You and I on Facebook

Mă întreabă Victor care este deosebirea între poveştile pe care le scriu şi textele pe care le postez pe facebook. I se pare că sunt la fel, că între ele nu există nicio deosebire.

Da, între poveştile mele poate nu există deosebire, le scriu la fel, dar sigur timpul în care ele ajung la cititor face toată diferenţa. Textul publicat trece prin multe mâini: corectorul, redactorul, tehnoredactorul care îi face bunul de tipar, tipograful, şoferul care încarcă volumele în maşina care le distribuie, librarul... abia atunci ele ajung undeva de unde pot fi cumpărate de cititori. De la mine la cititor este un drum lung, de luni sau ani, cartea din mâinile cuiva pentru mine este undeva pe un raft al memoriei, eu scriu altceva, sunt în altă poveste. Simt altceva. Gândurile din cărţi sunt îndepărtate, uneori chiar uitate şi când cineva îmi spune sau scrie câte ceva despre o carte, scrisă cu mult timp în urmă, trebuie să mă gândesc mai întâi, să o aduc din memorie în ceea ce simt, uneori nici măcar nu o mai pot transforma în trăirea pe care am avut-o când am scris-o şi din cauza asta ce aud este lipsit de consistenţa prezentului.

Pe când un text postat pe face ajunge instantaneu pe pagina cuiva, este citit cald, simţit imediat ce l-am gândit şi de atâtea ori vin imediat şi răspunsuri, vesele sau nostalgice sau înfuriate dar ele, răspunsurile, orice nuanţă ar avea sunt dovadă că textul a ajuns şi a fost citit iar între noi nu mai există nicio barieră. Pot şi eu simţi, la rândul meu, sentimentele proaspete de care sunt cuprinşi necunoscuţii din jur care nu mai îmi par necunoscuţi pentru că am reuşit să-i invit în universul meu. Textul este încă plin de mine aşa cum rămâne patul cald câteva secunde după ce te ridici din el. Păstrează forma minţii mele, energia cu care încarc cuvintele când le scriu şi atunci replicile pe care le primesc intră în lumea pe care am creat-o şi uneori textul se transformă după sentimentele pe care le primesc.

Hotărât nu e acelaşi lucru cu a scrie un roman, un text postat pe FB este incredibil de intim, sunt emoţionată uneori, aştept reacţiile, mă bucur, mă supăr, îmi vine să tac sau să ripostez... Sunt ca la o premieră la care cei din sală aplaudă sau nu imediat ce piesă s-a terminat. De asta sunt pe FB, îmi place această senzaţie de apropiere, de relaţie imediată, de distanţă anulată, în timp şi spaţiu.

Dar voi, de ce sunteţi pe FB zilnic, milioane?

Dacă mi-aţi răspunde la această întrebare ar putea ieşi un roman de facebook, eu aş scrie doar cuvintele de legătura: şi, atunci, pentru că dar şi unele verbe care îmi plac, cum ar fi "a iubi", aş scrie între pagina ei şi a lui: ea de pe FB îl iubeşte pe el, tot de acolo. De câte ori ar trebui oare să repet asta? Am putea trasa o hartă cu iubirea pe FB. Oraşe mari, el şi ea, între ei drumuri, uneori întrerupte, dar FB este tocmai starea acestor legături. M-aş încumeta să scriu acest roman.