Azi nu mai tolerez (Interzis minorilor)

Ştiri din Absurdistan


Uneori îmi vine să mă ascund...

...să mă vâr undeva sub o piatră şi să stau acolo cuminte până când furia îmi trece şi de pe ochi mi se ridică toată ceaţa. Furia nu e bună, nu serveşte la nimic, doar învolburează sângele şi consumă neuronii, te face să spui lucruri pe care, deşi sunt adevărate, e inutil să le spui, oricum nu se schimbă nimic, chit că mi-au spus că Universul se învârte în jurul meu şi oriunde mă duc eu, hop şi Universul, vine cu mine pentru că nu-şi poate pierde centrul de greutate şi vezi, armonia trebuie să fie ţinta, armonia, nu pumnul ridicat spre cer sau paharul de apă rece aruncat în ochii aproapelui...

Astăzi am o zi proastă. Ziua mea proastă a început de ieri de pe la ora 19.

Ora 19: Urmăresc ştirile în paralel pe trei canale de televiziune şi am o revelaţie: trăiesc în Absurdistan şi din păcate nici măcar nu mai am unde să fug, pentru că peste tot e la fel sau mai rău, sau prea diferit pentru gustul meu.

Cum îşi petrec vacanţa parlamentarii români? Unii dintre ei au trimis redacţiilor tv dvd-uri cu imagini din concediile lor sau au fost filmaţi chiar de echipe special deplasate la ţărmul mării pentru a fi martore la prima baie în mare a deputatei X, originară din Mangalia. Parlamentarii români nu mai au ruşine îmi zic şi schimb postul.

Primăriile vor scoate locurile de parcare din faţa blocurilor la licitaţie. Nu-i destul că nu-s amenajate. De-acum, dacă doresc să parchez, trebuie să supralicitez oferta vecinului de deasupra, care e dispus să plătească mai mult pentru petecul de asfalt mizerabil pe care tot noi, cetăţenii trebuie să-l spălăm pentru că aşa a decis primarul general, că dacă nu, ne dă şi amendă de să ne usture, nespălaţii dracului care suntem...

Examenele pentru carnet de şofer categoria C se vor susţine doar noaptea. Consiliul General al Primăriei Capitalei a interzis circulaţia camioanelor prin Bucureşti în timpul zilei. Ca atare nici cursurile pentru şoferii de camioane, nici examinarea absolvenţilor acestor cursuri nu se mai pot desfăşura ziua. Prin noiembrie aşa, când primăriile de sector vor avea nevoie de camioane care să transporte zăpada care i-a surprins pe edili, probabil şoferii de camion vor râde.

Carmen şi Ana Maria Păunescu au fost externate din spitalul judeţean Craiova. Acum patru zile, soţia poetului a condus jeep-ul pe contrasens şi a lovit în plin o Dacie. Trei oameni au murit, a început urmărirea penală şi cu toate astea, zic jurnaliştii... e posibil să nu fie conştientă de consecinţele accidentului de care este vinovată. Gurile rele spun că nu soţia, ci fiica era la volan, fiica de 14 ani pe care mama o acoperă, pentru asta sunt mamele, nu? Dar nu vom şti-o poate niciodată... (Replică demnă de ţinut minte: "sunt şi eu soţie de senator! Daţi-mi o pijama mai mare, chiar nu vedeţi că asta nu mă cuprinde?")

ING Bank a inaugurat ceva, nu mai ştiu ce. În imagine, o angajată a ING Bank îi oferă premierului un card. Pun pariu că nu este un debit card. O fi valabil? O fi pe numele lui? O fi normal?

Ştiri externe: Armata a 14-a şi-a desfăşurat trupele în Transnistria.
Închid televizorul, arunc telecomanda. Îi sar bateriile.

1.30 a.m. Vecinul merge la baie. Se trezeşte şi câinele lui care crede că e ora de plimbare şi-i aduce, bucuros, lesa. Lesa e metalică, vecinii au parchet.

5.00 a.m. La ieşirea din intersecţie, camioanele accelerează, ca să recupereze timpul pierdut la semafor. Din cauza vibraţiilor, alarma uneia dintre maşinile parcate în faţa blocului face pic pic pic de şapte ori, la fiecare cinci minute.
Orice camion care mai circulă după ora 7 a.m. prin Bucureşti va plăti o amendă între 30 şi 50 de milioane de lei. Pentru că suntem europeni şi camioanele nu au ce căuta pe bulevardele europene. Nimic de zis, mi-ar plăcea foarte tare ca din Bucureşti să dispară trei sferturi din maşinile care îmi otrăvesc aerul. Dar dacă ei, camionagiii, fac raliuri noaptea, eu când dorm? Câinii se ceartă şi ei între ei. Aşadar, noaptea mea sună cam aşa: ham ham hauuuuuu, vrrrrrruuuuuuum acceleraţie de camion, pic pic pic alarma. Uneori mai trec şi tractoare, alea sună altfel

Ora 5.30 Într-un balcon din blocul vecin, cântă un cocoş. Succesiunea zgomotelor care se împletesc în camera mea s-a schimbat: cuuuuuuucuriguuuuuu, ham ham hauuuuuu, vrrrrrruuuuuuum acceleraţie de camion, pic pic pic alarma

