într-un anume fel am obosit, unii ar spune lene, alţii doar se vor uita dînd din cap precum un deget arătător şi vor pleca. nu că aş dori să se aşeze lîngă mine, nu, nici măcar să-mi vorbească. eu sunt peştele privind un acvariu.
nu mai vreau acte, radiografii, vizite de complezenţă şi orare precise. parcă sunt prins de cuiele minutelor ca un isus întins peste calendar ce-şi măreşte pielea căsuţele pătrăţelele literele săgeţile indicaţiile... şi inima-mi sună de-a dracului în cap. ecoul unei săli de aşteptare fără semne de punctuaţie... aha te-ai oprit şi te uiţi cum mă lovesc de pereţi alergîndu-mă
iubita mea s-a plictisit de lipsa mea de interes în ale organizării. sentimentele trebuie bine exprimate detaliate intimidate. eu vorbesc, da iubire, despre mine, subiect perfect pentru cuvinte sau să spun că voi face e o înduioşătoare şi cleioasă vorbă mulţumitoare oho iubito desigur că da de mîine lumea va fi mult mai precisă şi-mi voi trage în piept ditamai buletinul de identitate.
spunea cineva într-un cîntec trist şi mortuar că peştele tace, nu spune, pentru că el ştie sau poate că nu de aia. poate că dincolo de pereţi nu mă mai auziţi şi sunt pus aici ca să puteţi da din cap înţelegător dezaprobator şi flegmolotic.