Unei litere îi este dor de un cuvânt. Unui cuvânt îi este dor să însemne ceva. Sau măcar să fie înţeles. Unui copil îi este dor de cei mari, iar unui om mare îi este dor să se joace.
Oricât de multe am avea, tot ne lipseşte ceva. Sau chiar cineva. În fiecare zi.
Dorul este un sentiment de rezervă. Apare atunci când lipseşte cineva, ceva şi îi ia locul. Nu trebuie să fie o cauză, ci un efect. Este sentimentul cel mai frustrant şi totuşi cel mai frumos. Parcă este mai frumos şi decât dragostea şi asta este ironic, pentru că dorul este efectul dragostei şi nu invers. Efectul dorului nu ţine de tine, ci de persoana care îl naşte. Poate fi cel mai sfâşietor sentiment şi durerea cea mai fără de medicament dacă cealaltă persoană nu te mai vrea sau cea mai fericită apăsare dacă ştii că eşti aşteptat de ea.
Dorul este un sentiment egoist. Cel mai egoist. Când ţi-e dor de cineva, nu ţi-e dor de acea persoană, ci de cum te simţi tu lângă acea persoană. Dor de felul în care te face să te simţi, să te porţi, să zâmbeşti, să vorbeşti, să trăieşti.
Dorul nu este o slăbiciune, nu este o nevoie, deşi se confundă cu aşa ceva de multe ori. Nevoia este efectul dorului. Persoana care lipseşte este drogul, dorul este extazul, nevoia este sevrajul. Să se creeze instituţii de reabilitare pentru aşa ceva şi n-ar mai fi nimeni liber pe străzi.
Dorul este dovada unei părţi frumoase în fiecare om. Chiar şi în cei care credem că sunt cei mai răi. N-am auzit niciodată "mi-e dor să fac rău...". Cu toate astea, dorul te poate face să te simţi cel mai rău, emoţional vorbind.
Dorul este moneda de schimb, tributul, taxa pentru ce şi cât iubeşti. Ai găsit pe cine să iubeşti şi te face să te simţi cel mai fericit. Deodată, eşti mai puternic, mai frumos, mai interesant, mai tânăr. Când pleacă acea persoană de lângă tine, pentru o oră, o zi, o viaţă, dorul este acolo să-ţi facă "nota de plată". Şi depinde în cine ajunge. Pe unii îi mănâncă şi îi macină pe dinăuntru, îi transformă în nişte fantome ale unei iubiri, iar pe alţii îi hrăneşte, le dă putere să facă timpul să treacă mai repede până se vor afla, din nou, în preajma persoanei cu potenţial de drog.
Dorul te face să spui cuvinte pe care nu credeai că o să le spui, vreodată. Şi face asta de mai multe ori decât dragostea. Să recunoşti sau să admiţi că iubeşti este pentru cei mai mulţi mai uşor decât să recunoşti că ţi-e dor. Pentru că dorul presupune o dependenţă faţă de cineva. Plus că nu dragostea te face să dai la 3 noaptea mesaje sau telefoane fostei sau fostului iubit, ci dorul. Şi alcoolul sau orgoliul rănit.
Dorul este un mers pe sârmă. Unii ajung bine la capătul celălalt al ei, alţii cad şi, data viitoare când vor mai iubi, îşi vor pune plasa de siguranţă, să nu mai doară aşa tare când se prăbuşesc... Şi, de obicei, plasa aceasta de siguranţă devine, mai degrabă, un scut care nu lasă nici să intre şi nici să mai iasă emoţii. Şi atunci o să spui foarte greu şi foarte rar "mi-e dor". Dar nepronunţat, nespus, neîmpărtăşit, dorul va rugini acel scut cu lacrimile care-ţi vor plânge pe dinăuntru şi vei scârţâi din toate încheieturile sufletului tău.
Dorul este o surpriză. Nu ştii pe cine poate face fericit dorul tău. Că poate cel sau cea de care ţi-e dor nu ştie că simţi aşa despre acea persoană. Dacă ţi-e dor de cineva, spune-i. Chiar dacă n-aţi mai vorbit de mult timp şi chiar dacă nu-ţi răspunde înapoi. Sau nu imediat. Dar dacă ţi-e tare dor de cineva, înseamnă că acea persoană, în ochii tăi, este un om special, un om bun, cu toate relele lui, aşadar adu-i aminte că cineva se gândeşte frumos la el. O să vezi că atunci când pronunţi formula magică "mi-e dor de tine", dorul mai adoarme puţin...