Ora 5.35 Pe linia lui 117 circulă autobuze galbene, ale căror frâne scrâşnesc şi se vaită groaznic, la fiecare oprire în staţie. Staţia de 117 e la 50 de m de balconul meu. cuuuuuuucuriguuuuuu, camion, alarma, frână. Câinii au tăcut

Ora 5.45 Vis-a-vis de biserica din intersecţie se construieşte ceea ce acum se cheamă office building. Au ridicat 4 etaje. Acum îi pun acoperişul. Boc boc boc, cuuuuuuucuriguuuuuu, camion, alarma, frână

Ora 6.45 Sunt cinsprezece paşi din dormitorul vecinilor până în hol, atât aud, de cinsprezece ori toc toc toc toc toc toc tocurile vecinei. în baie au gresie dar deja asta nu mai ajunge la mine.

Ora 7.00 Camioanele au dispărut. Cocoşii şi câinii au tăcut. Maşinile şi-au dus proprietarii la muncă. Undeva plânge însă un bebeluş, probabil îi e foame. Muncitorii de vis-a-vis s-au înverşunat pe acoperişul despre care povesteam puţin mai devreme.

Ora 8.00 a.m. În fiecare zi, de luni până duminică, nişte români-bucureşteni-de-etnie-rroma încearcă să-şi umple căruţele (da, căruţe trase de cai, ale căror potcoave răsuna interesant printre blocuri) cu fiiiiiiiiaaaaaaaaaareeeeeeeee veeeeeeeechi, fiiiiiiiiaaaaaaaaaareeeeeeeee veeeeeeeechi looom... Culmea e că şi reuşesc, eu nu ştiu de unde atâtea fiare vechi, cartierul e totuşi nou. Ei îşi încep slujba la orele 8 fix şi nu renunţă până seara. O fi profitabil comerţul cu fier vechi? Le-or ajunge banii? Măcar de le-ar ajunge de pâine, să nu rămân cu ideea că m-au deranjat degeaba.

E aproape ora 13.00. În scurt timp am să plec acasă, unde cu puţin noroc, dacă închid bine uşile şi ferestrele, am să mă prăbuşesc de oboseală în camera de zi, unde nu se aud zgomotele străzii. Cu puţin noroc, n-o să mă caute nimeni la telefon. Dacă am ghinion, nişte tineri de la altă scară, vor asculta, ca de obicei, manele în parcare. Dacă fiul vecinilor va fi acasă şi se va plictisi de manele, va decide că e vremea să dea şi el muzica mai tare şi pentru că are subwoofer, ferestrele mele vor zăngăni şi pereţii vor vibra. De undeva de la scara B se va auzi maşinăria aceea infernală care şlefuieşte gresia sau parchetul. Pe la 17 ies copiii la joacă. Ei joacă fotbal pe maidanul care ar trebui să fie parcare.

Ce faci când e prea de tot? Ce faci când nu mai poţi tolera, când nu mai doreşti să discriminezi pozitiv, când nu mai înţelegi de ce tot timpul trebuie să laşi tu şi nu celălalt, să înţelegi tu chiar dacă nu-i pasă celui pe care-l înţelegi, chiar dacă i se pare normal să-l înţelegi, doar ne naştem egali şi avem dreptul să căutăm fericirea nestingheriţi, care cum se pricepe...Şi dacă fericirea mea ori metodele mele de a o căuta nu corespund cu cele ale vecinului meu, e problema mea, nu a vecinului, nu-i aşa? Soluţia e simplă, simplă de tot, se cheamă dopuri pentru urechi şi filtre pentru nas, ochelari de cal şi maşină proprietate personală, izolare fonică şi termică pe banii mei, deconectare de la reţeaua naţională de gaze în shimbul unei centrale proprii, refuzul de a mai plăti întreţinerea, un generator propriu în locul facturilor de lumină, o farfurie de satelit în loc de inutilele televiziuni prin cablu cu reclamele lor stupide cu tot, o pungă cu apă aruncată în capul cerşetoarei care se tânguie sub geamurile noastre în fiecare duminică de la ora 9 fix (Dă-le Doamne Săăăănnnnăăăătate - atât se întelege din ce spune, şi tot spune până îşi face suma, nu renunţă, are la fel de multă răbdare ca motanul meu care zgârie uşile impasibil, până le deschizi dracului numai să nu-l mai auzi), câinii asmuţiţi pe caii care trag căruţele, sau şi mai simplu o bombă mică, plastică plasată strategic în piaţa mare... Suntem prea mulţi şi oraşul asta pute de atâţia parlamentari, camionagii şi căruţaşi, miroase a balegă şi a găinaţ capitala noastră europeană. Luaţi-vă capitala europeană şi spălaţi-vă cu ea pe capetele pleşuve, oricum nu daţi doi bani pe ce e dincolo de gardurile voastre înalte şi în fond de ce aţi da, ce, mie dacă aş fi în locul vostru, mi-ar păsa?

Iertaţi-mă. Azi am o zi proastă. Probabil am nevoie de vacanţă. Sau de altă locuinţă. Sau de alt oraş de reşedinţă. Sau de altă ţară. Dar unde să te duci. Absurdistanul nu are graniţe, e peste tot.