Mona vine de obicei ultima, între cumpărături şi copiii care trebuie duşi în dreapta şi stângă mereu e nesigură că poate ajunge.
Dar azi e acolo, un pahar în faţă şi mai neliniştită decât data trecută.
- Iubirea poate fi o calamitate! Aveam o viaţă bună...
- Să nu exagerăm - spune Ileana - nu aveai o viaţă dezastroasă dar nici bună nu era!
- Pentru că voi aşa vedeţi lucrurile, pentru voi a fi liber este cel mai important lucru.
- Eu nu sunt liberă, am un soţ - spune Ileana din nou ceva mai puţin convinsă.
- Da, ai un soţ care pleacă în concediu cu altă femeie.
- OK, să lăsăm introducerile - zice Ileana, din nou - să trecem direct la poveste. O săptămână m-am gândit la tine.
Mona e îmbujorată dar, sincer, nu cred că de la emoţia de a ne vedea.
- Aţi băut ceva înainte de astea? - întreb pentru că amândouă par destul de aeriene, dar nu îmi răspund.
Apare şi Anouk cu telefonul intrinsec fiinţei ei, lipit de mână dar îl ascunde imediat în geantă o sărută doar pe Mona ca şi când ar fi invitat-o să vorbească.
- OK - zice şi Mona - aveam 15 ani.
Ileana bate puternic cu palma în masă şi toată terasa se întoarce spre noi, zâmbesc unor tinere executive foarte indignate în timp ce Ileana perorează:
- Stai că nu e bine, nu ne apucăm acum, la vârsta asta, să ne facem confidenţe de la 15 ani, credeam că ai ceva hot, ceva să merite.
- Merită - spune Mona fără să ne privească - e hot!
- Fată, tu nu ai ceva hot să ne spui nici de la 35 aşa că nu văd cum. În curând ne povestim de colegul de banca din clasa întâi sau ajungem la albinuţe.
- Ileana - încerc să o temperez - ai tu suficient hot pentru adunarea noastră când e cazul, hai să o ascultăm.
Mona pare că nu înţelege exact ce vorbim, iar când vorbeşte sunt sigură că vede scena din trecut şi nu masa cu shot-uri de tequila.
Anouk îi întinde paharul evident curioasă şi prezentă şi suntem mirate pentru că subiectul bărbatului ideal nu prea e pentru ea.
- Ai mei au fost de o stricteţe infernală, am mers la primul chef abia la facultate când am scăpat de acasă. De aceea toată povestea asta e neverosimilă pentru că la 15 ani m-au lăsat patru zile într-o tabără la mare. O conjunctură din aia, toate planetele alinate, evident ei erau la doi paşi şi veneau zilnic la mine de 20 de ori, dar în ultima zi au fost luaţi cu forţa de nişte prieteni în Deltă. M-au trezit la ora cinci dimineaţa ca să îmi spună că pleacă, să îmi dea ultimele porunci. Pe când plecau mi-am dat seama că sunt liberă o zi, o întreagă zi şi am ameţit de bucurie. Tabăra avea trei clădiri în U şi în mijloc o peluză cu câteva floricele, nu era nimeni când plecasem să îi conduc pe ai mei, dar când m-am întors, pe pajişte era Vlad, era el. Din prima clipă am simţit exact asta ca pe o chestie atât de sigură, eram deja îndrăgostită înainte ca el să vină spre mine, apoi a venit şi am înţeles că şi el simţise acelaşi lucru. Am plecat spre plajă bezmetici, fără să ştim foarte bine ce se petrecea cu noi, tăceam, nici măcar numele nu ni-l ştiam, dar când am ajuns pe plajă deja mă luase de mână. Era atât de intens încât aveam impresia că înotăm...
- Poate chiar înotaţi - spune Ileana, dar tonul ei nu mai pare atât de înverşunat - eraţi lângă mare, ce naiba!
Mona oftează, absentă, incapabilă din depărtările ei să mai sesizeze ironia.
