Corăbii pe cer / Poor Yorick / Mesă

Corăbii pe cer

Tîrziu am văzut corăbii pe cer. O, numai acolo e pace.
Eu însumi legat strîns eram de-un catarg -
erau vreo douăsprezece -
şi înfiorat de sirene aţîţătoare foarte,
mult, mult mai seducătoare decît aş fi putut
singur să aud neînrobit gurii lor pe vecie.
Pacea nu mi-o găseam aşadar aici pe pămînt,
unde războiul e veşnic, ascuns sau pe faţă,
ci în corăbii uşoare pe cer, purtătoare de pace.
Zece ani rătăcind după ea, deşi Troia e toată o ruină,
învinsă, trîntită în praf, tot de atît,
de gîndu-mi de-o clipă viclean, ascuţit,
mai tare oricum decît săgeata ta, agile Ahile.
Insula nimfei Calypso e tot pe aici, în azurul celest
şi Scilla şi Caribda şi sacul în dar de la Eol
cel burduşit cu vînturi în stare să mă împingă în pînze
la Itaca s-ajung ca orice bătrîn,
cerşetor numai şi numai femeii
aceeaşi ce niciodată îmi pare că nu-mbătrîneşte.


Poor Yorick

Am îngropat atîţia pînă acum, socoti singur.
De fiecare dată parcă de mine era vorba.
Moartea are mult mai multe soluţii
decît viaţa, asta e sigur. Nu doar în pămînt, ci şi în apă, aşa
cum s-a întîmplat mai întîi. Că nu te poţi scălda de două ori în apa aceluiaşi rîu,
iar tu nu, tu nici nu l-ai fost citit pe Heraclit. Locul de scaldă, viaţa
oricui, deşi neschimbat, e totodată altul. Suficient să se tulbure primăvara
norii să se prăvale cu foc între albiile mereu înnoite. Copil costeliv
şi amfibiu între ferestre aburite fără perdele. Apoi focul de sus
ce leagă întunericul brusc al amiezei, clipa cea repede,
cu soarele negru, fărîmicios, putred, afînat al serii ce vine majestuos
de jur-împrejur, de pe dealuri, cu aerul încremenit. În care imponderabil
poţi să urci ori să cobori aninat precum o steluţă ce zboară
ce pîlpîie nouă.


Mesă

Cel ce trage ceasul ca să răsară soarele
şi se ridică toate cele de dedesubt una după alta
din pămîntul proaspăt afînat.
Cel care doarme în iarba nouă pînă se înverzeşte şi el.
Cel ce aprinde în fugă cu un foc umed de seară
una după alta fiecare stea.
Cel care suflă în ele cu propria lui gură dimineaţa.
Cel care bea laptele spumos al zilei de duminică
în uşa deschisă a casei, bună dimineaţa
zice, bună dimineaţa zicem şi noi.
Cel bine pitit în iarbă, pe acoperiş,
după nori, sub pragul casei pe care călcăm
toţi numai desculţi în levitaţie

(în perioada 15 ianuarie 2016 - 31 martie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)