Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

E important să ne convertim nemulţumirile în surse de creativitate şi de acţiune politico-artistică


David Schwartz

19.05.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Regizorul David Schwarz va fi în vara lui 2016 mentorul unei echipe de tineri rezidenţi la Reactor de creaţie şi experiment din Cluj Napoca, în cadrul proiectului "Fresh Start". Proiectul constă în crearea unui cadru optim de dezvoltare a unei noi producţii pentru actori, regizori, scenografi şi dramaturgii debutanţi, iar David Schwartz îi va iniţia pe participanţi în teatru politic făcându-le cunoscute diverse tehnici şi metode de documentare şi cercetare. David este coiniţiator al platformei de teatru independent tangaProject, preşedinte al asociaţiei O2G-Ofensiva Generozităţii. Începând din anul 2016, este coiniţiator al Macaz - teatru, bar, cooperativă, spaţiu destinat producţiei şi susţinerii proiectelor de teatru politic.

De la absolvirea facultăţii (2007) David a montat peste 10 spectacole în regim independent şi un spectacol la Teatrul Naţional din Iaşi. Dintre acestea, amintim:
Capete înfierbântate (text Mihaela Michailov, Centrul de Introspecţie Vizuală 2010), Declar pe propria răspundere (text Alina Şerban, Green Hours 2011), Sub Pământ (text Mihaela Michailov, subRahova 2012). În acelaşi timp, David se ocupă şi de textele spectacolele lui semnând Nu ne-am născut în locul potrivit (împreună cu Alice Monica Marinescu, Stagiunea de Teatru Politic, 2013), Moldova Independentă. Erată (împreună cu Ion Borş, Dumitru Stegărescu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc, Teatru-Spălătorie, Chişinău, 2013), Voi n-aţi văzut nimic! (împreună cu Alex Fifea, O2G şi Salonul de Proiecte, MNAC, 2015).

Echipa Fresh Start de la Reactor a stat de vorbă cu el despre ce nu funcţionează în sistemul teatral din România, despre teatrul de stat şi teatrul independent, despre absolvenţi şi debutanţi şi despre câte variante de teatru există. Cei interesaţi de proiectul "Fresh Start - rezidenţe de creaţie" pot citi mai multe şi se pot înscrie până în 27 mai 2016 aici.



Reactor: Cum stăm, David, cu direcţiile în teatrul românesc? Am înţepenit? Ne-am dezmorţit?
David Schwartz: Nu cred că am înţepenit deloc. Scena de teatru, cel puţin în direcţia care mă interesează pe mine, teatrul angajat social-politic, mi se pare din ce în ce mai variată şi mai dinamică. Sigur că e loc de foarte multe îmbunătăţiri, dar nu stăm rău.

Reactor: Despre ce îmbunătăţiri vorbim?
D. S.: Cel mai important, momentan, este să avem un control mai mare asupra resurselor. Pentru asta e nevoie de o luptă ca resursele pentru cultură să ajungă în măsură mai mare la artişti şi artiste, în special în zona independentă. Şi aici e vorba în primul rând de o reechilibrare a balanţei între bugetele teatrelor de stat şi finanţările pentru independenţi, care se poate face cel mai lesne prin încurajarea (era să zic forţarea... ) colaborărilor între teatre de stat şi grupuri / trupe / artiştii independenţi.
Reactor: Înţelegem că situaţia ideală (pentru ca sistemul să funcţioneze) e colaborarea. Care e situaţia ideală în care să îţi faci meseria? La stat? La independent?
D.S.: Depinde de fiecare persoană. Pentru mine condiţiile ideale sunt aşa: un spaţiu artistic / teatral activ politic; o trupă consolidată şi implicată / interesată politic în aceeaşi direcţie ca şi mine; o sală studio, dar dotată cu mijloace tehnice adecvate (lumini, sunet, video etc.). Un manager şi un producător care să facă treaba de management şi producţie serios, dar să se implice şi artistic cu sfaturi, sugestii şi să fie acolo când ai nevoie să te consulţi cu cineva. Şi onorarii ca pentru regizorii plătiţi pe colaborare la stat! Aş zice că majoritatea acestor condiţii, s-au împlinit pentru mine când am lucrat la Chişinău, la Teatru-Spălătorie. Ca atare, ăsta rămâne modelul cel mai aproape de ideal pentru mine. Şi, într-o oarecare măsură, încercăm să facem lucruri similare la MACAZ, spaţiul pe care l-am deschis anul ăsta, în 2016, în Bucureşti.