- Nu, eram pe plajă şi abia respiram. Apoi a urmat o zi fără nicio legătură cu tot ce trăisem vreodată, nebunia cu programul de acasă, scandalul de cinci minute întârziate la întoarcerea de la un film, şi acolo era un program strict, dar eu am stat cu el toată ziua şi nimeni nu s-a îngrijorat, nimeni, mai pe urmă, nu m-a reclamat la părinţi, ca şi când am fi fost invizibili. La şapte dimineaţa eram de mână, pe la opt am aflat că îl chema Vlad, la nouă m-a sărutat, primul sărut din viaţa mea, ca la televizor.
- Şi te-ai lăsat?
- Nu aşa se punea problema, era firesc totul, ca şi iubirea. Mă dureau buzele de cât ne sărutasem, dar durut adevărat, tot corpul mă durea de fapt, dar era minunat. Apoi seara, la petrecerea de adio, ne-am refugiat doar noi doi pe undeva şi ultima amintire o am cum mă dezbrăca.
- Ultima? Cum ultima, te-a drogat, Rohypnol?
- Ileana - spun cu reproş, acum 25 de ani la Năvodari sigur un băiat de 15 ani...
- 18, spune Mona, Vlad avea 18.
Mă uit la Ileana dar şi ea e la fel de mirată.
- Asta nu ai spus, tu 15, el 18 e deja mai interesat - în sfârşit e şi Ileana mai mulţumită chiar şi fără Rohypnol.
- Şi tu te-ai lăsat? o întreb uimită, pentru că o ştiam din liceu.
- M-am lăsat până la un punct, mi-aduc aminte că ne sărutam şi pe urmă doar o pauză imensă.
- Băuseşi?
- Nimic, dar nu am nicio amintire, poate a fost cea mai tare partidă din viaţa mea sau poate m-a violat.
- Nu se poate aşa ceva - spune Ileana.
- Ba se poate - spun eu - se poate şi mie mi s-a întâmplat să trăiesc atât de intens şi să mi se rupă filmul, să nu îmi amintesc decât că am făcut dragoste nu şi actul în sine.
- Eu nu am păţit niciodată aşa ceva, spune Anouk.
- În sfârşit găsim ceva ce să nu fi păţit şi tu, dragă Anouk - spun râzând, dar Mona nu participă, în continuare.
- Mi-aduc aminte că nu am vrut la un anumit moment, dar sunt doar nişte secvenţe de o clipă.
- Te-a violat, de-aia ai uitat.
- Sau i-a plăcut atât de tare că mintea unei fete de 15 ani nu a putut coopera cu plăcerea.
- Poate nu s-a întâmplat nimic - mai spune Ileana.
- S-a întâmplat - şopteşte Mona - după o lună nu mi-a venit ciclul. Nu ţipaţi, vă rog, nu am un copil din flori, mi-a venit după două cu nişte dureri mari dar în inconştienţa mea nici măcar nu mi-am imaginat că aş fi putut fi gravidă, am uitat tot dar când am început să merg la gine, că nu rămâneam gravidă, un doctor m-a întrebat, după ce m-a consultat, dacă avusesem vreodată o sarcină. Atunci mi-a fost clar, tot nu îmi aduc aminte, dar dragoste am făcut.
Ne uităm la ea şi nu ştim ce să credem, e o poveste hot, exact cum ne promisese.
- Te-a recunoscut? întreabă Ileana.
- Da, m-a recunoscut imediat şi eu pe el.
- Şi?
- Şi e exact ca atunci!
- Ce - ţipă Ileana - iar nu îţi aduci aminte?
- Nu, staţi, atracţia e la fel dar nu s-a întâmplat nimic, doar am discutat iar el şi-a cerut scuze.
- Scuze?
- A zis că mereu s-a întrebat dacă eu am vrut până la capăt să fac dragoste cu el, eu ce să îi spun?
- Stai - zice Ileana - violul este o experienţă oribilă, rămâi o victimă traumatizată o viaţă, aura asta de mulţumire de pe faţa ta nu vine sigur dintr-un viol, chiar unul uitat, ai vrut dragă, poţi să îi spui liniştită că ai vrut... şi că mai vrei.
