Mă chinui să-mi amintesc numele medicului de familie, pe care nu l-am văzut decât o singură dată. Ceva cu un nume de scriitor. Shakespeare, Dostoievski sigur nu, dar un nume de scriitor. Român, aproape sigur. Caut pe Google "medic de familie Iaşi"... Eminescu... Creangă... Agârbiceanu... Slavici... Nu găsesc nimic, dar îmi amintesc brusc: Preda. Şi-l aflu şi pe Google. Îl sun, nu răspunde din prima, mă sună el înapoi. Mă duc la el, omul foarte de treabă, serios, punctual.
- Din ce-mi descrieţi, e o nevralgie, nimic mai mult, mă calmează.
Insist totuşi că parcă mă doare mai intens după ce mănânc.
- Păi, uitaţi, pentru liniştea dvs., vă dau o trimitere la Gastro.
"Aşa, mai vii pe-acasă! Să-mi facă cineva ceva" - mă gândesc.
- Aaa, tresare domnul doctor în timp ce scrie, dar eu vă ştiu pe dumneavoastră.
"Multă lume mă ştie" - mă gândesc.
- Sunteţi soţul doamnei Damian.
Îl cam dezamăgesc, n-am cum să fiu soţul doamnei Damian, fie şi din simplu motiv că mă cheamă Lăzărescu.
Plec, îmi fac programare la triajul Policlinicii. Numărul 5.
- Veniţi cam în două ore, îmi spune doamna de-acolo.
Peste două ore, spre marea mea surprindere, e aproape pustiu. La Gastro, doar o femeie care intră în cabinet fix când ajung eu. Nu-mi vine să cred seriozitatea sistemului.
Apare un domn în costum de blugi, se aşază impacientat lângă mine. Sughiţând:
- Eu sunt numărul opt... Hâc... Dumneavoastră ce număr sunteţi?
- Cinci, îi răspund cu mândrie.
- Mai e cineva... hâc... înăuntru?
- O femeie.
- Păi, ce să facem atunci? N-avem... hâc... ce face. Aşteptăm, c-aşa-i... hâc... sistemul la noi.
Mai apare un tânăr care se aşază în faţa mea şi mă priveşte lung:
- Eu te ştiu foarte bine pe tine, mă abordează brusc.
"Dacă spune că-s soţul doamnei Damian, înnebunesc" - mă gândesc.
- Eu o ţin pe fata lu' naşu' tău de botez, mă lămureşte. Te ştiu bine. Ţi-am citit articolele la ziar, ţi-am văzut filmele, ţi-am citit cărţi, te-am văzut de multe ori, da' n-am zis nimic.
- Păi, de ce?! Mă bucur să ne cunoaştem.
- Dom'le... hâc... da' ce-i face lu' doamna aia înăuntru?... Hâc... O pictează? izbucneşte omul cu sughiţul... Hâc... Ne prinde Crăciunul aici!
- Poate Paştele, îl corectez.
- Când te-apucă, te-apucă toate, îmi spune amărât tânărul. Uite, eu n-am avut nimic până acum, fac sport, eram sănătos tun, ş-acum deodată mă dor toate...
Sunt de acord cu el. De pe hol, răsună prelung o voce, cu ecou:
- Doamnă, sunteţi la me-no-pa-u-ză! Menopauză, aţi înţeles?! Beţi ceai de coada calului...
- Ce vă supără? întru în vorbă cu omul de lângă mine, ca să mai treacă vremea.
- Dom'le... hâc... naiba ştie. De trei zile... hâc... sughiţ încontinuu...
- Fără întrerupere?!
- Da, am şi numărat... Hâc... Ziua, la trei secunde... Hâc... Noaptea, la şapte secunde.
Mă abţin cu greu de la o criză de râs. Iese o asistentă din cabinet, imediat după pacientă, ţipând:
- Domnu' Lăzăreanu! Urmează domnul Lăzăreanu!... Unde sunteţi?!
Unde să fiu? Aşezat pe scaun, la un metru de uşă.
PS (ce-am mai văzut între timp):
