Toţi aceşti specialişti pretind măcar în sinea lor - dacă nu cu voce tare, la lumina zilei - că ştiu mult mai bine decât tine ceea ce înseamnă o carte. Şi se comportă ca atare. Toţi se vor crede specialişti, mai puţin autorul care, de cele mai multe ori, e văzut drept un banal şi oarecum stângaci prestator de servicii, aşteptându-se de la el doar să respecte principiul "Clientul nostru, stăpânul nostru". Ori altfel spus: "Slugă, cască gura, beleşte ochii la ce vrea boierul care te ţine în viaţă". Şi - subliniez, numai dacă eşti incredibil de norocos, altfel, te pândeşte o indiferenţă cât neantul - boierii vor începe să-ţi dea, sfătoşi, lecţii.
Mai întâi îţi vor lua la disecat numele. Cine eşti tu? Dacă nu s-a auzit des de tine în presă, în special la televizor, în topurile bloggerilor, în gura profilor de literatură, nu exişti. Dacă nu faci parte dintr-un top de maximum zece nume pe care le reţin fără să se uite pe ceva agenţii de vânzări, librarii, şi publicul larg, în general, n-ai nicio şansă. Că vinzi 200 de cărţi, că vinzi 2.000, tot scriitor de cartier mori. Aproape că nici nu merită să-ţi mai baţi capul, fără să vii cu altceva (în schimb, dacă-ţi ştiu numele de undeva, poţi să publici şi instrucţiunile de folosire a fierului de călcat. Oricum te cumpără, chit că te citesc sau nu, că înţeleg ceva sau nu).
Altceva care să conteze ar putea fi titlul (conţinutul e doar o anexă neglijabilă). Ţi-l vor diseca şi pe acesta. Să nu fie unul banal. Trebuie ceva ţipător, ceva care să le zdruncine din temelii frigiditatea faţă de literatura autentică. Să fie ca un par în moalele capului. Să le gâdile până la hohote, până la lacrimi, orgoliul. Să-i facă să se creadă cool, deştepţi. Apropo de asta, ofer gratis un pont: orice carte, indiferent de calitatea şi de genul ei, va avea vânzări duble decât în mod obişnuit, dacă va coborî la maximum de scabroşenie şi de disperare pentru a atrage atenţia, parodiind un bestseller al zilelor noastre: "Suge-o, Ramona!". Pun pariu: orice autor, indiferent ce scrie, va vinde de două ori mai mult decât în mod obişnuit, dacă îşi va intitula cartea "Suge-o, Andrei!" (păstrând numele faimosului autor cu "peste un milion de cititori online").
Dacă eşti extrem de norocos şi te încadrezi în parametrii corecţi de nume şi / sau titlu, e posibil să ai parte de acestea:
Editorii te vor publica deîndată. Redactorii şi tehnoredactorii vor ţine cont şi de părerile tale. Agenţii de vânzări nu-ţi vor mai trece cartea la categoria "paraşute", vor avea grijă să ceară un reprint când 70-80 la sută dintre exemplare se epuizează în două-trei luni. Librarii nu te vor mai plasa în cel mai întunecat colţ al afacerii lor, nu te vor refuza pentru că faci parte din colecţia de "cărţi-mici-şi-albe-sau-mari-şi-negre-care-nu-se-vând" şi te vor considera "un-dan-puric-o-mihela-rădulescu-un-feng-shui-de-pus-în-vitrină". PR-iştii nu-ţi vor mai explica de nu e bine să publici o carte vara, de ce nu-i momentul potrivit să apari acum. Ziariştii nu te vor mai întreba cu milă, dar isteric: "Cât, cât câştigi din scris?". Criticii literari nu te vor mai căuta de profunzime şi de valoare estetică, ca pe găină de ouă. Traducătorii nu vor mai aştepta să te cunoască personal ca să-ţi citească, la doi ani după asta, o carte. Cititorii nu te vor mai judeca în funcţie de simţurile lor tocite de clişee şi de filme hollywoodiene, în funcţie de "nu-mă-întrista-distrează-mă", de "nu-mă-plictisi-bagă-mai-multă-acţiune-sau-dragoste", nu se vor mai trage cu tine de şireturi pe Facebook, pentru simplu fapt că le-ai acceptat "cererea de prietenie". Rudele se vor gândi de două ori înainte să te chestioneze retoric de ce te ocupi de literatură şi nu de ceva serios. În general, dacă au auzit de numele tău la televizor, dacă ai titlul potrivit, mai ales dacă s-a făcut un film după cartea ta, toţi specialiştii se vor pretinde mai puţin specialişti. Nu până într-acolo încât să accepte că tu, autorul, te pricepi mai bine la cărţi decât ei, dar, orişicât, vor recunoaşte că ai ceva de zis în apărarea ta.
Astfel şi altfel, în condiţii normale, dacă te păstrezi un om cu capul pe umeri, ajungi să-ţi explici la un moment dat de ce bucuria de a publica o carte se poate transforma într-o imensă greaţă, indiferent dacă ai sau nu succes cu ea.
PS (ce-am mai văzut între timp):