Şi suntem convinse că orice ar urma să aducă viitorul, să faci dragoste cu un bărbat pe care îl iubeşti atât de tare e o experienţă pe care trebuie să o repeţi până eşti sigură că nu o vei uita.
Victor spune
- Pe toţi ne loveşte la fel din când în când. Dragostea - adaugă cumva cu jenă pentru că eu, probabil, nu păream că aş fi înţeles ce îi loveşte.
- Adică şi voi...
- Nu ca voi - spune repede - noi suntem atraşi de o femeie anume, direct, fără alte poveşti, nu seamănă cu niciun ideal, nu o caut după cine ştie ce criterii, apare şi în mulţimea de femei care îmi plac simt că pe ea o doresc.
- O doreşti şi atât.
- O doresc şi nu ştiu dacă e mult sau puţin.
- Este vorba de feromoni, la voi e vorba doar de feromoni.
- Pentru că tu îmi spui că Mona, la ora 7 dimineaţa, timp de 3 secunde i-a văzut sufletul acelui băiat şi a scanat amintirile din alte vieţi şi l-a recunoscut.
- Ok - spun - poate e exagerat.
- Este exagerat, femei, bărbaţi suntem atraşi în acelaşi mod.
- Şi din punctul tău de vedere nu există niciun alt fel de dragoste, nicio altă potrivire, doar ce emanăm şi captăm.
- Nu e chiar aşa simplu, uite cred în relaţia noastră.
Sunt mirată şi se vede pentru că Victor zâmbeşte sau poate e acelaşi zâmbet de mai-nainte extins peste toată conversaţia noastră.
- Adică "friends with benefits".
- Voi şi categoriile voastre. Noi doi avem o relaţie. Acum 15 ani, după o perioadă foarte aglomerată cu tipe pe bandă rulantă, am fost atras de Inna. În felul ăsta de care vorbeam, cu feromonul adânc în creier, era superbă, o plăceau toţi bărbaţii...
- Şi e important să fii invidiat. Adică pe lângă feromon mai trebuie să fie şi o victorie personală evidentă.
- Exact - spune şi râde -, apoi am început să ne vedem şi am crezut că este femeia potrivită pentru mine, după feromonul iniţial chiar am crezut că puteam avea o relaţie, părea interesată de mine nu de bărbatul vieţii pe care l-ar fi recunoscut în mine, m-am lăsat înşelat, eu am fost cinstit, voiam sex mult dar voiam şi să mergem mai departe. Îmi plăcea să o arăt că e a mea dar îmi plăcea şi că râdeam la filme împreună, că nu o deranjau ghetele mele, pe care atunci le consideram singura variantă de încălţări vara, iarna. Părea că este în extaz când ascultam Bruckner şi Pink Floyd. Dar minţea.
- Doamne, eşti dement, cum adică minţea?
- Nu ştiu dacă a fost o minciună deliberată, poate era doar varianta feminină de boncăneală în care te învârţi în jurul unui bărbat şi eşti de acord cu tot ce vrea sau face el, în săptămâna când am cerut-o de nevastă mi-a aruncat o pereche de ghete, aşa fără să mă întrebe. Venise timpul să mă schimbe după modelul ei.
- Mie îmi plac Bruckner şi Pink Floyd.
- Exact şi ne certăm pentru alţii, ne plac multe lucruri, suficiente, dar sunt la fel de multe care nu ne plac şi atunci ne certăm şi e foarte plăcut. Îţi place ce fac eu şi nu eşti plictisită când îţi povestesc ceva, deteşti berea şi micii mei de joi dar nu ai spus vreodată să nu mă duc acolo să vin la tine dar ai pus în schimb fotografia aia oribilă pe blog cu numele meu printre mici şi fleici, o relaţie e un joc, draga mea, care trebuie să rămână joc ca să supravieţuiască ceva între un bărbat şi o femeie.
(va urma)