Reactor: Tu ai lucrat şi în teatru de stat, când ai făcut la Iaşi spectacolul România te pup, în 2009. De ce nu ai continuat "în sistem" şi ţi-ai făcut tu teatrul tău?
D.S.: După 2010, când am fost nominalizat la UNITER pentru debut, pentru regia acestui spectacol, am primit vreo patru propuneri, dar toate în condiţii pentru mine dubioase din diverse motive. După ce le-am refuzat pe rând, cred că oamenii din teatrul de stat au cam uitat de mine. Dar nici eu, din 2009 încoace, nu m-am dus niciodată cu vreo propunere de proiect. Recunosc că am o temere de lucrul la stat din două puncte de vedere - vreau să am libertate totală artistică şi politică, să nu mi se impună ce şi cum să fac - de la procesul de documentare, până la alegerea distribuţiei şi la realizarea efectivă a piesei. Ceea ce la teatrele de stat e foarte greu de obţinut. Şi vreau să lucrez cu o trupă de artişti şi tehnicieni pe care să îi intereseze pe bune spectacolul nostru, nu să fie acolo ca să bifeze orele de muncă, şi încă o muncă plătită de cele mai multe ori mizerabil - cum se întâmplă în general în teatrele de stat. În plus, în ultimii ani ne-am format în Bucureşti un grup de artiste şi artişti cu care lucrez foarte bine, şi vreau să continui să lucrez în formula asta - ceea ce la stat e practic imposibil. Dar vreau să lucrez şi în teatrele de stat, şi e posibil în următoarea perioadă să şi lucrez, nu am ceva împotriva lucrului "în sistem", ci vreau să mi se garanteze condiţiile de lucru de care am nevoie.

Reactor: Îi sfătuieşti pe tineri să se angajeze în teatrele de stat?
D.S.: Cred că fiecare trebuie să îşi găsească propria direcţie. Nu există o reţetă stat vs. independent - sau doar aşa-doar aşa. Unele dintre cele mai bune spectacole pe care le-am văzut sunt făcute la stat - Antisocial al lui Bogdan Georgescu, făcut, iată, la Sibiu, e doar un exemplu.

Reactor: Te enervează ceva la studenţi sau la proaspăt absolvenţi?
David Schwartz: Haha, păi în primul rând mă enervează... profesorii lor şi organizarea universităţii! Glumesc, dar e şi ceva adevăr în ce zic - eu cred că e o problemă foarte mare cu organizarea actuală a universităţilor de teatru: sistemul Bologna este un real dezastru, trei ani sunt cu totul insuficienţi pentru actorie sau regie... În plus, cu profesorii, din cauză că se păstrează (cel puţin în Bucureşti) sistemul "maestru-discipol", cu acelaşi profesor coordonator timp de trei ani, e un fel de loterie - în funcţie de profesorul la care nimereşti înveţi un sistem de actorie sau altul, mai bine sau mai prost, faci teatru contemporan sau nu, şi aşa mai departe. Plus că se încurajează aceleaşi relaţii super-ierarhice, în care studentul trebuie să gândească cât mai puţin, să fie supus şi etern recunoscător maeştrilor...
În ceea ce priveşte actorii, nu doar la proaspeţii absolvenţi, recunosc că mă enervează lipsa de pregătire şi lipsa de disciplină. Orele pierdute la fumat, întârzierile, începerea repetiţiei şi chiar întrarea în spectacol fără încălzire vocală, problemele de dicţie, problemele de înţelegere a textului şi câte şi mai câte. Nu mai continui, că sperii pe toată lumea şi nici nu vreau să îmi dau foarte mult cu părerea, pentru că nu am cunoscut suficienţi studenţi şi proaspeţi absolvenţi (că despre ei era vorba).


