Stăteam crăcit de veghe la hotar, rectific, la frontiera de stat, lîngă fîșia arată, pitit sub niște tufe de boz. Cu blestemata de centură scoasă, cu bumbii de la veston descheiați, cu mîinile sub cap și aproape adormit. În aerul dogoritor pîlpîiau fericite miliardele de gîze. De ce fericite? Păi, ele nu făceau armata. Mdaaa! Era interzis prin legile ambelor țări să treci frontiera
româno-sovietică. Pedepse drastice ne așteptau dacă încălcam legile. Asta pe oameni. Pe alte viețuitoare nu. Nici insectele, nici păsările nu intrau sub jurisdicția acestor legi și, deci, nu erau pasibile de pedeapsă. Bondarii, de pildă, nu cunoșteau, ticăloșii, linia de frontieră și treceau nestingheriți fîșia arată. De pildă, Emil Bodnăraș sau Bondăraș, cum îl cheamă, că el era bondar internaționalist din naștere. Și gardul electric al rușilor, de pe celălalt mal al Prutului, îl treceau nestingheriți. Bondarii români și bondarii sovietici se împrieteneau pe loc. Se întîlneau și făceau amor în draci cînd aveau chef. O mulțime de bondărei cu naționalitate incertă se nășteau în urma acestor partide de amor, așa că repatrierea era practic imposibilă. Și de iure și de facto, cum am învățat la grănicerie. Ce noroc pe ei! Noi, grănicerii,
n-am fi putut face niciodată așa ceva. Nici cei români, ca să nu mai vorbesc de cei sovietici.
Viespile române nu depuneau jurămînt de credință
să-și apere patria cu prețul vieții. La fel ca și viespile sovietice. Așa că treceau frontiera în prostie, trădătoarele! Și muștele
sovieto-române treceau laolaltă
într-o veselie, și albinele treceau fraudulos, și milioanele de bărzăuni pașnici și necunoscuți - fără deosebire de naționalitate și de culoare politică. Și fără pașaport! Iar graurii erau chiar culmea! Și cei sovietici, și cei români! Se adunau în grupuri mari infracționale organizate numite "stoluri" și treceau frontiera fără de rușine, apatrizii, la livezile de cireși cele mai bune, la viile cele mai bogate. Ca și basarabenii de azi. Ca și ceilalți români, de altfel.
(va urma)
