Ferenc Sinkó s-a arătat entuziasmat de propunerea Reactorului de a conduce îndeaproape, timp de două săptămâni, o echipă de tineri asupra cărora "să vegheze" până la premieră şi încă o vreme. Echipa Fresh Start a stat de vorbă cu el despre nevoile debutanţilor, despre teatrul de stat şi teatrul independent, despre flexibilitate şi deschidere. Cei interesaţi de proiectul "Fresh Start - rezidenţe de creaţie" pot citi mai multe şi se pot înscrie până în 27 mai 2016 aici.
Reactor: Să începem direct: ce te supără sau te enervează, poate, la studenţi sau la proaspăt absolvenţi?
Ferenc Sinkó: Nu mă enervează, dar mă întristează mai degrabă, faptul că sunt foarte puţini care au o voce proprie. Sunt puţini care vor altceva sau care îşi dau seama că se poate şi altfel şi se mai şi oftică atunci când nu merge treaba aşa cum au învăţat ei că ar trebui să meargă. Am avut şi am studenţi care pur şi simplu nu sunt ei ca fire din sistem şi atunci trebuie să vorbeşti cu ei şi să le spui că sunt şi alte lucruri. Nu trebuie neapărat să fii star. Nu trebuie să fii vedetă. Să iei Uniterul. Să rupi! Şi pentru că multora nu li se întâmplă să fie pe val, devin nefericiţi. Devin sclavi. Iar asta e o problemă care vine din şcoală, unde nu sunt învăţaţi să se uite şi în stânga şi în dreapta. De multe ori îl urmează pe maestru. Unora le iese aşa. Au noroc, au şanse şi sunt luaţi ca un aluat şi modelaţi. Dar... ar trebui să se modeleze şi singuri şi să îşi aleagă să aibă o voce a lor.
Reactor: Dacă şcoala nu te învaţă să te uiţi şi în stânga şi în dreapta, cum ajungi să o faci?
F.S.: Eu am ieşit din sistemul ăsta de cutie închisă după ce am fost la un Scholarship în Viena şi mi-am dat seama că ceea ce fac eu nu e buricul pământului. Că ceea ce am învăţat la şcoală nu e totul. La noi totul e închis şi ermetic. Şi când ieşi te minunezi de câte există. Deci trebuie să ieşi, să te uiţi şi să încerci şi altceva.
Reactor: Ce e acest "altceva"?
F.S.: Ce ne place. Nu trebuie să fim actori neapărat. Sau regizori. Sau pentru ce am fost "pregătiţi". Pot să fac scenografie, să scriu, să fac proiecte, să devin manager. Să fac teatru independent. Noi când am terminat era ManInFest-ul singura alternativă. Acum cred că sunt mai multe. Mult mai multe şi vizibile. Trebuie să fii orb să nu vezi. Pot să mă duc şi acolo şi acolo, pot sa fac master în străinătate, să explorez... să caut.
Reactor: Dacă intri la facultate cu visul de a deveni mare actor, mare regizor, atunci există o frustrare când vezi că nu-ţi iese. Visul se dărâmă... şi alternativa devine compromis.
F.S.: Probabil nu e uşor. Eu nu zic că e uşor să te uiţi şi în stânga şi în dreapta după ce te-ai uitat numai în faţă şi ai dat cu capul...
Reactor: Ce ne lipseşte ca să nu simţim că facem un compromis?
F.S.: Curiozitatea. Şi self-esteem-ul. Asta nu se promovează: faptul că tu eşti ok. Ţi se dă în cap că nu te încadrezi. Dar nu ţi se dă elanul necesar să te uiţi şi în stânga. Ne lipseşte un proces de învăţare unde îţi găseşti tu vocea proprie. Unde te simţi bine şi unde merită. Şi nu trebuie lăsat totul pe instinct şi pe "selecţia naturală". Cine are ochi să vadă, vede. Nu! Lipseşte de sus educaţia în acest sens. Nu apuci în trei ani să îţi creezi o voce sau să ştii clar ce vrei să faci. Dar după, poţi să o faci. Dar ca să o faci după, trebuie să fi fost educat în acest sens. Reţeta de bază e să termini şcoala şi să te angajezi. Dar poate nu e asta! Poate nu e totuna unde te angajezi şi de ce.
Reactor: Funcţionează şi aşa... Cel puţin la Cluj, dacă ne uităm la cifre sunt foarte mulţi care după facultate profesează în teatre...
F.S.: Sigur. În cifre funcţionează. Ne putem lăuda că toată lumea e angajată. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este câţi sunt fericiţi din cei angajaţi. Câţi absolvenţi şi-au găsit în mod real propria voce şi propria satisfacţie în teatrul x sau y? Mulţi angajaţi, puţini fericiţi. Şi vorbim de Cluj, care e un caz aparte, de Bucureşti ce să mai zic? Nu ştiu nici dacă sunt angajaţi nici dacă sunt împliniţi.
Reactor: Dacă o luăm aşa, teatrul independent nu mai pare un compromis?
F.S.: Nu. Dar eu vorbesc dintr-o poziţie foarte comodă. Eu sunt şi în sistem, actor la Teatrul Maghiar, şi în non sistem, cu Kinga şi Ground Floor-ul la Fabrica de Pensule, şi între sisteme, prof la Facultatea de Teatru. Sunt înconjurat de oameni care îmi iau povara asta să simt că e un compromis. Şi asta e situaţia ideală: şi acolo, şi acolo.