Reactor: Şi de bucurat ce te bucură la noile promoţii?
D.S.: Din experienţa mea de lucru la câteva ateliere de teatru politic la Cluj, şi din ce văd că se întâmplă în Bucureşti, mi se pare că cei care termină acum sunt ceva mai preocupaţi de problemele socio-politice decât generaţiile noastre, că interesul pentru realităţile contemporane a crescut, ceea ce mă bucură foarte tare.

Reactor: Întorcându-ne la şcoală, dacă profesorii, maeştrii cum le spui tu, nu te învaţă să te uiţi şi în stânga şi în dreapta şi te îndeamnă să urmezi o cale a lor, cum ajungi să ieşi din capcana asta?
D.S.: Cred că în momentul ăsta teatrul contemporan local este destul de divers şi de prezent, încât să mai ai ocazia să te uiţi "în stânga şi-n dreapta". Şi cred că oricine este preocupat(ă) de ceva mai mult decât găseşte la orele de regie, se poate inspira din diverse direcţii. Acum, sigur că de la inspiraţie până la învăţarea şi practica unor metode şi tehnici, şi la dezvoltarea unei direcţii proprii e drum lung. Şi aici cred că putem interveni noi, cei care am făcut măcar o mică parte din drumul ăsta, şi veni în întâmpinarea absolvenţilor şi studenţilor. De-asta îmi place foarte mult ce faceţi voi la REACTOR sau ce fac colegii de la Reciproca.

Reactor: Când ai terminat tu facultatea sau când erai student" teatrul contemporan local" nu era atât de divers. Totuşi ai optat pentru altceva...
D.S.: Da, e adevărat. Eu şi colegii mei de generaţie am avut noroc şi de profesori şi de colegii de la celelalte secţii. Cristian Hadji-Culea şi Nicolae Mandea au încurajat atât experimentul formal cât şi discursul angajat social, coerent şi argumentat. Iar colegii de clasă sau de la cei de la actorie erau bine pregătiţi şi foarte implicaţi. Am învăţat foarte multe unii de la alţii, ne stimulam reciproc. Din păcate acum, profesorii de care îţi zic nu mai lucrează în prezent la regie la UNATC şi nici o bună parte dintre cei care predau la actorie atunci, nu mai sunt acolo.


Reactor: Ce ne facem cu frustrarea când descoperim că nu ni se potriveşte ce ne-a învăţat sistemul de învăţământ sau maestrul?
D.S.: Nu îmi dau seama... Da, frustrarea vine din faptul că nu îţi ies lucrurile şi că nu faci ceea ce simţi că ai vrea sau ai putea să faci. Iar infrastructura, sistemul social, demantelarea statului sub ochii noştri, concentrarea resurselor în mâinile unui număr foarte mic de oameni, toate astea contribuie la aceste frustrări. Dar ar putea fi şi combustibil pentru revoltă şi luptă anti-sistem, atât prin munca artistică, cât şi în afara ei. Cred că e important, deşi sunt conştient că e extrem de greu, să ne convertim nemulţumirile şi eşecurile în surse de creativitate şi de acţiune politico-artistică.

Reactor: Dacă în şcoală faci mai mult "teatru clasic" decât "teatru contemporan", la ieşirea din facultate tinzi spre "modelul clasic"...
D.S.: Există o înţelegere complet greşită a ce înseamnă "modelul clasic". Nici Moliere nu a fost "clasic" de la începutul carierei. Sigur că e un exemplu extrem şi n-o să ajungem toţi Moliere, dar ideea e că acea "cale bătătorită" a "marii scene" nu ne va face pe niciunul nici clasici, nici vedete, ci doar nişte copii mai nereuşite ale generaţiilor trecute. Fiecare generaţie trebuie să îşi descopere propriile motoare de creativitate, propriile discursuri politice şi artistice, şi propriile publicuri. Şi, după cum se vede, teatrul angajat politic al generaţiei noastre capătă vizibilitate şi recunoaştere tot mai mare, atât în context local cât şi internaţional.

Reactor: Câte variante de a face teatru există?
D.S.: Aoleu! Cel puţin câţi oameni, atâtea variante. Sau chiar mai multe, că unii sigur au mai multe variante!
____________________________
"Fresh Start - rezidenţe de creaţie" este un proiectul co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca. Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer