui Eminescu, care era bătrân şi cimentuit. Ne-am fugărit pe alei şi iar am băut suc. Pe urmă ne-am întors seara la gară.

În tren era tare cald, nu se putea stinge becul şi nu puteam dormi, iar Costel Ichimoae a spus că el sparge becul, dar tovarăşul diriginte Ditunatu nu l-a lăsat, că pe urmă trebuia să plătim amendă. Pe culoar tot treceau soldaţi descheiaţi la prohab, cu centiroanele în mâini şi strigau "Hai, liberareee!" Şi puţea tare a rachiu, chiar şi la noi în compartiment. Şi tovarăşul diriginte zicea că bine măcar că putoarea care vine de la wc mai atenuează putoarea de rachiu. Şi ne-am distrat, că am jucat "fazan" până am adormit. Dimineaţa ne-am luat bagajele şi am coborât la Vatra Dornei. Tovarăşul diriginte ne-a învăţat cum să ne numărăm ca să nu uităm bagajele în tren. Când coboram, ne strigam în ordine fiecare numărul şi ne aminteam să luăm bagajele. Eu eram numărul trei şi căram rucsacul albastru şi păturile. Tovarăşul diriginte şi cu Claudel aveau bagajele cele mai grele: corturile. Mai era un cort mic pe care-l ducea Janu. Iar Bebelu avea bagajul cel mai uşor, ducea ceaunul în care urma să facem mâncare şi castroanele.

La Vatra Dornei a fost cel mai frumos. Aici am stat aproape trei zile. Ne-am instalat corturile pe malul unui râuşor, nu ştiu cum se numea. Tovarăşul diriginte şi cu Bebelu dormeau în cortul mic, era aşa de mic, că nici nu pricep cum de încăpeau în el. Ceilalţi dormeam cum voiam noi, la alegere, în celelalte corturi. Tovarăşul diriginte ne cumpăra făină de mălai şi cârnaţi din oraş, iar noi făceam mămăligă şi mâncam cu cârnaţi. Dar mai mult făcea tovarăşul diriginte, iar când nu avea chef să facă, cumpăra salam. Aşa că mai mult mâncam salam. Am prins păstrăvi în râuşor, dar, de fapt, n-am prins nici unul. Numai Claudel spunea că a simţit unul sub o piatră, dar nu i-a încăput mâna. Eu cred că se lăuda. Şi-n rest jucam toată ziua fotbal, tovarăşul diriginte ne lăsa. El stătea pe malul apei, citea cărţi şi scria scrisori. Sunt sigur că scrisorile erau pentru Florentina, dar nu ne spunea. Noi ne îngrămădeam să ducem scrisorile la cutia poştală, că ne bucuram pentru tovarăşul diriginte. Când oboseam de la fotbal, ne scăldam, umblam prin pădure, dar nu departe că ne era frică de urşi. Dar n-am văzut nici unul. Am strâns şi ciuperci, însă le-am aruncat că nu erau bune de mâncat. Aşa ne-a spus tovarăşul diriginte. Şi-mi părea rău că nu era acolo bunica Augustina, că ea ştia la fix toate ciupercile.

Pe urmă am mers cu trenul şi cu autobuzul până la Gheorgheni, dar la Gheorgheni n-a mai fost aşa de bine, că ploua toată ziua şi am dormit la un internat. Stăteam toată ziua în internat, jucam "fazan" şi, când ne plictiseam, jucam "război" cu cărţile mele. Acolo şi mâncam: salam cu pâine, că altceva nu ştia tovarăşul diriginte. Ne mai lua şi roşii, dar erau ba chiflicite, ba tari ca nuca. Şi-mi era poftă de roşiile din grădină de la noi. N-am putut nici măcar să trimit o vedere din Gheorgheni, deoarece nu ştiam ungureşte, iar chioşcăriţa ştia numai ungureşte şi eu n-am putut să-i cer.