Reactor: Deci situaţia ideală e să fii totuşi în sistem?
F.S.: Of. Situaţia ideală e ca şi independentul să fie bine structurat şi să aibă departamente, oameni, finanţări. Trebuie să ai un om care e manager şi care e trup şi suflet, ca tu să poţi să te mişti mai liber ca actor sau ca regizor, sau ca artist. E frumos să le faci pe toate în independent. Dar e frustrant şi obositor la un moment dat.
Reactor: Dacă ar funcţiona sistemul independent aşa cum zici tu, ţi-ai da demisia de la stat?
F.S.: E o întrebare bună. Până la urmă e vorba de siguranţă. Poate mi-ar fi frică să renunţ la sistem. Dar în situaţia ideală, în care şi teatrul independent oferă aceeaşi siguranţă financiară, aş pleca! Am aflat destule, am înţeles, gata. Lucrul la stat e o altă şcoală în sine. E bine să lucrezi peste tot.
Reactor: Îi sfătuieşti pe tineri să se angajeze sau nu?
F.S.: Poate la un moment dat. Sau la început. Nu ştiu. Dar aş propune oricărui tânăr să încerce. Să vadă cum e. Şi să înveţe din sistem. Dacă eşti din afară nu vezi cum funcţionează o fabrica. Rolurile sunt bine stabilite ca şi departamentele iar tu poţi să îţi faci meseria. Desigur, scopul nu e să te angajezi şi să mori acolo. Poţi să rămâi. Dar dacă eşti nefericit în sistem, atunci trebuie să ieşi. Pentru că altfel te plafonezi. Nici în zona independentă nu cred că trebuie să rămâi tot timpul. În orice sistem te poţi cantona. Şi la stat şi la independent. Ele trebuie combinate. Trebuie să le ştim pe amândouă. Ca să nu vorbim în neştiinţă de cauză şi să dăm cu pietre. Şi ca să creştem.
Reactor: Artiştii de la stat e bine să meargă la independent?
F.S.: E absolut necesar. E înfricoşător să vezi oameni care se plictisesc în sucul propriu şi nu ies de acolo. Poate că e dintr-o frică? Sau nu suntem curioşi? Nu avem acea curiozitate"hai să încerc!". Nu-i ok să stai acasă. De asta nu funcţionează sclipitor nici la stat. Chiar dacă vin oameni noi, regizori mari sau tineri, parcă trupele tot acolo ajung. Toţi ajungem în acelaşi punct, de parcă nu mai e nimic de învăţat "la noi nu aşa se face", "noi nu facem aşa". Nu trebuie să fii nici entuziasmat la orice e nou şi să dai din codiţă dar nici să te opui. Trebuie să ne menţinem flexibilitatea. Şi asta simt şi pe mine, ca actor. Mă las din ce în ce mai greu convins. Pierd din naivitatea de a merge cu regizorul. Şi mă închid.
Reactor: Şi atunci ce faci?
F.S.: Merg la independent. Să regizez eu. Să meargă alţii cu mine, nu eu cu alţii. (râde)
Reactor: Fie că vorbim de artiştii tineri sau trecuţi de debut, fie că vorbim de angajaţi sau colaboratori, cuvântul cheie este "curiozitatea"?
F.S.: Înainte de "curiozitate" e "flexibilitate". Să nu te închizi în ceva şi atât. Şi mai ales să fii şi nemulţumit şi să rămâi acolo. Cei care văd lucrurile şi se lasă inspiraţi, aceea sunt oamenii fericiţi. Cei care se gândesc şi procesează şi reevaluează...
Reactor: Câte variante de a face teatru există?
F.S.: Stilistic? Infinite. Altfel, cred că trei. Una de amatori care îmi place pentru că nu poţi să faci la jumătate de măsură şi faci totul din plăcere şi de drag. A doua e varianta industrială, în care facem pentru că avem în spate o instituţie; asta e cea mai proastă variantă şi destul de des întâlnită în care laşi lucrurile să meargă din inerţie, fără direcţii anume. Şi varianta a treia: între. Teatrul independent. Acolo e şi implicare, faci de drag, ai şi cunoştinţe, eşti şi profesional antrenat şi ai şi o structură, un cadru. Şi nu te laşi. Nu prea poţi să spui lasă că merge şi cu 10 oameni în public.
Reactor: Din nou, varianta ideală e la mijloc...
F.S.: Ca mod de funcţionare, da. Iar ca stilistică, cred că cu cât vrei să defineşti mai tare ceea ce faci sau să te defineşti într-un stil, cu atât reduci posibilitatea de mişcare sau de a găsi şi a cerceta sau de a încerca lucruri noi.
Reactor: Dar până când se încearcă lucruri noi?
F.S.: Nu ştiu.
Reactor: Pâne ne găsim vocea?
F.S.: Poate.
Reactor: Până devenim artişti şi nu actor / regizor / scenograf / dramaturg?
F.S.: Nu ştiu. Eu unul nu mă simt artist. Noi nu suntem pictori. Singuri nu putem fi artişti în zona asta. Doar împreună. Suntem artişti când colaboram. Nu în sine, nu singuri. Ideea de a servi, de a da printr-o replică, de a susţine printr-o atitudine, poate că asta ne face "artişti".
____________________________
"Fresh Start - rezidenţe de creaţie" este un proiectul co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliulul Local Cluj-Napoca. Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021".