Un gând / Friptura de vițel / Un fel de banc spaniol / Salcia

Un gând - "Tu știi totul, tu știi ce o să se întâmple după moarte, tu știi pur și simplu, într-un mod evident și calm, așa cum o știe o pasăre, după ce țâșnește de pe o ramură, că va zbura și nu va cădea. De asta sunt așa de fericit cu tine, dragostea mea..." (Vladimir Nabokov soției)

Friptura de vițel - Oblomov se trezește în hîrșîitul domol al rîșniței de cafea. Apoi ce bucate pregătește buna Agafia Matveevna Pșenițîna: friptură de vițel la tavă cu cașă, varză acră cu somon (vai! nisetru nu se mai găsește), ierunci cu carnea albă, o găină îndopată, o curcă oho! de patru ruble. Grija ei de dimineață pînă seara - masa boierului! "Bine ar fi să reușească plăcinta tot așa și de Sfîntul Ion ori de Sfîntul Ilie". "Ah, dacă am mai găsi niște carne de vițel tot ca asta!" Iar "frățiorul" Agafiei Matveevna conchide: "Ce am în burtă nu se vede, și nu mă bîrfește nimeni, dar un lanț gros la ceas, un frac nou, cizme galbene stîrnesc fel de fel de vorbe". Deh, are dreptate!

Un fel de banc spaniol - O grădină. Unui bărbat de 73 de ani i se ia un interviu. Intervievatul se destăinuie: "Sunt fiu de părinți exilați. Până la vreo 27 de ani, cu puțin înainte de tranziția politică, nu am putut reveni în Spania din cauza lui Franco. Pe tatăl meu, săracul, nu știam nici unde să-l înmormântăm. Mama mea a petrecut mare parte din viață în cărucior de invalid.
Acum am 73 de ani. Cu niște luni în urmă mi-au tăiat 30% dintr-un plămân. Nevastă-mea e emigrantă. Am cu ea trei copii. Din trei lucrează doar unul, cea mijlocie, însă fără plată. Toți, incluzând nepoții, trăiesc din venitul meu. Fata cea mare tocmai a divorțat. Ginerele meu, pus pe droguri și alcool, a lăsat-o cu doi copii. Fiul cel mai mic, încă trăiește în casa mea, și pe deasupra s-a căsătorit cu o femeie divorțată și a adus-o să trăiască la noi in casă. Aceasta doamnă lucra înainte, avea un post bun, însă de când s-a mutat în casa mea nu mai face nimic. Acum au două fetițe care și ele trăiesc sub acoperișul meu, și, culmea, cu criza, anul ăsta aproape nu am putut merge în vacanță. Nici nu am putut serba faptul că Spania a câștigat Mondialul de fotbal. Pe deasupra, soțul fiicei mele mijlocii are probleme cu justiția. Când am aflat, aproape am leșinat și era cât pe ce să pierd un ochi când m-am lovit de o ușă. Tocmai ce m-au operat pentru că mi-am fracturat șoldul". Ziaristul comentează cu un aer preocupat: "Majestate! Nu cred că situația dumneavoastră este chiar atât de rea!"

Salcia - Vine rar vara în salcia noastră, cam după ora 8 și pînă la amiază, cînd satul e mai liniștit. E o pasăre mare, frumoasă, mă încîntă prin misterul ei. Stă ce stă, celelalte păsărele mărunte dispar din fața ei, apoi își ia zborul spre pădure. Azi am văzut-o prima oară iarna asta. A căutat nuci pe sub nuc, pe urmă a dat de un colț de pîine părăsit de vrăbiuțe. Așa am putut s-o văd în voie. E puțin mai mică decît coțofana (țarcă îi zice la noi), cu penaj maroniu deschis, cu un căpșor gros, cu pene înfoiate, iar de la ciocușor pornesc în jos două "mustăți" negre, haiducești. Aripile-s și mai frumoase: cu albastru, negru și alb, dinspre trup spre vîrf. Coada e neagră și lungă, ca la țarcă, iar sub codită e albă imaculat. Ce pasăre e? Caut pe Net, nu găsesc. Cînd eram să mă las păgubaș, dau de o poză - ea e! Gaița! Aha, de aia fugeau vrăbiuțele din fața ei, gaița e rudă bună cu coțofana, mănîncă și păsărele mai mici.