Pe urmă am mai fost aşa: la Braşov, unde am stat tot la un internat şi unde am vizitat nişte biserici mari şi muzee; la Bran, unde am stat de data asta în corturi ş-am vizitat Castelul Bran. Tare frumos. În special, armurile. M-aş fi jucat de-a ascunselea prin castel, dar nu ne dădea voie şi ghidul stătea cu ochi-n patru pe noi. Jos, în piaţă, am putut să cumpăr de data asta vedere şi am trimis acasă, iar din târgul de artizanat am cumpărat un peşte de sticlă pentru mama şi un cocoşel care fluiera pentru mine. Tot la Bran tovarăşul diriginte a lăsat salamul cu pâine şi ne-a dus la "Expres" şi-am mâncat ciorbă. Să vă spun de ce. Că a venit Bebelu la mine şi mi-a spus că are un maţ în fund şi că să-i spun lui tovarăşul diriginte. I-am spus şi tovarăşul diriginte l-a chemat pe Bebelu şi i-a spus să-i spună ce are. Dar Bebelu a spus că nu poate, că-i e ruşine. "Hai, spune încetul numai mie", i-a spus tovarăşul diriginte. Şi Bebelu a zis că i-a ieşit un maţ din fund. Tovarăşul diriginte i s-a uitat în fund şi a spus că-i constipat: Tre' să mâncăm ciorbă. Şi aşa ne-am dus la "Expres", unde erau nişte fete care strângeau tăvile. Erau tare frumoase, cu halate şi bonete galbene. Aşa, cum umblau printre mesele verzi, parcă erau nişte gutui galbene în pom.

Am mai fost la Ploieşti, dar am stat numai o noapte. Am stat în gară şi am păzit bagajele, că tovarăşul diriginte ne-a spus că "umblă tuciuriii". La Galaţi, când am coborât din tren, tovarăşul diriginte ne-a spus ca de obicei să ne strigăm numerele ca să ne amintim să luăm bagajele. A strigat fiecare numărul lui: "Unul... doi... trei... patru... cinci... şase". Iar Bebelu, care era ultimul, face: "Şapte, dar am uitat castroanele-n tren". Şi ne-am stricat de râs. Iar tovarăşul diriginte a zis că lasă: De-acu nu mai avem nevoie de castroane, că ne întoarcem acasă. Şi chiar îmi era dor de casă de-acuma. Cred că la toţi le era dor. Am mai vizitat nişte muzee şi monumente la Galaţi, am jucat fotbal cu nişte băieţi pe malul Dunării (i-am bătut, dar ei n-au vrut să recunoască golul lui Janu). Am vrut să ne plimbăm cu vaporaşul, dar tovarăşul diriginte Ditunatu ne-a spus că nu mai sunt bani. Acuma începuse iar cu salam cu pâine. Dar în Alimentara nu era decât salam de pasăre, iar băieţilor nu le prea plăcea. Tovarăşul diriginte zicea şi el: "Doamne, o să zburăm într-o bună zi de-atâta salam de pasăre."

Şi pe urmă am luat trenul spre Iaşi. Acuma abia aşteptam să ajungem acasă şi nu mai aveam chef nici de "fazan". De la Iaşi am luat autobuzul şi, când am coborât, pe cine credeţi că văd: tot familionul! Titişor, colegul meu de bancă, dăduse telefon acasă că vine, şi ai mei aflaseră. Soră-mea Florentina parcă era mai frumoasă. Avea o rochiţică scurtuţă-scurtuţă, albastră cu buline albe. Şi când coboară tovarăşul diriginte, sare la el şi-l pupă. Asta de faţă cu tata. Mama a înlemnit, iar eu mă şi aşteptam să aud pleosc-pleosc palmele tatei pe obrazul Florentinei. Dar tata n-a zis nimic-nimicuţa. S-a dus la tovarăşul diriginte şi i-a strâns mâna. Pe urmă am mers toţi acasă şi ne-am pus la masă. Mama îmi punea bucăţile cele mai bune în farfurie, mă pupa şi-mi zicea "temeraru' lu' mama". Pe urmă îi punea şi lui tata: polonic după polonic, de ziceai că săracu' tata venise de la Auşviţ. Florentina îi punea în farfurie lui tovarăşul diriginte. Când trecea pe lângă mine, drăcoaica îmi dădea câte-o castană în cap, dar mie acuma-mi plăcea. Televizorul era pus pe ruşi şi un crainic transmitea de la Comitetul Central al lor. Şi zice, nu ştiu cum, pe ruseşte: Ţă Ka Ka Pă Es Es. Şi tata zice: "Ia uite, băi, ăştia se cacă pe SS". Atunci tovarăşul diriginte a râs până ce era să se înece cu un dumicat. Iar bunica Augustina zice: "Dă, Mariana, la români, că poate prindem nişte populară." Soră-ma Mariana, care era tare doxată cu televizorul, ştia să cumpere şi lămpi noi când se ardeau cele vechi, sare şi dă pe români, dar când colo era Ceauşescu, care zicea ceva cu popo'ul român. Şi bunica zice: "Na, am sărit din lac în puţ. Mă doare-n cur de popoul lui." Atuncea iar am râs cu toţii. Pe urmă s-a pus poamă pe masă. Era perlă din cea bună. O adusese nea Nelu, că a văzut că nu m-am dus la el la Bucium. Mi-am pus la cale o burtă de poamă şi tare bine am petrecut.

Şi cam asta a fost cu expediţia.